săcăluș definitie

2 intrări

15 definiții pentru săcăluș

SĂCĂLÁȘ s. n. v. săcăluș.
SĂCĂLÚȘ, săcălușe, s. n. (In Evul Mediu, la români) Tun mic, primitiv, cu tragere directă. [Pl. și: săcălușuri. – Var.: săcăláș, țăcăláș s. n.] – Din magh. szakallás.
ȚĂCĂLÁȘ s. n. v. săcălaș.
SĂCĂLÁȘ, săcălașuri, s. n. Tun mic, primitiv, cu tragere directă. [Var.: săcălúș, țăcăláș s. n.] – Din magh. szakallás.
SĂCĂLÚȘ s. n. v. săcălaș.
ȚĂCĂLÁȘ s. n. v. săcălaș.
SĂCĂLÚȘ, săcălușuri, s. n. (Învechit și arhaizant) Tun mic, primitiv. (Cu pronunțare regională) La cea dintăi cupă pe care Duca-vodă o înălță... trăsni un sacaluș subt ferestre, cutremurînd încăperea. SADOVEANU, Z. C. 136.
!săcălúș (înv., reg.) s. n., pl. săcălúșe/săcălúșuri
săcălúș s. n., pl. săcălúșe/săcălúșuri
săcălúș (săcălúșe), s. n. – Tun mic. Var. săcălaș. Mag. szakallás, din sl. sokolŭ „tun” (Cihac, II, 322; Tiktin). Sec. XVII, înv.
săcălúș, săcălúșuri și săcălúșe, s.m. 1. (înv.) tun mic, primitiv, cu tragere directă, folosit în evul mediu ca armă de luptă, iar apoi la parade; salvă de săcăluș. 2. (înv.) pușcă mică folosită în evul mediu. 3. (reg.) pușcă de joc (pentru copii). 4. (reg.) piuă mică cu chibrituri care produce explozie. 5. (reg.) praf de pușcă pus în țeavă. 6. (reg.) bucată groasă (sferică) de lemn sau dintr-un aliment. 7. (reg.) bucată de lemn de care se priponesc vitele; pripon, țăruș. 8. (reg.) lemn care se pune cailor nărăvași în gură când se potcovesc.
săcălúș n., pl. e (ung. szakallás, d. vsl. sokolŭ, șoĭm; jitv. sákallas). Mortier, tun scurt de odinioară (sec. 16-17). – Și sacalúș (Mold.), săcăláș (Moxa) și țăcălaș (Serbia). V. piŭă.
țăcăláș, V. săcăluș.
SĂCĂLÁȘ (SĂCĂLÚȘ) (< magh.) s. n. (În Ev. med. la români) Tun mic cu tragere directă.
Săcăluș v. Sacalăș 2.

săcăluș dex

Intrare: săcăluș
țăcălaș 2 pl. -uri substantiv neutru
țăcălaș 1 pl. -e substantiv neutru
săcăluș 1 pl. -e substantiv neutru
săcăluș 2 pl. -uri substantiv neutru
săcălaș 2 pl. -uri substantiv neutru
săcălaș 1 pl. -e substantiv neutru
Intrare: Săcăluș
Săcăluș