rizilíc și rîzîlíc n., pl. urĭ (turc. rezillik, rușine, înjosire, d. rezil, josnic; bg. sîrb. rezilík). Mold. Fam. Batjocură, rîs. Dispreț: a suferi rîzîlicu cuĭva. Batjocură, dezordine, murdărie: ce-ĭ rîzîlicu ista pin casă?

rîzîlíc, V. rizilic.