săgeată definitie

26 definiții pentru săgeată

SĂGEÁTĂ, săgeți, s. f. 1. Vergea de lemn, cu un vârf ascuțit (de fier, os, piatră) la un capăt, iar la celălalt cu două aripioare înguste, folosită în trecut (la unele populații și astăzi) ca proiectil de vânătoare sau de luptă, aruncată dintr-un arc încordat. ◊ Săgeată de trăsnet = nume dat de popor armelor antice găsite în pământ (închipuite ca fiind urme de trăsnete). ♦ (Adverbial) Foarte repede. Pornește săgeată. ♦ Fig. Vorbă, aluzie ironică sau răutăcioasă; înțepătură. 2. Indicator de direcție în formă de săgeată (1). 3. Fiecare dintre stâlpii caselor și pătulelor de la țară, care sunt fixați cu capătul de jos în grinzile temeliei și cu cel de sus în grinzile acoperișului. ♦ Aripă la moara de vânt. ♦ Prăjină lungă prinsă de cumpăna fântânii și având la capătul de jos ciutura sau găleata cu care se scoate apa. 4. (Mat.) Distanța maximă dintre un arc de curbă și coarda care unește extremitățile lui. 5. (Geogr.; în sintagma) Săgeată litorală = formă de acumulare marină la intrarea unui fluviu sau la gura de vărsare a unui fluviu în mare, care poate închide un golf, separând o lagună. 6. Compus: săgeata-apei sau săgeata-apelor = plantă erbacee acvatică cu frunze în formă de săgeată și cu flori albe cu mijlocul purpuriu (Sagittaria sagittifolia). – Lat. sagitta.
SĂGEÁTĂ, săgeți, s. f. 1. Vergea de lemn, cu un vârf ascuțit (de fier, os, piatră) la un capăt, iar la celălalt cu două aripioare înguste, folosită în trecut (la unele populații și astăzi) ca proiectil de vânătoare sau de luptă, aruncată dintr-un arc încordat. ◊ Săgeată de trăsnet = nume dat de popor armelor antice găsite în pământ (închipuite ca fiind urme de trăsnete). ♦ (Adverbial) Foarte repede. Pornește săgeată. ♦ Fig. Vorbă, aluzie ironică sau răutăcioasă; înțepătură. 2. Indicator de direcție în formă de săgeată (1). 3. Fiecare dintre stâlpii caselor și pătulelor de la țară, care sunt fixați cu capătul de jos în grinzile temeliei și cu cel de sus în grinzile acoperișului. ♦ Aripă la moara de vânt. ♦ Prăjină lungă prinsă de cumpăna fântânii și având la capătul de jos ciutura sau găleata cu care se scoate apa. 4. (Mat.) Distanța maximă dintre un arc de curbă și coarda care unește extremitățile lui. 5. (Geogr.; în sintagma) Săgeată litorală = formă de acumulare marină la intrarea unui fluviu sau la gura de vărsare a unui fluviu în mare, care poate închide un golf, separând o lagună. 6. Compus: săgeata apei sau săgeata apelor = plantă erbacee acvatică cu frunze în formă de săgeată și cu flori albe cu mijlocul purpuriu (Sagittaria sagittifolia). – Lat. sagitta.
SĂGEÁTĂ, săgeți, s. f. 1. Vergea de lemn avînd la un capăt un vîrf ascuțit de fier, iar la celălalt două aripioare înguste; se folosea în trecut ca armă de luptă, fiind aruncată dintr-un arc încordat. Să ceri de la tată-tău paloșul, sulița, arcul, tolba cu săgețile și hainele ce le purta el cînd era flăcău. ISPIRESCU, L. 3. Și ca nouri de aramă și ca ropotul de grindeni, Orizontu-ntunecîndu-l, vin săgeți de pretutindeni. EMINESCU, O. I 148. Ursan... cade-n loc, Străpuns de o săgeată ce-i intră-n piept adînc. ALECSANDRI, O. 216. ◊ (În metafore și comparații, cu aluzie la forma obiectului) Vîrfurile înalte și ascuțite ale brazilor dimprejur răsăreau din umbră și, ca niște săgeți neclintite de aur, spintecau văzduhul limpede... HOGAȘ, M. N. 70. (În legătură cu verbe de mișcare, cu aluzie la iuțeala cu care zboară obiectul) Își luă biciul și porni săgeată după babă. REBREANU, R. I 149. Se avîntă ca o săgeată și behăind vesel, zburdă de bucurie pe picioarele subțiri ca niște lujere. GÎRLEANU, L. 26. Voinicul dă pinten, Fugarnicul sprinten, Pornește, săgeată, Și zboară șoimește. IOSIF, P. 81. Un vultur căzu săgeată și înhăță pe mîță. DELAVRANCEA, A. 106. ◊ Expr. Cît ajunge săgeata = la o mică depărtare, aproape, nu departe. Săgetător fără săgeată = om care a pornit la o acțiune fără să aibă mijloacele de a o duce la bun sfîrșit. După arc, și săgeată = așa cum e omul sînt și cele făcute de el, după meșter și lucrul lui. ♦ Săgeată de trăsnet = nume dat de popor armelor antice găsite în pămînt, închipuite a fi rămășițe de trăsnete. Vîrfuri de arme vechi socotite a fi limbi sau săgeți de trăsnet. PAMFILE, VĂZD. 75. 