RĂCÍLĂ, răcile, s. f. Unealtă cu care se prind racii (1). – Din sb. račilo.

RĂCÍLĂ, răcile, s. f. Unealtă cu care se prind racii (1). – Din scr. račilo.

RĂCÍLĂ, răcile, s. f. Unealtă folosită la prinsul racilor, alcătuită dintr-un cerc de lemn sau de sîrmă pe care se fixează o plasă în forma unui fund de sac. Cum îi prinzi [racii] ?... Cu răcila, ori cu mîna? SADOVEANU, Î. A. 77.

răcílă (unealtă) s. f., g.-d. art. răcílei; pl. răcíle

răcílă (unealtă) s. f., g.-d. art. răcílei; pl. răcíle

RĂCÍLA ~e f. reg. Unealtă de prins raci constând dintr-o plasă în formă de sac, fixată pe un cerc. /cf. sb. rațilo

răcílă, V. răcĭul.

răcĭúl n., pl. urĭ și e (cp. cu ung. rácsolni, a închide cu gratiĭ, rácsázni, a prinde racĭ cu plasa). Fc. Plasă de prins racĭ (un cerc cu plasă în care s’a pus mîncare). – Și răcílă (Zimnicea) f., pl. e.