săgeta definitie

12 definiții pentru săgeta

SĂGETÁ, săgetez, vb. I. 1. Tranz. A lovi, a răni, a ucide cu săgeata. ♦ Intranz. A arunca săgeți cu arcul. 2. Tranz. Fig. A produce sau a simți o durere fizică vie, ascuțită. ♦ A provoca sau a simți o emoție puternică și brusc.. ♦ A se uita la cineva cu o privire ascuțită, pătrunzătoare; a străpunge cu privirea. ♦ A face aluzii sau observații ironice, răutăcioase la adresa cuiva. 3. Intranz. Fig. A se mișca repede (și în linie dreaptă), a trece ca o săgeată; a țâșni. ♦ A fulgera; a trăsni. 4. Tranz. Fig. (Despre surse de lumină) A împrăștia raze. – Lat. sagittare.
SĂGETÁ, săgetez, vb. I. 1. Tranz. A lovi, a răni, a ucide cu săgeata. ♦ Intranz. A arunca săgeți cu arcul. 2. Tranz. Fig. A produce sau a simți o durere fizică vie, ascuțită. ♦ A provoca sau a simți o emoție puternică și bruscă. ♦ A se uita la cineva cu o privire ascuțită, pătrunzătoare; a străpunge cu privirea. ♦ A face aluzii sau observații ironice, răutăcioase la adresa cuiva. 3. Intranz. Fig. A se mișca repede (și în linie dreaptă), a trece ca o săgeată; a țâșni. ♦ A fulgera; a trăsni. 4. Tranz. Fig. (Despre un izvor de lumină) A împrăștia raze. – Lat. sagittare.
SĂGETÁ, săgetez, vb. I. 1. Tranz. (Învechit și arhaizant) A lovi, a răni, a ucide cu săgeata. N-ajunge să gonească de-a călare Cerbul, lupul sau mistrețul, sau să săgeteze-n zbor Vulturul, sau să-ncolțească urșii-n vizuina lor. DAVILA, V. V. 92. Pe vultur îl săgetă un curtean. DELAVRANCEA, A. 106. Îl vedeam săgetînd rîndunica din zbor. CARAGIALE, O. II 331. ♦ Intranz. (Rar) A arunca săgeți cu arcul. Să îndeletnice cu feliuri de trupești mișcări... a săgeta și a arunca lancea. DRĂGHICI, R. 152. ♦ Intranz. A fulgera, a trăsni. Deodată săgetă un trăsnet năprasnic. C. PETRESCU, A. R. 6. ♦ A omorî, a provoca moartea cuiva. Cum dintr-însa ai gustat Și moartea te-a săgetat. ȘEZ. II 78. 2. Tranz. A înțepa, a împunge, a produce o durere vie, ascuțită, puternică. De tulburare, l-a săgetat sîngele prin cap și inimă ș-a căzut trăsnit cu buzduganul în mînă. SADOVEANU, O. VIII 150. Cînd copilul ieși afară din tindă, îl săgetă crivățul care te orbea și-ți îneca răsuflarea. DELAVRANCEA, H. T. 255. M-a săgetat pustiul de ghimpe, încît am țipat. ISPIRESCU, L. 244. ◊ Impers. Și-așa mă săgeta prin piept, măi camarade, de nici nu puteam răsufla cîte-un răstimp. MIRONESCU, S. A. 76. ♦ (Adesea determinat prin «la inimă») A produce emoții, a da o emoție puternică; a tulbura. Simți un nu știu ce, colea la inimioară, pare că îl săgetase ceva. ISPIRESCU, L. 35. Bate vîntul și nu-nceată Dorul badei mă săgeată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 143. ◊ Impers. Cum au auzit... aceasta, îndată a săgetat-o prin inimă. SBIERA, P. 112. Unde Ghiță-mi-auzea, La inimă că-l seca, În suflet că-l săgeta, Dar din gură tot zicea. TEODORESCU, P. P. 627. 