SĂCULTEÁȚĂ s. f. v. săculteț.

SĂCULTÉȚ, săcultețe, s. n. (Reg.) Săculeț. [Var.: săculteáță s. f.] – Sac + suf. -ulteț.

SĂCULTEÁȚĂ s. f. v. săculteț.

SĂCULTÉȚ, săcultețe, s. n. (Reg.) Săculeț. [Var.: săculteáță s. f.] – Sac + suf. -ulteț.

SĂCULTEÁȚĂ s. f. v. săculteț.

SĂCULTÉȚ, săcultețe, s. n. (Regional) Săculeț. Mama Nastasia a scos dintr-o ladă un săculteț de catifea roșie. CONTEMPORANUL, III 654. Cu un săculteț de galbini se sui pe o trăsură, cîrnind spre un oraș învecinat. ȘEZ. V 79. ◊ Fig. Dădui mîna pe rînd cu părintele Filip, nalt și bărbos; cu judecătorul firav; cu doctorul alcătuit din săcultețe pline, scurte și groase. SADOVEANU, O. VIII 98. – Variantă: săculteáță (ALECSANDRI, T. 200) s. f.

săcultéț (reg.) s. n., pl. săcultéțe

săcultéț s. n., pl. săcultéțe

SĂCULTEÁȚĂ s. v. săculeț, săcușor.

SĂCULTÉȚ s. v. săculeț, săcușor.

săcultéț, săcultéțe, s.n. (înv. și reg.) 1. săculeț, sac mic. 2. sac pentru grăunțe (la moară). 3. (în forma: seculteț) fileu (pentru strâns părul). 4. (înv.) glandă în care moscul acumulează o secreție puternic și plăcut mirositoare.

săculteață f. Mold. pungă de bani: c’o săculteață gura mi-ai astupat AL. [V. săculteț].

săculteț n. Mold. 1. sac mic; 2. sacul în care cad grăunțele. [Tras din săculete, diminutiv analogic (cf. cuculete)].

săculéț n., pl. e (d. sac. D. rom. vine ngr. sakkulltsa). Sac mic saŭ pungă maĭ mare. – În est săcultéț, n., pl. e și teáță, f., pl. -tețe.

săculteață s. v. SĂCULEȚ. SĂCUȘOR.

săculteț s. v. SĂCULEȚ. SĂCUȘOR.