SẤNGER, sângeri, s. m. Arbust cu ramuri drepte, roșii toamna și iarna, cu frunzele de obicei ovale, vara verzi și toamna roșii, cu flori albe și fructe drupe negre (Cornus sanguinea). – Din sângera (derivat regresiv).

SÂNGERÁ, sângerez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A pierde sau a face să piardă sânge; a fi rănit sau a răni. ◊ Expr. A-i sângera (cuiva) inima = a fi îndurerat, a suferi sau a îndurera pe cineva, a-l face să sufere. ♦ Intranz. (Despre răni) A lăsa să curgă sânge. ♦ Intranz. Fig. A se osteni foarte mult; a se chinui; a suferi, a îndura multe. 2. Tranz. A efectua o sângerare (2). 3. Intranz. Fig. (Despre cer) A se înroși, a deveni roșu. 4. Intranz. și refl. (Pop.; despre vite) A se îmbolnăvi de sânge (6). [Prez. ind. și: (reg.) sấnger] – Lat. sanguinare.

SẤNGER, sângeri, s. m. Arbust cu ramuri drepte, roșii toamna și iarna, cu frunzele de obicei ovale, vara verzi și toamna roșii, cu flori albe și fructe drupe negre (Cornus sanguinea). – Din sângera (derivat regresiv).

SÂNGERÁ, sângerez, vb. I. 1. Intranz. și tranz. A pierde sau a face să piardă sânge; a fi rănit sau a răni. ◊ Expr. A-i sângera (cuiva) inima = a fi îndurerat, a suferi sau a îndurera pe cineva, a-l face să sufere. ♦ Intranz. (Despre răni) A lăsa să curgă sânge. ♦ Intranz. Fig. A se osteni foarte mult; a se chinui; a suferi, a îndura multe nenorociri. 2. Tranz. A efectua o sângerare (2). 3. Intranz. Fig. (Despre cer) A se înroși, a deveni roșu. 4. Intranz. și refl. (Pop.; despre vite) A se îmbolnăvi de sânge (6). [Prez. ind. și: (reg.) sânger] – Lat. sanguinare.

SÎ́NGER, sîngeri, s. m. Arbust cu ramuri drepte, roșii pe partea luminată, cu frunze ovale, vara verzi și toamna roșii, cu flori albe și fructe negre; crește prin păduri, crînguri și lunci (Cornus sanguinea). Tocmai cînd el se aștepta la o mîngîiere din partea ei, ea zvîcni și-l arse peste ochi c-o vărguță de sînger. SADOVEANU, O. VIII 230. Ia din mîna unui sătean tînăr un buchet de rosmarin, maci și sînger. CAMIL PETRESCU, O. II 437. Foaiă verde de sînger, Pe la cotul lui Crucer, Cine cîntă, cine plînge Tot cu lacrăme de sînge? TEODORESCU, P. P. 555.

SÎNGERÁ, sîngerez, vb. I. 1. Intranz. (Despre răni sau părți rănite ale corpului; p. ext. despre ființe) A pierde sau a lăsa să curgă sînge. Pentru aurul pîinii, pentru care-am luptat și sîngerat. VINTILĂ, O. 36. Ea, biata, nu mai vede spinii Și-adună flori, și mîna ei Îi sîngera, dar nu o doare, Că pentru-n spin avea o floare. COȘBUC, P. II 263. Cînd se atingea de cîte un colț de piatră, cărnurile îi sîngera. ISPIRESCU, L. 195. Rana veche ușor sîngerează, se zice despre o durere veche care revine. ♦ Fig. A suferi, a îndura multe nenorociri. N-ar fi decît natural, că doar am sîngerat destul pentru patrie. REBREANU, P. S. 118. Asupra mea se năpustiră... Onoarea mea o nimiciră, Am sîngerat, dar am tăcut. MACEDONSKI, O. I 38. ◊ Expr. A-i sîngera (cuiva) inima = a fi îndurerat, a suferi (sau, tranz., a îndurera pe cineva, a face să sufere). Transformate în fraze, lucrurile care-i sîngerau lui inima apăreau reci, mărunte și fără nici o importanță. REBREANU, R. I 298. Dacă cineva ar fi scris cugetările mele, ar fi făcut să sîngereze inima ce ar fi citit. BOLINTINEANU, O. 387. 2. Tranz. A face zgîrieturi sau răni din care curge sînge; a răni. Tătarul își găti sulița care sîngerase în ziua aceea multe trupuri. SADOVEANU, O. VII 13. Scăpasem de provizie uscată, de carnea sărată la butoi, de pesmeții pietroși în care ne rupeam dinții și ne sîngeram gingiile. BART, S. M. 96. O, nu mi-e că mi-am sîngerat La prag piciorul într-un cui, Dar mi-e că e păcat! Om bun ca dînsul nimeni nu-i. COȘBUC, P. I 94. (Fig.) Și nu te-ar ierta moșia, ba te-ar ține chiar de rău De i-ai sîngera ogorul numai pentru păsul tău. DAVILA, V. V. 121. ◊ Refl. Cu cuțitele lor se sîngerară și moldovenii, și-și atinseră pe rînd buzele de picăturile rubinii de sînge. SADOVEANU, O. VII 19. Fugit-a taurul? întrebară oamenii. – N-a fugit, răspunse el și nici n-a mai fugi, căci l-am omorît. Uitați la gurile cînilor cum s-au sîngerat în el. RETEGANUL, P. IV 43. 3. Intranz. Fig. A avea culoarea sîngelui, a se înroși. La zare neaua piscurilor sîngera în amurg. M. I. CARAGIALE, C. 39. Nori se bat la orizon, Tot apusul sîngerează. MACEDONSKI, O. I 200. 4. Intranz. și refl. (Despre vite) A se îmbolnăvi de sînge (6). Vacilor care se sîngeră să li se dea piatră vînătă și ștevie ca să le treacă. ȘEZ. XII 162. – Prez. ind. și: sî́nger (STANCU, D. 99).

sấnger s. m., pl. sấngeri

!sấnger-pătát (plantă) s. m., pl. sângeri-pătați

sângerá (a ~) vb., ind. prez. 3 sângereáză

sânger s. m., pl. sângeri

sânger-pătát s. m.

