SÂCÂIETÓR, -OÁRE adj. v. sâcâitor.

SÂCÂITÓR, -OÁRE, sâcâitori, -oare, adj. Care sâcâie, care enervează; enervant, supărător, agasant. [Pr.: -câ-i-. – Var.: (rar) sâcâietór, -oáre adj.] – Sâcâi + suf. -tor.

SÂCÂIETÓR, -OÁRE adj. v. sâcâitor.

SÂCÂITÓR, -OÁRE, sâcâitori, -oare, adj. Care sâcâie, care enervează; enervant, supărător, agasant. [Pr.: -câ-i-. – Var.: (rar) sâcâietór, -oáre adj.] – Sâcâi + suf. -tor.

SÎCÎIETÓR, -OÁRE adj. v. sîcîitor.

SÎCÎITÓR, -OÁRE, sîcîitori, -oare, adj. (Și în forma sîcîietor) Enervant, supărător, plictisitor. Mă frămîntă, cu sîcîietoare grijă și neliniște, problema dormitului în frig. CAMIL PETRESCU, U. N. 347. ◊ (Adverbial) O găină începu a cotcodăci sîcîitor. REBREANU, R. I 145. – Variantă: sîcîietór, -oáre adj.

sâcâitór (-câ-i-) adj. m., pl. sâcâitóri; f. sg. și pl. sâcâitoáre

sâcâitór adj. m., pl. sâcâitóri; f. sg. și pl. sâcâitoáre

SÂCÂITÓR adj. 1. enervant. 2. v. cicălitor.

SÂCÂITÓR ~oáre (~óri, ~oáre) Care sâcâie. /a sâcâi + suf. ~tor

SÎCÎITOR adj. 1. agasant, enervant, iritant, plicticos, plictisitor, supărător. (O treabă ~.) 2. cicălitor, (fig.) pisălog. (Om ~.)