2. Fig. Vorbă, aluzie (ironică sau răutăcioasă) menită să lovească în cineva; împunsătură, înțepătură. Adaugă și din parte-mi... că d-lor au prea multă ocupație cu ochii bărbaților, pentru ca să-și piardă timpul cu ochii copilelor. – Mă duc îndată să înfig cu mulțumire această săgeată în sînul lor. ALECSANDRI, O. P. 132. ♦ Durere vie și pătrunzătoare, suferință. O inimă sfărmată De săgeți. CONACHI, P. 86. M-ai mîntuit de săgețile morții. DRĂGHICI, R. 139. 3. Indicator de direcție în formă de săgeată (1), cu vîrful îndreptat înainte. ♦ Fiecare dintre stîlpii caselor și pătulelor de la țară, fixați cu capătul de jos în grinzile temeliei și cu cel de sus în grinzile acoperișului. Porumbar, pătul... mai slăbesc din săgeți și greutatea porumbului le pleacă spre povîrniș. SEVASTOS, N. 26. ♦ Aripă la moara de vînt. ♦ Prăjină lungă prinsă de cumpăna fîntînii și avînd la capătul de jos ciutura sau găleata cu care se scoate apa. 4. (Geom.) Distanța maximă dintre un arc de curbă și coarda care unește extremitățile lui. 5. Compus: săgeata-apei = plantă erbacee acvatică, cu frunze lungi și subțiri și cu flori mari, albe, cu mijlocul purpuriu (Sagittaria sagittaefolia). – Pl. și: (rar) săgete (ODOBESCU, S. II 186).
!săgeáta-ápei/săgeáta-ápelor (plantă) s. f. art., g.-d. art. săgéții-ápei/săgéții-ápelor
!săgeáta-lui-Dumnezéu (plantă) s. f. art., g.-d. art. săgéții-lui-Dumnezéu
săgeátă s. f., g.-d. art. săgéții; pl. săgéți
săgeáta-ápei (sau ápelor) s. f.
săgeáta-lui-Dumnezéu s. f.
săgeátă s. f., g.-d. art. săgéții; pl. săgéți
SĂGEATA-LUI-DUMNEZÉU s. v. verigel.
SĂGEÁTĂ s. 1. (reg.) răpezitor, (înv.) săhăidac. (O~ pornită din arc.) 2. (reg.) suliță. (~ pe mormântul unui tânăr.) 3. (CONSTR.) (reg.) suliță. (~ pe coama caselor țărănești.) 4. v. aripă. 5. (TEHN.) (reg.) colur. (~ la aripa morii de vânt.) 6. (TEHN.) fofează, (Mold.) col. (~ la moara de vânt.) 7. (GEOGR.) săgeată litorală v. cordon litoral. 8. (BOT.) săgeata-apei (Sagittaria sagittifolia) = (reg.) iarba-săgeții.
SĂGEÁTĂ s. v. coardă, cordar, fulger, înjunghietură, întinzător, înțepătură, junghi, junghietură, pârghie, săbiuță, strună, trăsnet, trăsnitură.
SĂGÉT adj. v. biet, nenorocit, nevoiaș, sărac, sărman.
săgeátă (săgéți), s. f.1. Vergea de lemn cu vîrf de fier. – 2. Distanța maximă dintre un arc de curbă și coarda care unește extremitățile lui. – 3. Cordar de ferăstrău. – 4. Vîrf în care se termină acoperișurile. – 5. Braț de scrînciob. – 6. Vîrf de brad care se plantează pe mormintele tinerilor. – 7. Sagitaria (Sagittaria sagittifolia). – Mr. sădzeată. Lat. sagĭtta (Pușcariu 1495; REW 7508; Skok, ZRPh., LIV, 490; Jokl, REW, II, 44), cf. it. saetta, prov., sp. saeta, v. fr. saete, cat. sageta, port. setta. – Der. săgeta, vb. (a lovi, a răni, a ucide cu săgeata; a arunca săgeți; a împunge, a înjunghia), care ar putea proveni din lat. sagĭttāre, direct (Pușcariu 1496; REW 7509), cf. mr. sădzitedz, it. saettare; săgetar (var. săgetaș), s. m. (arcaș); săgetător, adj. (care săgetează; pătrunzător; s. m., arcaș; s. m., nume de constelație și zodie); săgetătură, s. f. (tragere cu arcul, săgetare; rană făcută de săgeată; junghi; paralizie, congestie cerebrală); săgețea, s. f. (săbiuță, Gladiolus imbricatus); săgețică, s. f. (greghetin, Geranium pratense).
