rupt definitie

56 definiții pentru rupt

RÚMPE vb. III v. rupe.
RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acțiunea unor solicitări mecanice; a despărți (intenționat) un obiect în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rărunchii) = a produce (cuiva) sau a simți o mare durere. ♦ A(-și) fractura o mână, un picior etc. ◊ Expr. A-și rupe picioarele = a umbla mult (fără folos). A-și rupe gâtul = a-și pierde viața, cinstea, averea. A-și rupe pieptul = a-și obosi plămânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tăcerea, relațiile cu cineva. ◊ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. A rupe prețul (sau târgul) = a ajunge la învoială după o tocmeală îndelungată. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuințare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfărâmare, spargere etc. Apele rup stăvilarele. ◊ Expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. 4. Tranz. A sfâșia un lucru smulgând bucăți din acesta. ♦ A sfâșia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ◊ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva trăgându-l de urechi. A-și rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. 6. Refl. și tranz. A (se) depărta, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupseră din grămadă. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivități) A se împrăștia. ◊ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui șir aliniat. A o rupe la (sau de) fugă (rar, la goană, la sănătoasa sau de-a fuga) = a o lua la fugă. ♦ Tranz. A-și deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limbă străină, a ști foarte puțin o limbă străină. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre.
RUPT2, -Ă, rupți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Făcut bucăți, ciopârțit; (despre obiecte de îmbrăcăminte) ros, uzat, găurit. ♦ Fig. Zdrobit, copleșit, sleit. 2. Lipsit de continuitate, despărțit în două (sau în mai multe) părți. ♦ Fig. (Despre relații prietenești, diplomatice etc.) Desfăcut, curmat, întrerupt; anulat, stricat. ♦ (Despre părți ale corpului) Sfărâmat; fracturat. 3. Desprins (cu forța) din loc; smuls. 4. Înstrăinat de..., izolat, îndepărtat. II. S. f. Înțelegere între contribuabili și visterie, în Evul Mediu, în Țările Române, prin care, în locul dărilor existente, se stabilea o sumă fixă, globală, plătibilă anual; p. ext. dare plătită pe baza acestei înțelegeri; ruptoare (1). – V. rupe.
RUPT1 s. n. Faptul de a (se) rupe. ◊ Loc. adv. În ruptul capului = cu nici un preț; niciodată. Cu ruptul (sau cu rupta) = cu ridicata; în total. Pe rupte sau pe ruptele(a) = cu mare intensitate. [Forme gramaticale: rupta, rupte(le)] – V. rupe.
RÚMPE vb. III v. rupe.
RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material solid sub acțiunea unor solicitări mecanice; a despărți (intenționat) un obiect în două sau în mai multe bucăți. ◊ Expr. A rupe (sau refl.) a i se rupe (cuiva) inima (sau sufletul, rărunchii) = a produce (cuiva) sau a simți o mare durere. ♦ A(-și) fractura o mână, un picior etc. ◊ Expr. A-și rupe picioarele = a umbla mult (fără folos). A-și rupe gâtul = a-și pierde viața, cinstea, averea. A-și rupe pieptul = a-și obosi plămânii (vorbind sau cântând prea mult). ♦ A întrerupe, a curma tăcerea, relațiile cu cineva. ◊ Expr. A o rupe cu cineva sau cu ceva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. A rupe prețul (sau târgul) = a ajunge la învoială după o tocmeală îndelungată. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuințare. 3. Tranz. (Adesea fig.) A distruge un obiect prin sfărâmare, spargere etc. Apele rup stăvilarele. ◊ Expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. 4. Tranz. A sfâșia un lucru smulgând bucăți dintr-însul. ♦ A sfâșia un animal sau un om. ♦ A zdrobi, a strivi. 5. Tranz. A smulge. ◊ Expr. A rupe cuiva urechile = a pedepsi pe cineva trăgându-l de urechi. A-și rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. ♦ A culege flori, fructe etc. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. 6. Refl. și tranz. A (se) depărta, a (se) desprinde de cineva sau de ceva. Se rupseră din grămadă. ♦ Refl. (Despre grupuri, colectivități) A se împrăștia. ◊ Expr. (Tranz.) A rupe rândurile = (despre un grup de oameni) a fugi, stricând ordinea unui șir aliniat. A o rupe la (sau de) fugă (rar, la goană, la sănătoasa sau de-a fuga) = a o lua la fugă. ♦ Tranz. A-și deschide (cu efort) drum de trecere. 7. Tranz. Fig. A se exprima cu greu într-o limbă străină, a ști foarte puțin o limbă străină. [Var.: (reg.) rúmpe vb. III] – Lat. rumpĕre.
