Dicționare ale limbii române

45 definiții pentru s C4 83rb C4 83toare

S, s, s. m. 1. A douăzeci și doua literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (consoană constrictivă dentală surdă). [Pr.: es, se, sî. – Pl. și: (1, n.) s-uri]
SULF s. n. Metaloid de culoare gălbuie, cu miros neplăcut, care se găsește în natură în stare nativă sau în combinații, folosit mai ales în tehnică și în medicină; pucioasă. Floare de sulf= sulf sub formă de pulbere fină. – Din lat. sulphur.
Ș1, ș, s. m. 1. A douăzeci și treia literă a alfabetului limbii române. 2. Sunet notat cu această literă (consoană constrictivă prepalatală surdă). [Pr.: șe, și. – Pl. și: (1, n.) ș-uri]
Ș2 interj. (De obicei prelungit) Cuvânt folosit pentru a-i cere cuiva să tacă, să păstreze tăcere. – Onomatopee.
S s. m. invar. A douăzeci și doua literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană constrictivă dentală surdă (2)). [Pr.: se]
SULF s. n. Metaloid de culoare gălbuie, cu miros neplăcut, care se găsește în natură în stare nativă sau în combinații, întrebuințat mai ales în tehnică și în medicină; pucioasă. ◊ Floare de sulf = sulf sub formă de pulbere fină. – Din lat. sulphur.
Ș1 s. m. invar. A douăzeci și treia literă a alfabetului limbii române; sunet notat cu această literă (consoană constrictivă prepalatală surdă (2)). [Pr.: șe]
Ș2 interj. (De obicei prelungit) Cuvânt folosit pentru a-i cere cuiva să tacă, să păstreze tăcere. – Onomatopee.
S s. m. invar. A douăzecea literă a alfabetului, numită «se», și sunetul corespunzător; este o consoană spirantă surdă.
SULF s. n. Metaloid de culoare gălbuie, cu miros neplăcut, care se găsește în stare pură, în special în regiunile vulcanice, sau în combinații (sub formă de sulfuri ale diferitelor metale), și care se întrebuințează mai ales în tehnică și în medicină; pucioasă. ♦ Compus: floare-de-sulf = praf fin, format din cristale foarte mici, obținut prin condensarea bruscă a vaporilor de sulf în cursul distilării sulfului natural.
Ș s. m. invar. A douăzeci și una literă a alfabetului, numită «șe», și sunetul corespunzător; este o consoană constrictivă prepalatală surdă.
S s. m. invar. A douăzecea[1] literă a alfabetului, numită „se”, și sunetul corespunzător.[1]
Ș s. m. invar. A douăzeci și una[1] literă a alfabetului, numită „șe”, și sunetul corespunzător.[1]
s1 (literă) [cit. es / se / sî] s. m. / s. n., pl. s / s-uri
s2 (sunet) [cit. sî] s. m., pl. s
sulf s. n.; simb. S
ș1 (literă) [cit. șe / șî] s. m. / s. n., pl. ș / ș-uri
ș2 (sunet) [cit. șî] s. m., pl. ș
ș3 / șșș interj.
șșș v. ș3
S, s s. m. invar. [cit. se; în simb. și es]
sulf s. n., simb. S
Ș, ș s. m. invar. [cit. șe]
ș/șșș interj.
șșș v. ș
SULF s. (CHIM.) 1. pucioasă, (Olt. și Transilv.) țâmpor. 2. sulf volatil = anhidridă sulfuroasă, bioxid de sulf.
SULF s. v. acord, aranjament, combinație, contract, convenție, înțelegere, învoială, învoire, legământ, pact, tranzacție.
SULF s.n. Metaloid de culoare galbenă-deschisă, cu miros neplăcut, foarte răspândit în natură; (pop.) pucioasă. [Cf. lat. sulfur, fr. soufre].
SULF1 s. n. metaloid galben-deschis, cu miros neplăcut: pucioasă. (< fr. sulf)
sulf s. n. – Pucioasă. Lat. sulphur, it. zolfo (sec. XIX), v. sulfină. Der. din vocabularul chimiei, din fr. sulfat, sulfură etc.
SULF n. Metaloid de culoare galbenă, cu miros specific neplăcut, foarte activ din punct de vedere chimic, întrebuințat, mai ales în tehnică și medicină; pucioasă. /<fr. sulf, lat. sulphur
S m. a 19-a literă a alfabetului: însoțit de o sedilă, devine sibilant: ședea, și. ║ n. abreviațiune pentru Sud.
sulf n. numele științific al pucioasei.
1) -s (lat. ex) pref. care corespunde cînd cu de, des, dis, cînd cu ex, e: s-cad (ca de-cad, de-duc), s-pun (ca. ex-pun, e-mit).
