sâsâit definitie

25 definiții pentru sâsâit

SÂSÂÍ, sấsăi, vb. IV. Intranz. 1. (Mai ales despre gâște, șerpi) A scoate un sunet asemănător unui „s” prelungit. ♦ (Despre lemne ude care ard) A produce un sunet șuierător din cauza apei evaporate în timpul arderii; a fâsâi. 2. (Despre oameni) A vorbi defectuos pronunțând „s” în loc de „ș” sau deformând unele sunete; a vorbi peltic. – Formație onomatopeică.
SÂSÂIT1 s. n. Sâsâire. ♦ Sunet caracteristic, asemănător cu un „s” prelungit, pe care îl scot unele animale sau păsări, ca șarpele, gâscă; sâsâitură; p. gener. orice sunet asemănător. – V. sâsâi.
SÂSÂÍT2, -Ă, sâsâiți, -te, adj. (Despre oameni) Care sâsâie; (despre cuvinte) pronunțat defectuos prin deformarea unor sunete (mai ales prin deformarea sunetului „ș”, pronunțat ca „s”). ◊ (Adverbial) Vorbește sâsâit. – V. sâsâi.
SÂSÂÍ, sấsâi, vb. IV. Intranz. 1. (Mai ales despre gâște, șerpi) A scoate un sunet asemănător unui „s” prelungit. ♦ (Despre lemne ude care ard) A produce un sunet șuierător din cauza apei evaporate în timpul arderii; a fâșâi. 2. (Despre oameni) A vorbi defectuos, pronunțând „s” în loc de „ș” sau deformând unele sunete; a vorbi peltic. – Formație onomatopeică.
SÂSÂÍT1 s. n. Sâsâire. ♦ Sunetul caracteristic, asemănător cu un „s” prelungit, pe care îl scot unele animale sau păsări, ca șarpele, gâsca; sâsâitură; p. gener. orice sunet asemănător. – V. sâsâi.
SÂSÂÍT2, -Ă, sâsâiți, -te, adj. (Despre oameni) Care sâsâie; (despre cuvinte) pronunțat defectuos prin deformarea unor sunete (mai ales prin deformarea sunetului „ș”, pronunțat ca „s”). ◊ (Adverbial) Vorbește sâsâit. – V. sâsâi.
SÎSÎÍ, sî́sîi, vb. IV. Intranz. 1. (Despre gîște, șerpi etc.; p. ext. despre oameni) A scoate un sunet asemănător unui «s» prelungit. Femeile sîsîiau ca gîștele, minunîndu-se și clătinîndu-și capul, manifestînd astfel și mai vădit admirația pentru cele auzite. ARDELEANU, D. 93. Aude: sss!... sss!... sss!... un zgomot cum face gîsca, cînd e cloșcă; cînd colo, vede pe Vlad, sîsîind amarnic. ȘEZ. V 132. ◊ Fig. Vadul își murmură cîntul și foile sîsîie ca șerpoaicele. BENIUC, V. 99. ♦ (Despre lemne) A produce un sunet șuierător cînd ard (din cauza apei pe care o degajează, fiind prea verzi); a fîsîi. 2. A vorbi defectuos, deformînd unele sunete, pronunțînd «s» în loc de «ș».
SÎSÎÍT1 s. n. Faptul de a sîsîi; sunetul caracteristic de «s» prelungit, pe care îl scoate gîsca, șarpele și alte animale; p. ext. orice sunet asemănător. Din sîsîitul vorbelor lui, Glonț nu auzea decît frînturi îndepărtate. MIHALE, O. 53.
SÎSÎÍT2, -Ă, sîsîiți, -te, adj. (Despre oameni) Care sîsîie. (Adverbial) Vorbește peltic și sîsîit. CARAGIALE, O. I 164.
sâsâí (a ~) vb., ind. prez. 1 și 2 sg. sấsâi, 3 sấsâie, imperf. 3 sg. sâsâiá; conj. prez. 3 să sấsâie
sâsâít s. n.
sâsâí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. sâsâi, 3 sg. și pl. sâsâie, imperf. 3 sg. sâsâiá
sâsâít s. n.
SÂSÂÍ vb. 1. v. șuiera. 2. (Transilv. și Olt.) a șișcăvi. (Un om care ~ când vorbește.) 3. a fâșâi. (Lemnele ~ în sobă.)
SÂSÂÍ vb. v. fâsâi, foșni, suna, susura, sopoti, șopti, șușoti, șușui.
SÂSÂÍT s. sâsâială, sâsâitură. (Se aude un ~.)
SÂSÂÍT adj. peltic, (Mold. și Transilv.) cepeleag, (Transilv. și Olt.) șișcav. (Om ~.)
A SÂSÂÍ sâsâi intranz. 1) (mai ales despre gâște sau despre șerpi) A scoate sunete specifice asemănătoare sunetului „s” prelungit. 2) (despre obiecte umede ce ard) A produce un zgomot specific ușor în timpul arderii; a sfârâi. 3) (despre persoane) A pronunța „s” în loc de „ș”; a avea o pronunție defectuoasă a sunetului „ș”. /Onomat.
sâsâi, sâsâie, s.n. (reg.) 1. hambar de cereale; sâsâiac. 2. ladă mare în care se păstrează cereale.
săsăì v. 1. a înlocui sunetul ș cu s; 2. a șuiera, vorbind de șerpi. [Onomatopee].
sîsîĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (imit. de forma luĭ fîsîĭ, fîșîĭ, vîjîĭ). Vorbesc pronunțînd s îld. ș saŭ cu oare-care defect din cauza lipseĭ dinților. V. intr. și tr. Șușuĭ, liniștesc un prunc care plînge pronunțînd încet și repetat sunetu s: mama sîsîĭa copilu. Impun tăcere în mulțime pronuntind discret sunetu s.
SÎSÎI vb. 1. a fîsîi, a șuiera. (Șerpii ~.) 2. (Transilv. și Olt.) a șișcăvi. (Un om care ~ cînd vorbește.) 3. a fîșîi. (Lemnele ~ în sobă.)
sîsîi vb. v. FÎȘÎI. FOȘNI. SUNA. SUSURA. ȘOPOTI. SOPTI. ȘUȘOTI. ȘUȘUI.
SÎSÎIT s. sîsîială, sîsîitură. (Se aude un ~.)
SÎSÎIT adj. peltic, (Mold. și Transilv.) cepeleag, (Transilv. și Olt.) șișcav. (Om ~.)

sâsâit dex

Intrare: sâsâi
sâsâi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a
Intrare: sâsâit (adj.)
sâsâit 1 adj. adjectiv
Intrare: sâsâit (s.n.)
sâsâit 2 s.n. substantiv neutru (numai) singular