SĂLĂȘLUÍNȚĂ, sălășluințe, s. f. (Reg.) Locuință, sălaș. – Sălășlui + suf. -ință.

SĂLĂȘLUÍNȚĂ, sălășluințe, s. f. (Reg.) Locuință, sălaș. – Sălășlui + suf. -ință.

SĂLĂȘLUÍNȚĂ, sălășluințe, s. f. (Rar) Loc unde sălășluiește cineva; locuință. Era sălășluința unui zmeu. ISPIRESCU, L. 337.

sălășluínță (reg.) s. f., g.-d. art. sălășluínței; pl. sălășluínțe

sălășluínță s. f., g.-d. art. sălașluínței; pl. sălășluínțe

SĂLĂȘLUÍNȚĂ s. v. adăpost, așezare, casă, cămin, domiciliu, locuință, sălaș, trai, viață, viețuire.

sălășluință f. sălaș obișnuit: era sălășluința unui smeu ISP.

sălășluínță f., pl. e și -ire f. (d. a sălășlui). Rar. Sălaș, sediŭ, domiciliŭ, adăpost, patrie.

sălășluință s. v. ADĂPOST. AȘEZARE. CASĂ. CĂMIN. DOMICILIU. LOCUINȚĂ. SĂLAȘ. TRAI. VIAȚĂ. VIEȚUIRE.