rușuí (-uésc, -ít), vb. – (Mold., înv.) A uzurpa, a pune stăpînire. – Var. rușii. Sl. rušiti „a se da la o parte, a se muta”; la origine, s-ar fi zis despre acțiunea de a schimba pe ascuns pietrele de hotar de pe un teren. De aici, cu l expresiv, rășlui, vb. (a uzurpa, a lua cu forța). Explicația lui Tiktin, prin intermediul lui răzluși, vb. refl. (înv., a se separa, a se îndepărta) < sl. razlučiti, nu este convingătoare. Cred că etimologia corectă este numai cea arătată deja de Ghibănescu; dar îmi lipsește posibilitatea de a o confirma.

RUȘUÍ, rușuiésc, vb. IV. Tranz. (Mold.; Înv.) A uzurpa, a lua în stăpânire prin forță. (din sl. rušiti = a lua, a înlătura; la origine, se spunea probabil despre schimbarea pe ascuns a poziției pietrelor de hotar ale unei proprietăți; de aici, cu l expresiv a devenit rășlui; explicația lui Tiktin, prin interm. lui răzluși (< sl. razlučiti), nu este convingătoare)

rășluĭésc și (vechĭ) rășuĭésc și rușuĭésc v. tr. (cp. cu ung. reselni, a scobi, orĭ sîrb. vsl. rušiti, a doborî, nsl. režljati, a tăĭa). Taĭ o bucată din ceva, ĭaŭ, fur: a rășlui o bucată dintr’o pînză, din niște fîn, dintr’un teritoriŭ. – Vechĭ și rușiesc În ziaru Opinia (Ĭașĭ, 25 Maĭ 1930, 4, 6, Em. Manoliu, Ĭeșean) zice hărășluĭesc.

rușuĭésc, V. rășluĭesc.