sârguință definitie

10 definiții pentru sârguință

SÂRGUÍNȚĂ s. f. Strădanie, străduință, silință; hărnicie, râvnă, zel. – Sârgui + suf. -ință.
SÂRGUÍNȚĂ, sârguințe, s. f. Strădanie, străduință, silință; hărnicie, râvnă, zel. – Sârgui + suf. -ință.
SÎRGUÍNȚĂ s. f. Străduință, hărnicie, zel. Prin neguri îmi trag brazdă cu vechea sîrguință. MACEDONSKI, O. I 224. Începu să se pregătească cu sîrguință, ca orișice mumă cu dor, la toate cele trebuincioase pentru copii. POPESCU, B. II 6. Cu atîta sîrguință au lucrat încît... au făcut o îndestulă sumă de cărămizi. DRĂGHICI, R. 84.
sârguínță s. f., g.-d. art. sârguínței
sârguínță s. f., g.-d. art. sârguínței; pl. sârguínțe
SÂRGUÍNȚĂ s. 1. v. hărnicie. 2. v. perseverență. 3. ardoare, râvnă, străduință, zel, (înv.) nepreget, nepregetare, osârdie, osârdnicie, osârduință, osârduire, osârduitură, protimie. (~ lui era demnă de admirat.)
SÂRGUÍNȚĂ ~e f. Efort (fizic sau intelectual) în realizarea unui lucru sau în atingerea unui scop; străduință; asiduitate. [G.-D. sârguinței] /sârg + suf. ~ință
sârguință f. silință continuă.
sîrguínță f., pl. e (d. a se sîrgui). Rar. Silință, zel, asiduitate, hărnicie: sîrguință la învățătură.
SÎRGUINȚĂ s. 1. hărnicie, rîvnă, silință, strădanie, străduință, vrednicie, zel, (pop.) sîrg, (înv.) activitate, diligență. (A demonstrat o mare ~ în muncă.) 2. asiduitate, insistență, perseverență, rîvnă, sforțare, silință, stăruință, strădanie, străduință, zel, (pop.) osîrdie. (~ lui s-a dovedit fructuoasă.) 3. ardoare, rîvnă, străduință, zel, (înv.) nepreget, nepregetare, osîrdie, osîrdnicie, osîrduință, osîrduire, osîrduitură, protimie. (~ lui era demnă de admirat.)

sârguință dex

Intrare: sârguință
sârguință substantiv feminin