RĂPUITÓR, -OÁRE, răpuitori, -oare, s. m. și f. (Pop.) Persoană care încântă, farmecă, cucerește. [Pr.: -pu-i-] – Răpune + suf. -itor.

RĂPUITÓR, -OÁRE, răpuitori, -oare, s. m. și f. (Neobișnuit) Persoană care încântă, farmecă, cucerește. [Pr.: -pu-i-] – Răpune + suf. -itor.

RĂPUITÓR, -OÁRE, răpuitori, -oare, s. m. și f. (Rar) Persoană care încîntă, farmecă, cucerește. Era înzestrat cu tot ce trebuie unui om, pentru a fi un adevărat răpuitor de femei. GANE, N. II 5.

răpuitór (pop.) (-pu-i-) s. m., pl. răpuitóri

răpuitoáre s. f. (sil. -pu-i-), g.-d. art. răpuitoárei; pl. răpuitoáre

răpuitór s. m. (sil. -pu-i-), pl. răpuitóri

răpuitor m. cel ce răpune.