RUPT2, -Ă, rupți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Făcut bucăți, ciopârțit; (despre obiecte de îmbrăcăminte) ros, uzat, găurit. ♦ Fig. Zdrobit, copleșit, sleit. 2. Lipsit de continuitate, despărțit în două (sau în mai multe) părți. ♦ Fig. (Despre relații prietenești, diplomatice etc.) Desfăcut, curmat, întrerupt; anulat, stricat. ♦ (Despre părți ale corpului) Sfărâmat; fracturat. 3. Desprins (cu forța) din loc; smuls. 4. Înstrăinat de..., izolat, îndepărtat. II. S. f. Înțelegere între contribuabili și visterie, în evul mediu, în țările române, prin care, în locul dărilor existente, se stabilea o sumă fixă, globală, plătibilă anual; p. ext. dare plătită pe baza acestei înțelegeri; ruptoare (1). – V. rupe.
RUPT1 s. n. 1. Faptul de a (se) rupe. 2. (În loc.) În ruptul capului = cu nici un preț; niciodată. Cu ruptul (sau cu rupta) = cu ridicata; în total. Pe rupte sau pe ruptele(a) = cu mare intensitate. [Forme gramaticale: rupta, rupte(le)] – V. rupe.
RÚMPE vb. III v. rupe.
RÚPE, rup, vb. III. 1. Tranz. A distruge continuitatea unui material (trăgîndu-l sau întinzîndu-l în direcții contrare); a despărți (intenționat) un obiect în două sau mai multe bucăți. Colacul îl rupe vornicelul bucățele. SEVASTOS, N. 124. Vaca, ca vaca; îmi irosea ogrinjii din căruță, ba cîteodată rupea leuca. CREANGĂ, P. 115. Din două, una: ori rupem zapisu de vînzare, ori îmi dai pe Măndica. ALECSANDRI, T. I 327. Amar de zilele mele, Că lanțurile le-am rupt, Dar mătasa n-am putut, C-aia-mi taie mînile. BIBICESCU, P. P. 287. ◊ Refl. Cînd să strîngă nodul, pîc! se rupse ața, căci era putredă. ISPIRESCU, L. 55. Dînd într-un văgaș adînc, înghețat, m-am pomenit cu trăsura într-un peș: se rupsese osia și rămăsese în trei roate. GHICA, S. A. 96. Dar cînd Gruie se-ntindea, Două funii se rupea. ALECSANDRI, P. P. ◊ (În contexte figurate) Romînul cu-a sa mînă rupe lanțul de robie. ALECSANDRI, O. 74. Ah! nu pot eu trăi fără tine; Eu încă a vieții fir mi-oi rupe, Pe amîndoi o groapă să ne astupe. BUDAI-DELEANU, Ț. 167. ◊ Expr. A rupe (sau, refl., a i se rupe cuiva) inima (mai rar sufletul, rărunchii) = a produce cuiva (sau a simți) o mare durere. Începu a se boci de ți se rupea rărunchii de milă. ISPIRESCU, L. 30. Milă mi-e de tine; dar de mine, mi se rupe inima de milă ce-mi este. CREANGĂ, A. 68. Treci, dorule, Murășul, Nu-mi mai rupe sufletul; Treci, dorule, Tîrnava, Nu-mi mai rupe inima. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 116. A rupe inima tîrgului v. inimă (IV). ♦ (Complementul indică o parte a corpului) A fractura. Ei, cum căzui eu, neiculiță!... Să-mi rup nasul și mai mult nu. DELAVRANCEA, O. II 114. Iute se întoarnă înapoi, zburînd neîncetat, de frică să nu-i mai rupă cineva și celalalt picior. CREANGĂ, P. 96. Da dați-mi pace, că mi-ți rupe vro mînă. ALECSANDRI, T. 87. ◊ (Prin exagerare) O să mă bată, o să-mi rupă oasele. AGÎRBICEANU, S. P. 39. ◊ Expr. A-și rupe picioarele = a umbla mult, a obosi (umblînd fără folos). A-și rupe gîtul (sau grumajii) = a o păți rău de tot, a-și pierde viața, cinstea, averea. Mașina săltă vertiginos peste gropi și pietroaie... viră nebunește și dispăru. – Ce oameni! Ce oameni! se minună cu indignare Onisfor Sachelarie. Au să-și rupă gîtul. C. PETRESCU, Î. II 222. A-și rupe pieptul = a-și obosi