RAVÁC s. n. 1. Must care se scurge de la sine din strugurii puși în teasc (fără ca aceștia să fie storși sau zdrobiți); vin obținut din acest must; vin limpede, separat de drojdii, prin trecerea lui dintr-un butoi în altul; vin rămas neînghețat într-un butoi expus la temperaturi joase. De acolo plecam să încercăm alt vinaț; și-aducea el aminte de niște ravac nebun. M. I. CARAGIALE, C. 60. Se scurge... mustul ce se numește ravac. I. IONESCU, P. 252. 2. Miere (de calitatea întîi) care se scurge de la sine din fagurii expuși la soare. – Variantă: răvác (TEODORESCU, P. P. 546) s. n.

RĂVÁC s. n. v. ravac.

răvác (-curi), s. n. – 1. Miere naturală. – 2. Primul must, care curge fără a distruge strugurii. – Var. ravac. Tc. ravak (Șeineanu, II, 300; Lokotsch 1710), cf. sb. ravak. – Der. răvăci, vb. (a pritoci vinul), probabil cuvînt identic cu a răvăși, vb. (a pritoci vinul; a descompune, a răscoli, a zăpăci), pentru al cărui semantism cf. cele două sensuri ale sp. trasegar; răvășeală (var. răvăceală), s. f. (dezordine, zăpăceală).

răvac n. 1. partea cea mai curată a mierii ce se scurge din fagurii expuși la soare; 2. must scurs din struguri: o vedriță de răvac POP. [Turc. RAVAK].

ravác n., pl. urĭ (turc. ravak, mĭere scursă foarte pură). Mĭerea cea maĭ pură sursă la început din faguriĭ expușĭ la soare. Vinu care se scurge la început din struguriĭ pușĭ în teasc și nestorșĭ. – Și răvac. V. răvăcesc.

răvác, V. ravac.