SĂGEÁTĂ ~éți f. 1) Vergea cu vârf ascuțit și cu două aripioare la capăt care se aruncă cu arcul. ◊ ~eata-apei plantă acvatică cu frunze lanceolate și cu flori albe. 2) fig. Aluzie ironică sau răutăcioasă la adresa cuiva. 3) Indicator de direcție. [ G.-D. săgeții] /<lat. sagitta
săgeată f. 1. vargă înarmată cu un fier ascuțit ce s’asvârle cu arcul: iute ca săgeata; săgeata apei, plantă cu flori albe ale cării frunze seamănă cu fierul unei săgeți (Sagittaria); 2. pl. pârghiile unei mori de vânt. [Lat. SAGITTA].
săgeátă f., pl. ețĭ și (vechĭ) ete (lat. ságĭtta, it. saetta, pv. sageta, saeta, vfr. saétte, sp. saeta, pg. saita. D. mrom. siγita vine ngr. saita). Vergea care avea un vîrf în forma literiĭ V și și care, în ainte de invențiunea puștilor și gloanțelor, servea ca proĭectil care se arunca cu arcu. O buruĭană acŭatică numită și săgeata apeĭ, cu frunzele ca vîrfu săgețiĭ (sagittária sagittaefólia). Pop. Săgeata de noapte, dracu. Geom. Perpendiculara lăsată din mijlocu unuĭ arc de cerc pe coardă. Iute ca săgeata, foarte ĭute.
săgeata-lui-Dumnezeu s. v. VERIGEL.
săgea s. v. COARDĂ. CORDAR. FULGER. ÎNJUNGHIETURĂ. ÎNTINZĂTOR. ÎNȚEPĂTURĂ. JUNGHI. JUNGHIETURĂ. PÎRGHIE. SĂBIUȚĂ. STRUNĂ. TRĂSNET. TRĂSNITURĂ.
SĂGEA s. 1. (reg.) răpezitor, (înv.) săhăidac. (O ~ pornită din arc.) 2. (reg.) suliță. (~ pe mormîntul unui tînăr.) 3. (CONSTR.) (reg.) suliță. (~ pe coama caselor țărănești.) 4. (TEHN.) aripă, spetează. (~ la roata morii de vînt.) 5. (TEHN.) (reg.) colur. (~ la aripa morii de vînt.) 6. (TEHN.) fofează, (Mold.) col. (~ la moara de vînt.) 7. (GEOGR.) săgeată litorală = perisip, cordon litoral. 8. (BOT.) săgeata-apei (Sagittaria sagittifolia) = (reg.) iarba-săgeții.
săget adj. v. BIET. NENOROCIT. NEVOIAȘ. SĂRAC. SĂRMAN.
SĂGEATĂ a) panou de semnalizare întins pe sol, marcând direcția de lansare a parașutiștilor dintr-o aeronavă; b) stil de cădere liberă a parașutiștilor utilizat în lansările de acrobație și în cele de lucru relativ în cădere liberă.
SĂGEATA, com. în jud. Buzău, situată în C. Buzău-Călmățui, pe râul Buzău; 5.238 loc. (2005). Centru viticol. În satul Găvănești se află biserica Sf. Nicolae (1844-1847).
SĂGEATA (Sagitta), constelație din emisfera boreală, situată între constelațiile Vulpea și Vulturul.
SAGITTARIA L., SĂGEATA APEI, fam. Alismataceae. Gen originar din zonele tropicale sau subtropicale, cca 30 specii, erbacee, vivace, foarte rar anuale, de apă și mlaștini. Frunzele bazale eliptic-lanceolate sau sagitate, lung-pețiolate, deseori liniate ușor. Inflorescență erectă. Flori unisexuate, albe (cele 3 petale exterioare rămîn verzi, cele 3 interioare mai mari, colorate și caduce, 7 sau mai multe stamine), așezate cîte 3 în buchet, grupate în spic, panicul sau, racem terminal, cu 3 bractee. Fructe plate, cu muchii sau aripi, numeroase, dispuse într-un capitul globulos.
săgeată, săgeți s. f. 1. persoană care se ocupă cu schimburi valutare în afara cadrului legal, în scopul obținerii de profituri ilicite. 2. persoană care acordă împrumuturi în valută cu dobânzi exagerat de mari.

săgeată dex

Intrare: săgeată
săgeată 2 pl. -e substantiv feminin
săgeată 1 pl. -i substantiv feminin
Intrare: săget
săget
Intrare: săgeata-apei/apelor
săgeata-apei substantiv feminin articulat (numai) singular
săgeata-apelor substantiv feminin articulat (numai) singular
Intrare: săgeata-lui-Dumnezeu
săgeata-lui-Dumnezeu (numai) singular substantiv feminin articulat