plămînii (vorbind sau cîntînd prea mult). ♦ A întrerupe, a curma. Nici unul nu-ncearcă să rupă Tăcerea. COȘBUC, P. I 290. Soția... sa era în stare să rupă relațiile cu cei mai buni amici. BOLINTINEANU, O. 416. ◊ Expr. A o rupe cu ceva sau cu cineva = a pune capăt unui obicei, unui sistem, unei atitudini sau legături. În chipul acesta credeau autorii că au rupt-o cu metoda tratajelor. CĂLINESCU, I. C. 145. A rupe prețul (sau tîrgul) = a ajunge la învoială (după o tocmeală îndelungată); a cădea de acord asupra condițiilor, prețului. S-a înamorat de domnișoara... și m-a rugat ca să întru în vorbă cu d-ta... să rupem tîrgul, cum se zice. ALECSANDRI, T. 774. 2. Tranz. A distruge un obiect prin întrebuințare. Au început a țupăi... și a se sfărma jucînd, cît și-au rupt tot cojocul bucățele. SBIERA, P. 9. După tine alergînd, Trei perechi de cizme-am rupt. TEODORESCU, P. P. 324. 3. Tranz. A distruge continuitatea unui obiect (prin sfărîmare, spargere, bătaie, tăiere, frîngere). Dunărea se aruncă furioasă, rupînd cu zgomot cele din urmă stăvilare. VLAHUȚĂ, R. P. 7. ◊ Fig. Dintr-o dată o salvă rupea văzduhul. SADOVEANU, O. VI 48. ◊ Expr. A rupe frontul = a străpunge linia de apărare a inamicului. Muscalii rupseră frontul într-un loc ce se cheamă Uman; și prinseră a-i fugări pe nemți. SADOVEANU, M. C. 129. A rupe sau (refl.) a se rupe gheața v. gheață. 4. Tranz. A sfîșia un lucru smulgînd bucăți dintr-însul; a smulge o parte dintr-un obiect. Zări pasărea rupînd cu lăcomie ficații bietului Prometeu. ISPIRESCU, U. 47. Cu toate că rupea din ea, turta rămînea tot întreagă. ȘEZ. I 260. ♦ A sfîșia un animal sau (de obicei prin exagerare) un om (atacîndu-l, lovindu-l, bătîndu-l). Copiii după ei se țin Și cîinii dau să-i rupă. IOSIF, PATR. 52. Vede că se răped cînii să rupă omul, nu altăceva. CREANGĂ, P. 147. Ici a furat un cîrlan, dincolo o rupt un mînz, la cutare un porc. CONTEMPORANUL, III 700. ♦ A zdrobi. Izbi cu pumnul în masă spre vioară, Și-n murmur carnea pumnului a rupt. COȘBUC, P. I 140. ◊ (Prin exagerare) Înainte de a pleca, soldații au fost rupți cu instrucția și cu teoria. PAS, Z. III 281. Dacă nu era cocoana să sară pentru mine... mă rupea, că nu-ș’ ce-avea, era turbat rău de tot. CARAGIALE, O. I 55. 5. Tranz. A desprinde (trăgînd cu putere) din locul unde este fixat; a smulge. Comandantul vostru își răsucea mustața, parcă ar fi vrut s-o rupă. PAS, Z. I 58. Rupse un copaciu din rădăcină. RETEGANUL, P. IV 18. Atunci fata i-au rupt pe nesimțite trei peri de aur din cap. SBIERA, P. 124. Avură grijă să poruncească argatului ca, în minutul ce va auzi ceva zgomot în cămăruța cu baia, să rupă o șindrilă din strașina casei, ca să le dea de știre. ISPIRESCU, L. 149. ◊ Expr. A rupe (cuiva) urechile = a-i aplica cuiva o pedeapsă, trăgîndu-l de urechi. Nu-mi pasă, măcar să-mi și rupă urechile. ALECSANDRI, T. I 38. A-și rupe de la gură = a se lipsi de strictul necesar în folosul altcuiva. Își rupe pîinea de la gură să-și trimită plodurile la învățătură. C. PETRESCU, R. DR. 352. Abia întors, se urcase în tren, poate călătorise pe un vagon, poate își rupsese de la gură ultimii bani, pentru a-mi aduce mie amintirile pe care le socotea atît de neprețuite. id. S. 160. ♦ (Cu privire la flori, fructe) A desprinde de pe tulpină; a culege. După ce