SÂMBRÁȘ, sâmbrași, s. m. (Înv. și reg.) Persoană care se însoțește cu alta în vederea aratului sau a alcătuirii unei stâne pentru văratul oilor. – Sâmbră + suf. -aș.

SÂMBRÁȘ, sâmbrași, s. m. (Înv. și reg.) Persoană care se însoțește cu alta în vederea aratului sau a alcătuirii unei stâne pentru văratul oilor. – Sâmbră + suf. -aș.

SÎMBRÁȘ, sîmbrași, s. m. (Învechit și regional) 1. Persoană care se însoțește cu alta în vederea aratului, punîndu-și vitele la plug împreună cu acela; tovarăș de plugărie. Se gîndește din vreme la alți gospodari ca să-și afle tovarăși de plugărie... Cei ce se întovărășesc iau numele de sîmbrași sau sîmbriași. PAMFILE, A. R. 46. 2. Persoană care se întovărășește cu alții pentru a alcătui împreună o stînă în vederea văratului oilor. Sîmbrașii te-or aștepta Să ții laolaltă tîrla. MARIAN, Î. 533.

sâmbráș (înv., reg.) s. m., pl. sâmbráși

sâmbráș s. m., pl. sâmbráși

SÂMBRÁȘ s. v. asociat, părtaș, tovarăș.

sîmbráș m. (d. sîmbră). Trans. Mold. Țărăn din sîmbră, tovarăș la stînă (Jun. Lit. 1923, 4-5, 98), simbriaș.

sîmbraș s. v. ASOCIAT. PĂRTAȘ. TOVARĂȘ.

sâmbráș, sâmbrași, s.m. – (reg.) Tovarăș de muncă asociat. „Cel mai mare asociat al unei stâni; stânașu” (Papahagi, 1925): „Atunci când mulg întâiași dată, pun crucea șî-mplântă cuțâtu’ în pământ sâmbrașu cel mare șî-l lasă acolo jos, în pământ, până ce-nconjoară târla” (Papahagi, 1925: 317; Mara). – Din sâmbră + suf. -aș (Scriban, DEX, MDA).

sâmbráș, -i, s.m. – Tovarăș de muncă asociat. – Din sâmbră + -aș.