săgetătorul definitie

15 definiții pentru săgetătorul

SĂGETĂTÓR, -OÁRE, săgetători, -oare, adj., s. m. I. Adj. 1. Care săgetează, care trimite săgeți. ♦ (Substantivat, în superstiții) Ființă imaginară, duh necurat care provoacă boala numită săgetătură. ♦ Fig. (Despre ochi, privire etc.) Pătrunzător, scrutător, tăios. ♦ Fig. (Despre cuvinte, judecăți, aluzii etc.) Plin de ironie, satiric, usturător. 2. Fig. (Despre mișcări) Iute, repede (și în linie dreaptă). II. S. m. 1. Arcaș. 2. N. pr. art. Numele popular al unei constelații. ♦ Al nouălea semn al zodiacului, reprezentând un om sau un centaur trăgând cu arcul. – Săgeta + suf. -ător.
SĂGETĂTÓR, -OÁRE, săgetători, -oare, adj., s. m. I. Adj. 1. Care săgetează, care trimite săgeți. ♦ (Substantivat, în superstiții) Ființă imaginară, duh necurat care provoacă boala numită săgetătură. ♦ Fig. (Despre ochi, privire etc.) Pătrunzător, scrutător, tăios. ♦ Fig. (Despre cuvinte, judecăți, aluzii etc.) Plin de ironie, satiric, usturător. 2. Fig. (Despre mișcări) Iute, repede (și în linie dreaptă). II. S. m. 1. Arcaș. 2. (Art.) Numele popular al unei constelații; al nouălea semn al zodiacului, reprezentând un om sau un centaur trăgând cu arcul. – Săgeta + suf. -ător.
SĂGETĂTÓR1, săgetători, s. m. 1. Arcaș, săgetar. Se vede că acesta-i vestitul Păsări-Lăți-Lungilă, fiul săgetătorului și nepotul arcașului. CREANGĂ, P. 246. 2. Al nouălea semn al zodiacului, reprezentînd un om sau un centaur care trage cu arcul. În tavan zodiacul a fost zugrăvit de un meșter stîngaci, după un almanah oarecare; gemenii și cumpăna, racul și săgetătorul. C. PETRESCU, C. V. 258.
SĂGETĂTÓR2, -OÁRE, săgetători, -oare, adj. 1. (Rar) Care trimite săgeți, care săgetează; (mai ales fig.) pătrunzător, scrutător, tăios. Ce-i cu ăsta? întrebă el... aruncînd spre Furtună o privire scurtă, săgetătoare. MIRONESCU, S. A. 26. Ochii cei vătămători Și de foc săgetători. ALECSANDRI, P. P. 10. ♦ (Substantivat, în superstiții) Duh necurat, ființă imaginară care provoacă boala numită săgetătură. Unde vă duceți voi... săgetători și săgetătoare? ȘEZ. IV 19. ♦ Fig. Strălucitor, scînteietor. Oala... era plină, plină de aur!... Peste o sută, peste două sute de ochi săgetători. GALACTION, O. I 149. 2. (Despre zbor, mers etc.) Cu mișcări repezi (și în linie dreaptă); iute ca săgeata. Săgetătorul zbor de rîndunică. CAZIMIR, L. U. 8.
!săgetătór adj. m., s. m., pl. săgetătóri; adj. f., s. f. sg. și pl. săgetătoáre
Săgetătórul (constelație, zodie) s. propriu m.
săgetătór adj. m., s. m., pl. săgetătóri; f. sg. și pl. săgetătoáre
Săgetătórul s. pr. m. art.
SĂGETĂTÓR s. 1. v. arcaș. 2. (ASTRON.; n.pr.; art.) Arcașul (art.). (~ul este numele unei constelații.)
SĂGETĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) 1) Care săgetează. 2) fig. (despre ochi, priviri, vorbe) Care parcă străpunge; pătrunzător; ager; ascuțit. /a săgeta + suf. ~tor
SĂGETĂTÓR2 ~i m. 1) Persoană care trage cu arcul; arcaș. 2) la sing. art. pop. Constelație din emisfera australă; arcașul. ◊ Zodia ~ului unul din cele douăsprezece sectoare ale zodiacului. /a săgeta + suf. ~tor
săgetător m. 1. arcaș; 2. al noulea semn al zodiacului, reprezentat sub forma unui centaur care trage cu arcul.
săgetătór adj. și s.m. (d. săgetez, după vsl. strĭelĭcĭ, săgetător). Acela care săgetează, care trage cu arcu, arcaș. O constelațiune (numită și arcașu). Al un-spre-zece-lea semn al zodiaculuĭ (Novembre), reprezentat pintr’un centaur care trage cu arcu.
SĂGETĂTOR s. 1. arcaș, (înv. și pop.) săgetar, (înv.) săgetaș. (~ din armata lui Ștefan cel Mare.) 2. (ASTRON.; art.) arcașul (art.). (~ este numele unei constelații.)
SĂGETĂTORUL (Saggitarius) 1. Constelație zodiacală din emisfera australă, între Scorpion și Capricorn. Conține 146 de stele vizibile, iar în direcția ei se află situat centrul Galaxiei. Se mai numește Arcașul. 2. Al nouălea semn zodiacal, între Scorpion și Capricorn (23 nov.-21 dec.).

săgetătorul dex

Intrare: săgetător (adj.)
săgetător adjectiv substantiv propriu masculin articulat
Intrare: săgetător (s.m.)
săgetător substantiv masculin substantiv propriu masculin articulat