dete cîteva tîrcoale prin grădină cu roabele după dînsa, veni și la stuful de trandafir, să rupă cîteva flori. ISPIRESCU, L. 78. Din cînd în cînd cu mîna argintoasă Ea rupe cîte-o floare și-o aruncă. EMINESCU, O. IV 93. Ele că-mi plecau Și pe cîmp umblau, A rupe începură Iederă și mure. ANT. LIT. POP. I 310. ◊ Fig. Chipul tău e rupt dîn soare. BOLINTINEANU, O. 56. ♦ A obține (cu greu) o sumă de bani. Cum voi rupe ceva parale de la tatăl tău, am să ți le pun deoparte. La TDRG. Cum a auzit Negoiță toate astea, și-a desfăcut coșurile la precupeți cu ridicata pe ce a putut rupe și s-a dus d-a dreptul să vază și el pe fata apucată. CARAGIALE, O. III 42. ◊ Fig. Cheltuiala e mare și oamenii greu o să-și rupă din sărăcie. REBREANU, R. I 267. 6. Refl. A se desprinde (cu oarecare efort) de lîngă cineva sau ceva, a se depărta de cineva sau de ceva. Brigadierul se rupse de grup și se îndreptă spre Gheorghe Soare. MIHALE, O. 108. Hăitașii se rupseră din grămadă. SADOVEANU, O. I 60. ◊ Tranz. Și-a stricat copiii. Nu-i pune la muncă. I-a rupt de sat. STANCU, D. 44. Pe mireasă o înhăță zmeul de mijloc, o rupse dintre ai săi, se înălță în aer și se făcu nevăzut cu fată cu tot. ISPIRESCU, L. 258. ♦ (Despre grupuri, colectivități) A se desface în două (sau în mai multe), a se împrăștia. Se sună de culcare. Mulțimea se rupse zgomotos. VLAHUȚĂ, O. A. 158. În piață ne rupem cîrduri, apoi ne despărțim pe uliți s-apucăm fiecare spre casă. id. ib. 234. ◊ Tranz. (În expr.) A rupe (sau, rar, refl., a se rupe) rîndurile = (despre un grup de oameni) a strica ordinea unui șir aliniat, a se împrăștia; (despre rînduri) a înceta să formeze un șir aliniat. V-ați oprit scurt în fața hingheriei. Ați rupt rîndurile și v-ați împrăștiat primprejur și-ați cules toate pietrele de pe dmp. PAS, Z. I 58. Soldații și-au lăsat armele jos... Se comandă drepți – și nimeni nu mai mișcă. Se rup rîndurile cu noi – și iar ne comandă drepți. SAHIA, N. 120. A o rupe la (sau de) fugă (mai rar la goană, la sănătoasa sau de-a fuga)= a o lua la fugă. Omul se întoarse și o rupse la fugă, cu capul înainte, printre sălcii. DUMITRIU, N. 248. Lăsînd culionul și toiagul, o rupse la sănătoasa. STĂNOIU, C. I. 158. Calul sări și o rupse la goană. DELAVRANCEA, O. II 99. Case mici, tupilate... parcă stau gata s-o rupă de fugă. VLAHUȚĂ, R. P. 16. Am lăsat în urmă pe tovarășii mei și am rupt-o de-a fuga înainte. ALECSANDRI, T. I 457. ♦ Tranz. A-și deschide (cu efort) drumul (obținînd un loc de trecere). Și cînd veneau cele două ajunuri, cîte treizeci, patruzeci de băieți fugeam înaintea popii, de rupeam omătul de la o casă la alta. CREANGĂ, A. 10. ◊ (Complementul indică drumul deschis) Rupînd drumul printre oameni învălmășiți, pe cal înspumat, venea vijelios un olăcar. SADOVEANU, O. I 511. Duruind soseau călării ca un zid înalt de suliți, Printre cetele păgîne trec rupîndu-și large uliți. EMINESCU, O.I 148. 7. Tranz. (Cu complementul «vorbă» sau în expr. a o rupe (pe)...) A se exprima cu greu într-o limbă străină, a ști numai puține cuvinte. Generalul... o rupea binișor romînește. CAMILAR, N. I 259. Vorbește încai franțuzește?... A fi rupînd și el vro două vorbe ca toată lumea. ALECSANDRI, T. I 36. – Variantă: (învechit) rúmpe (EMINESCU, O. I 76, ALECSANDRI, P. II 15, NEGRUZZI, S. I 62) vb. III.
