RĂZĂȘÉSC, -EÁSCĂ, răzășești, adj. (Înv.) Care aparține răzeșilor, privitor la răzeși, caracteristic răzeșilor; de răzeși. [Var.: răzeșésc, -eáscă adj.] – Răzeș + suf. -esc.

RĂZEȘÉSC, -EÁSCĂ adj. v. răzășesc.

RĂZĂȘÉSC, -EÁSCĂ, răzășești, adj. (Reg.) Care aparține răzeșilor, privitor la răzeși, caracteristic răzeșilor; de răzeși. – Răzeș + suf. -esc.[1]

RĂZĂȘÉSC, -EÁSCĂ adj. v. răzeșesc.

RĂZEȘÉSC, -EÁSCĂ, răzeșești, adj. Care aparține răzeșilor, caracteristic răzeșilor; de răzeși. (Atestat în forma răzășesc) Se sumețea plin de răzășească dîrjenie cu judecătorii. C. PETRESCU, R. DR. 28. Humuleștii... erau... sat vechi, răzășesc, întemeiat în toată puterea cuvîntului. CREANGĂ, A. 1. – Variantă: (Mold.) răzășésc, -eáscă adj.

răzeșésc (înv.) adj. m., f. răzeșeáscă; pl. m. și f. răzeșéști

răzeșésc adj. m., f. răzeșeáscă; pl. m. și f. răzeșéști

RĂZEȘÉSC adj. (IST.) moșnenesc, (înv.) moștenesc. (Proprietate ~ească.)

RĂZEȘÉSC ~eáscă (~éști) pop. Care este caracteristic pentru răzeși; de răzeși; moșnenesc. Sat ~. /răzeș + suf. ~esc

răzeșesc a. ce ține de răzeș: sat vechiu răzeșesc CR.

răzășésc, -eáscă adj. (d. răzăș). De răzăș, de răzășĭ: mîndria răzășească, sat răzășesc.

RĂZEȘESC adj. moșnenesc, (înv.) moștenesc. (Proprietate ~.)