3. Tranz. Fig. A se uita la cineva cu o privire ascuțită, pătrunzătoare; a străpunge cu privirea. Întreruperile aveau, fără voia lui, niște intonații atît de ciudate, durere și umilință resemnată, că oamenii îl săgetau cu priviri disprețuitoare. REBREANU, R. I 127. ◊ (Cu subiectul «ochi», «privire») Privirile mă săgetează; pe lîngă cei de la mese, ies acuma să se uite la mine și cei din cafenea. CARAGIALE, O. II 12. ◊ Intranz. Vorbind, ochii lui împungători săgetau din cînd în cînd spre mine. SADOVEANU, E. 128. ♦ A face observații răutăcioase la adresa cuiva; a ironiza. Mumă-sa nu l-a mai săgetat cu nici o vorbă. Părea că nu-l bagă în samă. SADOVEANU, M. C. 11. 4. Intranz. Fig. A se mișca, a se deplasa repede (și în linie dreaptă) ca o săgeată; a țîșni. Deodată, deșteptat de groază... se năpusti înainte-i, făcu un ocol prin ogradă și săgetă pe poartă. SADOVEANU, O. VIII 107. De pe malul înalt, care de mult înverzise, săgetă, în văzduhul limpede, o ciocîrlie și salută cu viers de cristal venirea primăverii. DUNĂREANU, N. 170. O rîndunică săgetă deodată drept pe lîngă fereastră. SANDU-ALDEA, D. N. 182. 5. Tranz. Fig. (Despre un izvor de lumină) A azvîrli, a împrăștia, a trimite în toate părțile (raze de lumină). Soarele scade dinspre amiaz; Mai săgetează Roiuri de rază Peste bătrîne turle de brazi. DEȘLIU, M. 28. – Prez. ind. pers. 3 și: săgeátă (IOSIF, P. 18).
săgetá (a ~) vb., ind. prez. 3 săgeteáză
săgetá vb., ind. prez. 1 sg. săgetéz, 3 sg. și pl. săgeteáză
SĂGETÁ vb. v. deochea, detuna, fulgera, înjunghia, înțepa, trăsni.
A SĂGETÁ ~éz 1. tranz. 1) A străpunge cu săgeata (rănind sau omorând). ◊ ~ cu privirea a arunca priviri scurte, dar pătrunzătoare. 2) A înțepa ca o săgeată, producând durere ascuțită de scurtă durată; a înjunghia. 3) fig. (despre gânduri, idei etc.) A cuprinde venind brusc și cu intensitate. L-a ~at dorul de casă. 4) fig. (persoane) A trata cu vorbe ironice sau cu aluzii răutăcioase; a împunge cu vorba. 2. intranz. 1) A arunca săgeți cu arcul. 2) A zbura ca o săgeată. 3) (despre trăsnete sau fulgere) A se produce cu intensitate mare. /<lat. sagittare
A SE SĂGETÁ mă ~éz intranz. A face (concomitent) schimb de vorbe ironice sau aluzii răutăcioase (cu cineva). /<lat. sagittare
săgetà v. 1. a trage cu arcul; 2. a ucide cu o săgeată; 3. fig. a lovi pe neașteptate: i-a săgetat inima. [Lat. SAGITTARE].
săgetéz v. tr. (lat. sagĭttare, it. saettare). Lovesc cu săgeata. Fig. Lovesc pe neașteptate: ĭ-a săgetat inima c’o privire. – Și îns-.
săgeta vb. v. DEOCHEA. FULGERA. ÎNJUNGHIA. ÎNȚEPA. TRĂSNI.
săgetá, săgetez, vb. tranz. – 1. A ucide cu săgeata. 2. A fermeca pe cineva cu ajutorul privirii; a deochia. – Lat. sagittare „a săgeta” < lat. sagita „săgeată” (Șăineanu, Scriban, DEX, MDA).

săgeta dex

Intrare: săgeta
săgeta verb grupa I conjugarea a II-a