RUPT2, -Ă, rupți, -te, adj. 1. Făcut bucăți, ciopîrțit; (despre obiecte de îmbrăcăminte) ros, uzat, găurit (prin întrebuințare). Trimise pe Marioara să ceară un rînd de haine, oricît de rupte, de la unchiul ei. REBREANU, R. II 208. Un bordei, ca vai de el, niște țoale rupte, așternute pe lăiți și atîta era tot. CREANGĂ, P. 73. Bietul om slab, palid, avînd sumanul rupt Și-o cămeșă ruptă bucăți pe dedesupt, Pășea trăgînd piciorul încet. ALECSANDRI, P. A. 210. ♦ Cu carnea trupului sfîșiată; rănit. Rupți îi sînt genunchii și rupte a sale coate. ALECSANDRI, P. III 307. ◊ Fig. Spune, mîndră, și-mi ghicește: Codru de ce-ngălbinește, Voinic de ce-mbătrînește. – Codrul, de zăpadă multă, Voinic, de inimă ruptă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 212. ♦ (Despre animale, mai rar despre oameni) Sfîșiat, sfîrtecat. Ei, ei! ce-i de făcut? Gardul și casa femeii dărîmate la pămînt, o capră ruptă în bucăți, nu-i lucru de șagă. CREANGĂ, A. 29. Mulți le rămîn în urmă, rupți, morți, căzuți pe brînci! ALECSANDRI, P. A. 145. ♦ Fig. (Despre oameni, urmat de determinări introduse prin prep. «de», arătînd cauza) Zdrobit, copleșit, sleit. Oamenii în repaus, rupți de osteneala din timpul nopții, adorm duși. BART, S. M. 20. Pleca dimineața și nu se mai întorcea acasă decît noaptea, de obicei foarte tîrziu și rupt de osteneală. VLAHUȚĂ, O. A. III 21. Flămînzilă și Setilă... așteptau cu neastîmpăr, fiind rupți în coș de foame și de sete. CREANGĂ, P. 261. 2. Lipsit de continuitate, despărțit în două (sau în mai multe) părți. Lanț rupt. ♦ Fig. (Despre relații sociale) Desfăcut, anulat, stricat. Consideră prietenia ruptă definitiv. SAHIA, N. 97. ◊ Expr. (Regional) Rupt-ales = precizat, accentuat. Iar eu vă zic rupt-ales Că așa fără nici o rînduială Nu putem nici pînă dimineață Rămînea. BUDAI-DELEANU, Ț. 111. ♦ Sfărîmat; (despre părți ale corpului) fracturat. Cînd iacă, se întîlnește cu un corb ce avea o aripă ruptă. ISPIRESCU, L. 43. 3. Desprins (cu forța) din loc; smuls. V. cules. Floare ruptă. ◊ Expr. Bucățică ruptă v. bucățică. 4. Care a pierdut legătura cu...; izolat, îndepărtat, înstrăinat de... Cîntecele rupte cu totul de intonațiile muzicii populare, cu formele ritmice stereotipe, cu rezonanță de operetă ieftină... se îndepărtează definitiv de inima poporului. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 380, 2/3.
RUPT1 s. n. 1. Faptul de a (se) rupe. 2. (În expr.) Ruptul prețului = fixarea, stabilirea prețului unei vînzâri. (Nici) în ruptul capului = cu nici un preț, pentru nimic în lume. Nu putea pricepe nici în ruptul capului năzdrăvana întîmplare de la birt. CAMIL PETRESCU, O. II 12. Abia se mai purta pe picioare, și-n ruptu capului nu s-ar fi înduplecat să intre într-un spital. VLAHUȚĂ, N. 6. Satul, văzînd că acest om nu se dă la muncă nici în ruptul capului, hotărî să-l spînzure. CREANGĂ, P. 329. Cu ruptul (sau cu rupta) = cu ridicata, cu toptanul, cu ghiotura. Posesorul vinde roada anului... iarna cu ruptul... pe ce-o da tîrgul și norocul. La TDRG. Spune-i că m-am măritat... Dup-un sec de mărăcine Ce mă bate-n toate zile Și-mi dă lucru cu ruptul Și mîncare cu pumnul. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 182. Pe rupte sau pe ruptele(a) = cu mare intensitate, din răsputeri, pe brînci. Muncește pe rupte. – Forme gramaticale: (în expr.) rupta, rupte, ruptelea, ruptele.
