sâcâi definitie

11 definiții pentru sâcâi

SÂCÂÍ, sấcâi, vb. IV. 1. Tranz. A nu lăsa pe cineva în pace, a-l necăji întruna; a bate la cap, a enerva, a agasa; a cicăli. 2. Refl. (Rar) A se mișca mereu încoace și încolo; a se fățâi. – Sâc + suf. -ăi.
SÂCÂÍ, sâcâi, vb. IV. 1. Tranz. A nu lăsa pe cineva în pace, a-l necăji întruna; a bate la cap, a enerva, a agasa; a cicăli. 2. Refl. (Rar) A se mișca mereu încoace și încolo; a se fâțâi. – Sâc + suf. -âi.
SÎCÎÍ, sî́cîi, vb. IV. 1. Tranz. A nu lăsa în pace pe cineva, stingherindu-i mișcările în mod supărător; a cicăli pe cineva vorbindu-i într-una, făcîndu-i reproșuri sau insistînd cu rugăminți; (despre abstracte) a chinui pe cineva obsedîndu-l, nedîndu-i liniște. Îl sîcîia gîndul că despre omul acesta... nu știe nimic, nu poate crede nimic. V. ROM. mai 1954, 15. Țineam să văd cît mai mult și cît mai multe, să mă aleg cu un folos, fie el cît de mărunt... și-mi sîcîiam gazdele cu întrebări și cu alergături. STANCU, U.R.S.S. 52. Mă sîcîie într-atît trebile comunei încît nu-i chip să lipsesc măcar un ceas. SADOVEANU, M. C. 198. Un copil ia o șubă sau un cojoc pe el, așa ca să acopere și capul să nu mai vază nimic. Ceilalți copii încep să-l sîcîie, nelăsîndu-l să caute miere. ȘEZ. XIII 49. 2. Refl. (Rar) A se mișca mereu încoace și încolo. O locomotivă se sîcîie de colo-colo. SAHIA, N. 31. Pesemne că se tot sîcîia pe scaun de neastîmpăr și de frică pentru mișelia ce făcu. ISPIRESCU, L. 258.
sâcâí (a ~) vb., ind. 1 și 2 sg. sấcâi, 3 sấcâie, imperf. 3 sg. sâcâiá; conj. prez. 3 să sấcâie
sâcâí vb., ind. și conj. prez. 1 și 2 sg. sâcâi, 3 sg. și pl. sâcâie, imperf. 3 sg. sâcâiá
SÂCÂÍ vb. 1. v. enerva. 2. v. șicana. 3. v. cicăli.
A SÂCÂÍ sâcâi tranz. (persoane) A nu lăsa în pace, deranjând mereu; a bate la cap. /<turc. sik
A SE SÂCÂÍ mă sâcâi intranz. rar A nu avea astâmpăr; a se suci; a se fâțâi. /<turc. sik
sâcăì v. 1. a da cu sâc, a necăji mereu: dă-i înainte, babo și nu mă mai sâcăi CAR. 2. a se agita: se tot sâcăia pe scaun de neastâmpăr ISP.
sî́cîĭ, a -í v. tr. (d. sîc). Fam. Șicanez, supăr, plictisesc, necăjesc: mă tot sîcîĭa cu judecata, cu vorba.
SÎCÎI vb. 1. a agasa, a enerva, a indispune, a irita, a necăji, a plictisi, a supăra, (livr.) a tracasa, (pop.) a ciudi, a zădărî, (reg.) a zăhătui, (Mold.) a chihăi, (Ban.) a zăgălui, (Mold. și Bucov.) a zăhăi, (înv.) a scîrbi, (pop. fig.) a ardeia, (reg. fig.) a scociorî. (Nu-l mai ~ cu insistențele tale.) 2. a șicana, (rar) a străgăni, (înv.) a molesta. (Îl ~ cu tot felul de mărunțișuri.) 3. a bodogăni, a cicăli, a dăscăli, a plictisi, (pop. și fam.) a boscorodi, (pop.) a dondăni, a prociti, a sucăli, (reg.) a ciocmăni, a morcoti, a tocăni, a tolocăni, (Mold.) a cihăi, (Transilv. și Bucov.) a cincăi, (Mold. și Bucov.) a moronci, (fam.) a bîrîi, a bîzîi, a bombăni, a socri, (fig.) a ciocăni, a cîrîi, a pisa, a pisălogi, a toca. (Mă ~ tot timpul.)

sâcâi dex

Intrare: sâcâi
sâcâi verb grupa a IV-a conjugarea a IV-a