RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică.

RÂGÂÍ, rấgâi, vb. IV. Intranz. A scoate pe gât un zgomot caracteristic, provocat de eliminarea gazelor din stomac. – Formație onomatopeică.

RÎGÎÍ, rî́gîi, vb. IV. Intranz. A scoate din gît un zgomot caracteristic, provocat de gazele din stomac. Nu suferea mirosul de rachiu... iar Vasile mereu îi duhnea în nas și rîgîia. REBREANU, I. 26.

RÎGÎÍT, rîgîituri, s. n. Rîgîială. Din gălăgia amețitoare se înălțau, stăpînitoare, rîsete zvăpăiate, cîte un rîgîit larg. REBREANU, I. 34.

râgâí (a ~) vb., ind. prez. 3 rấgâie, imperf. 3 sg. râgâiá; conj. prez. 3 să rấgâie

râgâí vb., ind. și conj. prez. 1 sg. râgâi, 3 sg. și pl. râgâie, imperf. 3 sg. râgâiá

RÂGÂÍ vb. v. eructa.

RÂGÂÍT s. (FIZIOL.) eructație, râgâială, râgâitură.

rîgîí (rấgâi, râgâít), vb. – A scoate un zgomot caracteristic, provocat de gazele din stomac. Sl. rygati (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 312; Conev 92), cf. sb., cr., slov. rigati, rus. rygnatĭ. – Der. rîgîit, s. n. (eructație); rîgîială, s. f. (eructație). Din rom. provine ngr. ῥουγϰαίζω (Meyer, Neugr. St., 78; Murnu, Lehnw., 39).

A RÂGÂÍ râgâi intranz. depr. A elimina pe gât gazele din stomac, producând un sunet caracteristic. /Onomat.

răgăì v. a scoate gazuri din stomac, prin gură. [Slav. RYGATI, a ghiorțăi].

rî́gîĭ și -ĭésc, a -í v. intr. (vsl. rygati, a rîgîi; bg. rignŭ, sîrb. rigati, rus. rygátĭ, rudă cu lat. *rúgere, ructare [it. ruttare, fr. roter], vgr. ereúgomai, érygon, vgerm. de sus it-ruch-an, precum și cu rîcîĭ). Ĭes cu zgomot pe gură, vorbind de gazurile din stomah cînd aĭ mîncat mult: mitocanu rîgîĭe. – Și gîrîĭ. Vechĭ și ricăĭ(esc), rigăĭ(esc). V. ghĭorăĭ.

RÎGÎI vb. (FIZIOL.) a eructa.

RÎGÎIT s. (FIZIOL.) eructație, rîgîială, rîgîitură.