BAȘ-RĂZẮȘ s. m. v. baș-răzeș.

RĂZẮȘ s. m. v. răzeș.

RĂZÉȘ, răzeși, s. m. (În orînduirea feudală, în Moldova) Țăran liber, posesor al unei proprietăți de pămînt (moștenită din tată în fiu); (în Țara Romînească) moșnean; p. ext. (în vechime) membru al unei obști sătești în devălmășie. Satului îi zicea Văleni, răzeși cu documente vechi. SADOVEANU, P. M. 109. Copil de răzeș, își făcuse toată copilăria în sat, cu copiii de țărani. BUJOR, S. 167. Poposii la casa unui răzeș bătrîn. NEGRUZZI, S. I 296. – Variante: răzáș (HOGAȘ, DR. II 154), (Mold.) răzắș, rezáș (HASDEU, R. V. 46) s. m.

moșnean m. pl. proprietari mici, șezători la țară în pământurile lor: moșnenii formau în Muntenia (ei se numiau în Moldova răzăși) clasa cea mai importantă a populațiunii rurale. [V. moșneag].

răzắș și (maĭ vechĭ) răzéș și răzáș m. (ung. részes, părtaș, d. rész, parte, supt infl. luĭ chezăș. Tot așa răzălăŭ d. reszelö). Mold. Moșnean, țăran liber proprietar de moșioară în devălmășie, ĭar pe urmă independent. – Vechĭ și adj.: moșiĭ răzașe. Fem. -șíță, pl. e. V. boĭer, megiaș, moșnean, clăcaș, șerb.