Dicționare ale limbii române

8 definiții pentru sântuleț

SÂNTULÉȚ, sântuleți, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui sânt. – Sânt + suf. -uleț.
SÂNTULÉȚ, sântuleți, s. m. (Pop.) Diminutiv al lui sânt. – Sânt + suf. -uleț.
SFÎNTULÉȚ, sfîntuleți, s. m. (Popular) Diminutiv al lui sfînt (1). A fost odată de mult... de cînd umbla dumnezeu sfîntulețu pe pămînt. I. CR. II 114. Dumnezău, sfîntulețul, a și priceput gîndul dracilor. ȘEZ. III 76. – Variantă: sîntuleț (ISPIRESCU, L. 47) s. m.
SÎNTULÉȚ s. m. v. sfîntuleț.
sântuléț (pop.) s. m., pl. sântuléți
sântuléț s. m., pl. sântuléți
SÂNTULÉȚ s. v. sfințișor, sfântuleț.
sîntuleț s. v. SFINȚIȘOR. SFÎNTULEȚ.

sântuleț definitie

sântuleț dex

Intrare: sântuleț
sântuleț substantiv masculin