RUTINÁ, rutinez, vb. I. Refl. A căpăta rutină. – Din fr. routiner.

RUTÍNĂ1 s. f. Capacitate câștigată printr-o practică îndelungată; (depr.) obișnuință de a acționa sau de a gândi totdeauna în același fel. ♦ Totalitatea obișnuințelor sau a prejudecăților considerate ca fiind un obstacol în calea noului, a creației sau a progresului. – Din fr. routine.

RUTÍNĂ2 s. f. Substanță chimică naturală, care se găsește în florile, în frunzele și în tulpinile multor plante, folosită în medicină. – Din fr. rutine.

RUTINÁ, rutinez, vb. I. Refl. A căpăta rutină. – Din fr. routiner.

RUTÍNĂ1 s. f. Capacitate câștigată printr-o practică îndelungată; (depr.) obișnuință de a acționa sau de a gândi totdeauna în același fel. ♦ Totalitatea obișnuințelor sau a prejudecăților considerate ca fiind un obstacol în calea noului, a creației sau a progresului. – Din fr. routine.

RUTÍNĂ2 s. f. Substanță chimică naturală, care se găsește în florile, în frunzele și în tulpinile multor plante, folosită în medicină. – Din fr. rutine.

RUTÍNĂ s. f. Capacitate cîștigată printr-o practică îndelungată (uneori fără cunoașterea principiilor și a regulilor generale); (depreciativ) respectare prea servilă a unui șablon de lucru, lipsă de suplețe pentru deprinderi noi; anchiloză.

rutínă s. f., g.-d. art. rutínei

rutiná vb., ind. prez. 1 sg. rutinéz, 3 sg. și pl. rutineáză

rutínă (obișnuință, substanță chimică) s. f., g.-d. art. rutínei

RUTÍNĂ s. v. experiență.

RUTINÁ vb. I. tr. (Rar) A învăța prin rutină. ♦ refl. A căpăta anumite deprinderi; a căpăta rutină. [< fr. routiner].

RUTÍNĂ1 s.f. 1. Obicei, operație repetată zilnic sau periodic. ♦ Operație efectuată de un calculator electronic. 2. Deprindere de a lucra mecanic, mereu în același fel. ♦ (Depr.) Respectare prea servilă a unor reguli și deprinderi învechite. V. manierism. [< fr. routine].

RUTÍNĂ2 s.f. Substanță chimică de origine vegetală, folosită în farmacie ca diuretic, antihemoragic etc. [< fr. rutine].

RUTINÁ vb. I. tr. a crea anumite deprinderi. II. refl. a căpăta rutină. (< fr. routiner)

RUTÍNĂ1 s. f. 1. capacitate, îndemânare câștigată printr-o practică îndelungată. ◊ (depr.) deprindere de a lucra, de a gândi mecanic, mereu în același fel; respectare prea servilă a unor reguli și deprinderi învechite. 2. (inform.) set de instrucțiuni din ansamblul unui program de prelucrare a datelor, la servirea mai multor programe, când operațiile sunt comune; (sub)program de folosință curentă sau repetitiv, care asigură o funcție bine definită. (< fr., engl. routine)

RUTÍNĂ2 s. f. substanță chimică de origine vegetală în farmacie ca diuretic, antihemoragic etc. (< fr. rutine)

RUTÍNĂ1 ~e f. 1) depr. Obișnuință de a gândi și a acționa în mod mecanic. 2) rar Abilitate obținută printr-o practică îndelungată. [G.-D. rutinei] /<fr. routine

RUTÍNĂ2 f. Substanță chimică extrasă din florile, frunzele și tulpina unor plante, întrebuințată în medicină. /<fr. routine

rutinà v. a învăța prin rutină.

rutină f. 1. capacitate dobândită prin o deprindere îndelungată; 2. deprindere oarbă de a face ceva totdeauna în acelaș chip: rutina e vătămătoare progresului.

*rutínă f., pl. e (fr. routine, d. route, drum). Îndemănare cîștigată pin practică: a avea rutina afacerilor. Deprindere oarbă de a proceda tot-de-a-una cum aĭ apucat: rutina e vătămătoare progresuluĭ. V. pareatcă.

*rutinéz v. tr. (fr. routiner). Deprind în afacerĭ. V. refl. Tînăru s’a rutinat.

RUTINĂ s. experiență, practică, (înv.) ispită, ispitire. (Cunoaște ceva din ~.)

RUTÍNĂ2 (< fr.) s. f. (FARM.) Substanță chimică naturală, care face parte din grupa flavonelor (vitamina P). Se găsește în florile, în frunzele și în tulpinile multor plante, din care se și extrage (hrișcă, diferite specii de Forsythia etc.). R. mărește rezistența capilarelor, diminuează permeabilitatea celulară, fiind utilizată pentru aceste calități în tratamentul diatezelor hemoragice, în hipertensiunea arterială, ca diuretic etc.