ruteniu definitie

11 definiții pentru ruteniu

RUTÉNIU s. n. Element chimic, metal alb-argintiu din familia platinei, cu duritate foarte mare, care se întrebuințează la fabricarea filamentului pentru lămpile cu incandescență. – Din fr. ruthénium.
RUTÉNIU s. n. Element chimic, metal alb-argintiu din familia platinei, cu duritate foarte mare, care se întrebuințează la fabricarea filamentului pentru lămpile cu incandescență. – Din fr. ruthénium.
RUTÉNIU s. n. Metal cenușiu, asemănător cu platina, care se găsește în natură împreună cu aceasta; este foarte refractar, casabil și greu fuzibil și se întrebuințează la fabricarea filamentului pentru lămpile cu incandescență.
ruténiu [niu pron. niu] s. n., art. ruténiul; simb. Ru
ruténiu s. n. [-niu pron. -niu], art. ruténiul; simb. Ru
RUTÉNIU s.n. Metal cenușiu asemănător cu platina, foarte refractar, casabil și greu fuzibil, întrebuințat la fabricarea filamentului pentru becurile electrice. [Pron. -niu. / < fr. ruthénium].
RUTÉNIU s. n. metal cenușiu, asemănător cu platina, foarte refractar, casabil și greu fuzibil, folosit la elaborarea unor aliaje, pentru contacte electrice etc. (< fr. ruthénium)
RUTÉNIU n. Metal dur, de culoare albă-argintie, casant, întrebuințat, în formă de aliaje, în electronică și în giuvaiergie. /<fr. ruthénium
*ruténiŭ n. (d. Ruthenia, numele latin al Rusiiĭ dat de Osann unuĭ ținut al Uralilor în care Klaus a găsit ruteniu). Chim. Un metal bivalent găsit în mineralu de platină la 1845 (greutatea atomică 104).
Ru, simbol chimic pentru Ruteniu.
RUTÉNIU (< fr. {i}; {s} lat. m. Ruthenia „Ucraina”) s. n. Element chimic (Ru; nr. at. 44, m. at. 101,07) din grupa metalelor platinice. Intră în componența aliajelor foarte dure și rezistente la uzura prin frecare; catalizator al multor reacții chimice folosit și la fabricarea filamentelor pentru lămpile cu incandescență. A fost descoperit de chimistul rus Karl K. Klaus în 1844.

ruteniu dex

Intrare: ruteniu
Ru simbol
ruteniu substantiv neutru (numai) singular
  • pronunție: -nĭu