ruptoare definitie

20 definiții pentru ruptoare

RUPTOÁRE s. f. (Înv. și reg.) 1. Rupt2 (II). 2. (În expr.) Ruptoarea prețului = ruperea prețului. 3. (Înv.) Început, primul pas. – Rupt2 + suf. -oare.
RUPTÓR, ruptoare, s. n. Aparat electric care deschide și menține deschis un circuit electric, sub acțiunea și pe durata unei comenzi din exterior. – Din fr. rupteur.
RUPTOÁRE s. f. 1. Rupt2 (II). 2. (În expr.) Ruptoarea prețului = ruperea prețului. 3. (Înv.) Început, primul pas. – Rupt2 + suf. -oare.
RUPTÓR, ruptoare, s. n. Aparat electric care deschide și menține deschis un circuit electric, sub acțiunea și pe durata unei comenzi din exterior. – Din fr. rupteur.
RUPTOÁRE s. f. 1. (În expr.) Ruptoarea prețului = fixarea, stabilirea prețului; ruptul prețului, v. rupt1. La ziuă a-nceput a furnica negustorii printre care și a face ruptoarea prețului. SANDU-ALDEA, U. P. 222. 2. (Învechit, în construcție cu verbul «a face») Început, primul pas. Îi ucid fără cruțare, scăpînd pe al lor căpitan. Ruptoarea era făcută; sîngele cursese. ODOBESCU, S. III 533.
RUPTÓR, ruptoare, s. n. Întrerupător electric al cărui element de contact se găsește în poziție de repaus cînd este închis circuitul electric în care este montat.
ruptoáre (înv., reg.) s. f., g.-d. art. ruptórii
ruptór s. n., pl. ruptoáre
ruptoáre s. f., g.-d. art. ruptórii
ruptór s. n., pl. ruptoáre
RUPTOÁRE s. v. ruptă.
RUPTÓR s.n. Întrerupător electric comandat la distanță, al cărui element mobil de contact are ca poziție de repaus poziția corespunzătoare închiderii circuitului. [Pl. -oare, (s.m.) -ori. / cf. fr. rupteur].
RUPTÓR s. n. întrerupător care deschide și menține deschis un circuit electric, sub acțiunea și pe durata exercitării unei comenzi din exterior. (< fr. rupteur)
RUPTOÁRE s. f. 1. ♦ Înțelegere asupra prețului de vânzare-cumpărare.
ruptoáre s.f. (înv.) 1. sumă fixă, globală, plătită anual vistieriei statului de către contribuabili și negustorii străini; ruptă. 2. început, primul pas. 3. învoială, convenție. 4. anulare, desființare a unei înțelegeri. 5. baltă, șanț. 6. durere de șale. 7. diaree.
ruptoare f. 1. învoeală: ruptoarea era făcută OD.; 2. preț fixat prin învoeală: ruptoarea vinului.
ruptoáre f., pl. orĭ. Ruptă (bir fix). Învoĭală în care cîștigu saŭ perderea îl privește pe cel ce primește baniĭ. Ruptură (propriŭ și fig.).
ruptoare s. v. RUPTĂ.
ruptoáre, ruptori, s.f. – (reg.; med.) În expr. ruptoare de apă = diabet. Descântec de ruptoare de apă: „Se ia într-un vas curat apă din vale sau din râu, dar din acel loc unde se învârtește apa îndărăpt sau, cum se zice, unde este vâltoare; apoi să mai ia nouă mlădițe de măr dulce și să le legi într-un mănunchi laolaltă, și cu acele, mestecând apa, să zici (...)” (Bârlea, 1924: 360). – Din rupt + suf. -oare (DEX, MDA).
ruptoáre, ruptori, s.f. – (med.) În expr. ruptoare de apă = diabet. Descântec de ruptoare de apă: „Se ia într-un vas curat apă din vale sau din râu, dar din acel loc unde se învârtește apa îndărăpt, sau cum se zice, unde este vâltoare; apoi să mai ia nouă mlădițe de măr dulce și să le legi într-un mănunchi laolaltă, și cu acele, mestecând apa, să zici (...)” (Bârlea 1924: 360). – Din rupt + -oare.

ruptoare dex

Intrare: ruptoare
ruptoare substantiv feminin
Intrare: ruptor (pl. -oare)
ruptor pl. -oare substantiv neutru