rută definitie

26 definiții pentru rută

RÚTĂ1, rute, s. f. Drum urmat de un vehicul; linie străbătută de o cale de comunicație între două localități; traseu. – Din fr. route.
RÚTĂ2, rute, s. f. (Bot.) Virnanț. – Din lat. ruta.
RÚTĂ1, rute, s. f. Drum urmat de un vehicul; linie străbătută de o cale de comunicație între două localități; traseu. – Din fr. route.
RÚTĂ2, rute, s. f. (Bot.) Virnanț. – Din lat. ruta.
RÚTĂ1, rute, s. f. Cale parcursă de un vehicul spre a merge dintr-un loc în altul; drum, traseu. Rută terestră.
RÚTĂ2, rute, s. f. (Bot.) Virnanț.
rútă s. f., g.-d. art. rútei; pl. rúte
!rútă-sălbátică (plantă) s. f., art. rúta-sălbátică, g.-d. art. rútei-sălbátice; pl. rúte-sălbátice
rúta-sălbátică s. f., art. rúta-sălbátică
rútă (drum, plantă) s. f., pl. rúte
RÚTĂ s. drum, itinerar, parcurs, traiect, traiectorie, traseu, (astăzi rar) marșrut, (înv., prin Mold.) șleau, (livr.) relație. (~ urmată de un vehicul.)
RÚTĂ s. (BOT.) 1. (Ruta graveolens) virnanț. 2. (Thalictrum flavum) rutișor galben.
RUTĂ-SĂLBÁTICĂ s. v. tămâiță-de-câmp.
RÚTĂ s.f. Drum, traseu. ♦ Via, direcție. [< fr. route].
RÚTĂ s. f. drum urmat de un vehicul; traseu. ◊ direcție. (< fr. route)
rútă (rúte), s. f. – Virnanț (Ruta graveolens). Lat. ruta, cultism din sec. XVII. Nu este cuvînt moștenit, în ciuda părerii lui Pușcariu 1489, nici probabil sl. (cf. Miklosich, Slaw. Elem., 43) sau mag. (Gáldi, Dict., 155). – Der. rutișor, s. m. (plante, Thalictrum angustifolium, T. minus, T. flavum).
RÚTĂ2, rúte, s. f. (Bot.) Ruta graveolens. (din lat. ruta, împrumut cultural din sec. al XVII-lea; nu este un cuvânt tradițional și, prob., nici sl. sau magh.)
RÚTĂ1 ~e f. Cale prestabilită care urmează să fie parcursă (de o persoană sau de un vehicul); drum; itinerar; parcurs; traiect; traseu. /<fr. route, germ. Rutte
RÚTĂ2 ~e f. Plantă erbacee cu miros pătrunzător, neplăcut, cu tulpina ramificată, cu frunze mici, înguste, și cu flori galbene dispuse în inflorescență. /<lat. ruta
rută f. plantă medicinală cu florile galbene, cultivată și prin părțile noastre (Ruta graveolens).
rútă f., pl. e (lat. rûta, it. ruta, fr. rue; germ. raute, pol. rus. rut. ruta. Neol. din sec. 17). O plantă originară din sudu Eŭropeĭ și cultivată și pe la noĭ (ruta gravéolens). Se culege în timpu înfloririĭ p. proprietățile eĭ emenagogice ș. a. – În Trans. virnanț.
RU s. drum, itinerar, parcurs, traiect, traiectorie, traseu, (astăzi rar) marșrut, (înv., prin Mold.) șleau. (~ urmată de un vehicul.)
RU s. (BOT.) 1. (Ruta graveolens) virnanț. 2. (Thalictrum flavum) rutișor-galben.
rută-sălbatică s. v. TĂMÎIȚĂ-DE-CÎMP.
RUTĂ subst. (plantă) < lat. ruta. 1. Rutea (17 B III 289); – N. (16 B I 85); – țig. (16 B I 43). 2. Rutaș boier, 1437 (Ț-Rom 177; AO XVII 289).
RUTA L., RUTĂ, VIRNANȚ, fam. Rutaceae. Gen originar din regiunile mediteraneene pînă în estul Siberiei, cca 58 specii, erbacee, perene sau arbuști. Frunze glanduloase, aromatice, simple sau penat-sectate. Flori galbene sau verzi, caliciul persistent eu 4-5 sepale, corolă cu 4-5 petale concave, cu marginea curbată, 8-10 stamine. Fruct, capsulă sferică, semințe numeroase.

rută dex

Intrare: rută
rută substantiv feminin
Intrare: Rută
Rută
Intrare: rută-sălbatică
rută-sălbatică substantiv feminin