s m. A noŭă-spre-zecea literă a alfabetuluĭ latin. Sunetu eĭ e acela pe care-l întrebuințezĭ cînd vreĭ să facĭ pe cineva să întoarcă capu spre tine fără să strigĭ cu voce, ca în st saŭ pst. Cînd vrei să impuĭ tăcere, aĭ nevoĭe tot de s ca în st saŭ țst. Tăcerea se impune și pin șt. Între s și ș e aceĭașĭ relațiune ca între z și j. Unele popoare (Fr. It. Germ. Engl.) se folosesc de s pentru a reprezenta pe z între vocale. Această procedură e tot așa de greșită ca și cînd aĭ scrie așa și aĭ ceti aja! Tot așa, înainte de b, d, g, l, m, n și v uniĭ pun s îld. z. Și asta e o procedură greșită care duce la falsificarea pronunțăriĭ, ca în slab, în care s nu se pronunță ca în dezleg, pe care uniĭ scriŭ greșit desleg. Unguriĭ scriŭ sz îld. s și s îld. ș. V. cele zise la ș.
*sulf n. fără pl. (it solfo și zolfo, d. lat. sulpur și sulphur, id.). Chim. Pucioasă, un corp simplu bivalent galben care se găsește mult în natură cristalizabil orĭ amorf, maĭ ales în Italia, Sicilia și insulele măriĭ Mediterane și tot așa în județu Prahova. Frecat orĭ încălzit în aer, devine fosforescent pe la 200° și arde la 250 c’o flacără albastră. Are o greutate atomică de 31,98 și o densitate de 1,95 și 2,07. Se întrebuințează la facerea prafuluĭ exploziv, a chibriturilor, la fixarea feruluĭ în peatră ș. a.
ș m. A doŭă-zecea literă a alfabetuluĭ românesc. Sunetu eĭ e ca a luĭ s pronunțat maĭ în ăuntru guriĭ, ca și j față de z. Sunetu ș e foarte șuĭerător și e întrebuințat cînd vrem să impunem tăcere fără să strigăm, ca în șt. – El e reprezentat în multe felurĭ în diferite alfabete, precum: ch (fr.), sce (it.), sch (germ.), sh (engl.), s (ung.), sz (pol.), š (ceh. cr.). Greciĭ nu-l aŭ și nicĭ nu-l pot pronunța bine. Eĭ aŭ, ca și Ĭtalieniĭ și Spanioliĭ, un s intermediar între s și ș. V. cele spuse la s.
SULF s. (CHIM.) 1. pucioasă, (Olt. și Transilv.) țîmpor. 2. sulf volatil = anhidridă sulfuroasă, bioxid de sulf.
sulf s. v. ACORD. ARANJAMENT. COMBINAȚIE. CONTRACT. CONVENȚIE. ÎNȚELEGERE. ÎNVOIALĂ. ÎNVOIRE. LEGĂMÎNT. PACT. TRANZACȚIE.
S evoluție a unui aparat de zbor constând în două viraje de 220°.
S 1. Abreviere* pentru indicarea vocii (1-2) de sopran (1-2) în partiturile* corale, vocal sau vocal-simf. 2. Abrev. pentru notarea funcției de subdominantă* sau a acordului* de subdominantă. 3. Abrev. pentru termeni ca: segno (v. da capo); sinistra (v. abreviații); solo; sotto (v. sotto voce); subito (v. piano); sul (v. sulla tastiera; sul ponticello).
S s. m. invar. 1. A douăzeci și doua literă a alfabetului limbii române; sunetul notat cu această literă (consoană fricativă dentală surdă). 2. (CHIM.) Simbol pentru sulf. 3. Simbol pentru conductanța electrică. 4. (GEOGR.) Notație pentru punctul cardinal Sud.
s (METR.), simbol pentru secundă.
SULF (< lat.) s. n. Element chimic (S; nr. at. 16, m. at. 32,06), din grupa a VI-a a sistemului periodic al elementelor; nemetal de culoare galbenă. Prezintă mai multe modificații alotropice (s. rombic, s. monoclinic, s. amorf) și se găsește în natură în stare nativă și sub formă de combinații: sulfuri (blendă, pirită), sulfați (gips, baritină) etc. Este foarte reactiv din punct de vedere chimic. În combinații este bivalent, tetravalent și hexavalent. Se obține, prin extracție, din zăcămintele de sulf nativ. Se întrebuințează la fabricarea acidului sulfuric, a sulfurii de carbon, a unor coloranți, în industria cauciucului, în viticultură (pentru combaterea criptogamelor), în fabricarea chibriturilor și în farmacie. Este cunoscut din Antic. Sin. pucioasă. ◊ Floare de s. = sulf sub formă de pulbere fină.
Ș s. m. invar. A douzeci și treia literă a alfabetului limbii române; sunet notat prin această literă (consoană fricativă prepalatală surdă).

S C4 83rb C4 83toare dex online | sinonim

S C4 83rb C4 83toare definitie