POMIȚĂ-DE-SÂNGER s. v. salbă-moale, vonicer.

SÂNGER s. (BOT.; Cornus sanguinea) (reg.) sângerel, sânginel, lemn-pucios.

SÂNGER s. v. salbă-moale, vonicer.

SÂNGERÁ vb. 1. a (se) înroși, a (se) însângera, a (se) roși, (înv.) a (se) crunta, a (se) încrunta, (înv. Mold.) a (se) mohorâți. (A ~ tot la rană.) *2. (reg.) a însplina. (Vita s-a ~.) 3. (reg.) a stricni. (Zootehnicianul ~ vita.)

SÂNGER ~i m. Arbust înalt, cu ramuri purpurii, cu flori albe și fructe negre, ce crește pe la margini de păduri (uneori cultivat în scopuri decorative). /v. a sângera

sânger m. arbust ale cârui ramuri sunt roșii ca sângele, florile albe și fructele negre cu puncte albe (Cornus sanguinea). [Tras din sângera].

sângerà v. 1. a curge sânge din: îi sângeră nasul; 2. fig. a simți o durere asemenea unei răni sângeroase; ne sângeră inima; 3. a umplea de sânge. [Macedo-rom. sândzina = lat. SANGUINARE].

1) sî́nger m. (d. a sîngera saŭ d. lat. sánguinem, ac. de la sanguis, sînge; it. sangue, sînge, și sánguine, sînger). Un copăcel din neamu cornuluĭ, cu ramurile drepte și roșiĭ ca sîngele toamna și ĭarna, cu florĭ albe în corimbĭ și cu poamele ca niște bobițe negre cu puncte albe (cornus sanguinea).

pomiță-de-sînger s. v. SALBĂ-MOALE. VONICER.

sînger s. v. SALBĂ-MOALE. VONICER.

SÎNGER s. (BOT.; Cornus sanguinea) (reg.) sîngerel, sînginel, lemn-pucios.

SÎNGERA vb. 1. a (se) înroși, a (se) însîngera, a (se) roși, (înv.) a (se) crunta, a (se) încrunta, (înv. Mold.) a (se) mohorîți. (A ~ tot la rană.) 2.* (reg.) a însplina. (Vita s-a ~.) 3. (reg.) a stricni. (Zootehnicianul ~ vita.)

sấnger, sângeri, (sângereu), s.m. – (bot.) Arbust cu ramuri roșii toamna și iarna (Cornus sanquinea): „Cu părinți din sângerei, / Cu lacrimi din ochii mei.” (Lenghel, 1979: 155). – Der. regr. din sângera (< lat. sanguinare) (Șăineanu, Scriban, DEX); din sânge + suf. -er (MDA); lat. sanguinus „sânger” > rom. *sângen, prin disimilarea lui n cu r (cf. lat. sanguinare > rom. sângera) (Loșonți, 2001).

SẤNGER (< sângera) s. m. Arbust din familia cornaceelor, înalt până la 4 m, cu ramuri purpurii (uneori pe o parte verzui), frunze opuse, ovate sau eliptice, flori albe în cime umbeliforme și cu fructe drupe sferice, negricioase (Cornus sanguinea); răspândit în subarboretul pădurilor de foioase și în tufărișuri în reg. de câmpie și de deal, este cultivat uneori în scopuri decorative.

SÂNGER, com. în jud. Mureș, situată în zona colinelor Comlodului, pe Pârâu de Câmpie; 2.496 loc. (2005). Stație de c. f. (în satul S.). Expl. de gaze naturale. Satul S. apare menționat documentar în 1328.

SÂNGERU, com. în jud. Prahova, situată în Subcarpații Buzăului, în depr. omonimă, la poalele dealului Istrița, pe cursul superior al râului Cricovu Sărat; 5.523 loc. (2005). Pomicultură (meri, nuci, peri). Muzeu de istorie, etnografie și științele naturii (1970). În satul S. se află biserica Sf. Andrei (1793-1816) și conacul „Bozianu” (1793).

SÎNGER, boier mold., sec. XV (Gane); – din satul Sîngerii (Arh); Grui Sînger; subst.

Cornus sanguinea L., « Sînger ». Specie care înflorește în mai-iun., după înfrunzire. Flori albe, în racem umbeliform, pubescent, terminal. Frunze (cca 10 cm lungime) lat-ovate, eliptice, scurt-acuminate, pubescente, 3-5 perechi de nervuri laterale arcuate, toamna se colorează în roșu-aprins. Arbust pînă la 4 m înălțime, erect, scoarța nu se exfoliază, lujeri subțiri, roșii, muguri opuși. Fructe, drupe negre, globuloase, se coc toamna.