SÂNGEÁCĂ s. f. v. sângeapă.

SÂNGEÁP s. n. v. sângeapă.

SÂNGEÁPĂ, sângepe, s. f. (Reg.) Cinzeacă. [Var.: sângeáp s. n., sângeácă s. f.] – Din cinzeacă (modificat după sânge + apă).

SÂNGEÁCĂ s. f. v. sângeapă.

SÂNGEÁP s. n. v. sângeapă.

SÂNGEÁPĂ, sângepe, s. f. (Reg.) Cinzeacă. [Var.: sângeáp s. n., sângeácă s. f.] – Din cinzeacă (modificat după sânge + apă).

SÎNGEÁCĂ s. f. v. sîngeapă.

SÎNGEÁPĂ, sîngepe, s. f. (Mold.) Cinzeacă. Ne-am dus și-am băut cîte-o sîngeapă de rachiu și, cînd ne-am întors la ogor, am găsit pe Ghiță Iuga cu carăle încărcate. SADOVEANU, P. M. 265. Moș Niron m-așteaptă c-o sîngeapă de pelin... și ce pelin!... ALECSANDRI, T. 1006. – Variante: sîngeáp (EMINESCU, L. P. 147) s. n., sîngeácă (DUNĂREANU, N. 103, HOGAȘ, M. N. 142) s. f.

sângeápă (reg.) s. f., g.-d. art. sângépei; pl. sângépe

sângeápă s. f., g.-d. art. sângépei; pl. sângépe

SÂNGEÁP s. v. jder, veveriță.

SÂNGEÁPĂ s. v. cinzeacă.

sîngeáp (-gépi), s. m. – Veveriță siberiană și blana ei. – Var. sîngeap. Tc. (per.) sinceb (Roesler 602; Șeineanu, II, 323; Lokotsch 1912), cf. ngr. σιντζάπι. – Der. singepiu (var. singipiu), adj. (cenușiu), din tc. sincepi.

sîngeápă (-gépe), s. f. – (Mold.) Cinzeacă, vas de formă specială din care se bea rachiu. – Var. sîngeap. Origine îndoielnică. Se consideră în general ca der. de la cinzeacă, datorită unei deformări greu de admis și pe care Candrea o explică drept etimologie populară sau mai curînd o asociere glumeață a lui sînge și apă. Această explicație e mai puțin acceptabilă, deoarece o apropiere nu se poate face decît între sînge și „vin”, ultimul nefiind consumat niciodată în vasul numit sîngeapă. Sl. są sądŭ „vas” (Cihac, II, 3250 nu este probabil, cf. Byhan 332. Pare cuvînt oriental.

SÂNGEÁPĂ ~épe f. rar (în trecut) Unitate de măsură a capacității (egală aproximativ cu 0,16 l). /Orig. nec.

sângeap n. blană de jder: blăni de sângeapuri negre. [Turc. SINDJAB, veveriță cenușie și blana ei].

sângeapă f. Mold. măsură de cincizeci de dramuri: m’așteaptă o sângeapă de pelin AL. [Și sângeac: alterare populară din cinzeacă].

cinzeácă f., pl. ecĭ (d. cin-zecĭ). Munt. Cin-zecĭ de dramurĭ de băutură din ocaŭa veche. Cănuță de lut: o cinzeacă pîntecoasă cu florĭ pe care o pipăise de atîtea orĭ degetele babeĭ (CL. 1910, 5, 544). Iron. Cin-zecĭ de anĭ: a trecut cinzeaca! – Pin met. (Mold.) sîngeacă, sîngeapă și sîngeap, pl. ece, epe. V. palicĭ.

1) sîngeáp, sîngeácă și sîngeápă, V. cinzeacă.

2) sîngeáp și (maĭ vechĭ) singeáp m., pl. epĭ (turc. [d. pers.] sincab, syncab, sincef, veveriță cenușie; ngr. sendzápi, sîrb. sinğef). Veveriță cenușie (sciúrus cinéreus). S. n., pl. urĭ. Blană de veveriță cenușie (fr. petit-gris). Adj. (sîngeap, -eapă, pl. epĭ, epe). Cenușiŭ ca sîngeapu: pisicĭ singepe. V. vînăt, sur.

sîngeap s.v. JDER. VEVERIȚĂ.

sîngeapă s. v. CINZEACĂ.