Dicționare ale limbii române

11 definiții pentru săbioară

SĂBIOÁRĂ, săbioare, s. f. 1. Săbiuță (1). 2. (Iht.) Sabie (2). 3. (Bot.) Gladiolă, săbiuță (2). [Pr.: -bi-oa-] – Sabie + suf. -ioară.
SĂBIOÁRĂ, săbioare, s. f. 1. Săbiuță (1). 2. (Iht.) Sabie (2). 3. (Bot.) Gladiolă, săbiuță (2). [Pr.: -bi-oa-] – Sabie + suf. -ioară.
SĂBIOÁRĂ, săbioare, s. f. 1. Diminutiv al lui sabie. Săbioară, Prea dulcea mea surioară, Ieși amu din teac-afară Pe vrăjmaș de mi-l omoară. TEODORESCU, P. P. 117. 2. (Bot.) Săbiuță (2). Frunzuliță săbioară, Dragă Mărioară, Ce ți-am povestit asară? BIBICESCU, P. P. 75. 3. (Iht.) Sabie (2). O săbioară argintie dăduse în cîrligul lui nenea Radu. SADOVEANU, A. L. 145.
săbioáră (-bi-oa-) s. f., g.-d. art. săbioárei; pl. săbioáre
săbioáră s. f. (sil. -bi-oa-), g.-d. art. săbioárei; pl. săbioáre
SĂBIOÁRĂ s. 1. săbiuță, (reg.) săbiușcă. (Sabie mică sau ~.) 2. (IHT.; Pelecus cultratus) sabie, sabiță, săbiuță, (reg.) bârcie, săbicioară, săbiiță.
SĂBIOÁRĂ s. v. albișoară, gladiolă, obleț, săbiuță, sorean.
săbioară f. pește ce se mănâncă mai mult sărat (Pelecus cultratus). [Coroana dinților săi are forma unui ferestrău].
săbioáră și -iúță f., pl. e (dim. d. sabie; sîrb. sabljičica, rus. sábelinik, gladiolus imbricatus). Sabie mică. O plantă cu frunze ca sabia, ca și stînjinelu, din a căruĭ familie și face parte (gladiolus imbricatus). Un pește mic argintiŭ numit și sorean (albúrnus lúcidus). V. și sabiță.
săbioară s. v. ALBIȘOARĂ. GLADIOLĂ. OBLEȚ. SĂBIUȚĂ. SOREAN.
SĂBIOARĂ s. 1. săbiuță, (reg.) săbiușcă. (Sabie mică sau ~.) 2. (IHT.; Pelecus cultratus) sabie, sabiță, săbiuță, (reg.) bîrcie, săbicioară, săbiiță.

săbioară definitie

săbioară dex

Intrare: săbioară
săbioară substantiv feminin
  • silabisire: -bi-oa-