rúpe (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rup, perf. s. 1 sg. rupséi, 1 pl. rúpserăm; part. rupt
!rupt s. n.
rúpte (pe ~) loc. adv.
rúpe vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rup, perf. s. 1 sg. rupséi, 1 pl. rúpserăm; part. rupt
rupt s. n. (pl. rupte în loc. pe ~)
RÚPE vb. 1. v. frânge. 2. a ceda, a se frânge. (Materialul s-a ~ la presiune.) 3. v. plesni. 4. v. sparge. 5. v. zdrențui. 6. v. sfâșia. 7. v. spinteca. 8. v. fractura. 9. v. culege. 10. v. despărți. 11. v. desface.
RÚPE vb. v. curma, începe, întrerupe, porni, tăia.
RUPT adj. 1. v. frânt. 2. v. plesnit. 3. v. zdrențuit. 4. v. sfâșiat. 5. v. zdrențăros. 6. sfâșiat, spintecat, (înv.) spart. (După bătaie avea hainele ~.) 7. v. zdrențăros. 8. v. uzat. 9. (MED.) fracturat, frânt. (Os ~; mână ~.) 10. v. extenuat.
RUPT adj. v. intermitent, întrerupt, întretăiat, ritmic, sacadat.
rúpe (rúp, rúpt), vb.1. A despărți un obiect în mai multe părți, a face bucăți. – 2. A despica, a desface. – 3. A tăia, a smulge. – 4. A strica, a sfărîma. – 5. A suprima, a suspenda, a anula. – 6. A întrerupe, a curma. – 7. A da la o parte, a separa. – 8. A se despărți, a abandona. – 9. A vorbi stricat o limbă, a o stîlci. – 10. A cădea la învoială, a stabili prețul de vînzare. – Var. înv. rumpe. Mr. arup, arupșu, aruptă, megl. rup, rupș, rupt, istr. rupu, rupt. Lat. rumpĕre (Pușcariu 1485; REW 7442), cf. it. rompere, prov., fr., cat. rompre, sp., port. romper. – Der. rupt, adj. (despărțit; desfăcut; s. n., rupere, întrerupere); ruptă, s. f. (înv., impozit global, contribuție personală stabilită pentru prima dată în Mold. la începutul sec. XIX și plătibilă în patru rate anuale); ruptaș, s. m. (contribuabil care plătea impozitul după sistemul numit ruptă); raptoare (var. înv. ruptoare), s. f. (început, primul pas; învoială asupra prețului de vînzare-cumpărare; stabilire a contribuției individuale); ruptură (mr. aruptură), s. f. (rupere; distrugere; crăpătură, fisură; hernie; bucată ruptă, fragment; zdreanță, cîrpă), care ar putea proveni direct din lat. ruptŭra (Pușcariu 1486; REW 7455), cf. it. rottura, prov., cat., sp., port. rotura, fr. roture); ruptănos (var. rupticos), adj. (zdrențăros, rupt); rupturi, vb. (a rupe în bucăți); prerupe, vb. (înv. și Trans. de S., a întrerupe), care pare să provină direct din lat. praerumpere. Rus. ruptaš „contribuabil” provine din rom. (Vasmer, II, 549).
RÚPE, rup, vb. III. ~ 8. Tranz. A se înțelege asupra prețului de vânzare. (din lat. rumpĕre; cf. it. rompere, pv., fr., cat. rompre, sp., pg. romper)
RUPT1 s. n. 1. ~ ♦ Întrerupere, suspendare.
A SE RÚPE mă rup intranz. 1) (despre obiecte tari sau materiale) A se desface în bucăți (prin întindere, îndoire, frângere etc.). ◊ A i ~ cuiva inima (sau sufletul) a fi cuprins de mare durere. 2) (despre îmbrăcaminte, încălțăminte sau obiecte confecționate din țesături) A-și pierde integritatea, nemaiputând fi folosit. Sacii s-au rupt. 3) A se depărta (de lângă cineva sau ceva), fără a mai avea contact. ~ de casă. /<lat. rumpere
A RÚPE rup tranz. 1) (obiecte tari sau materiale) A face să se rupă. 2) (oase sau membre) A supune unei leziuni prin acțiunea violentă a unei forțe; a frânge; a fractura. ~ coastele.A-și ~ picioarele a alerga mult (și fără rost). A-și ~ gâtul (sau grumajii) a suferi un insucces. A-și ~ pieptul a vorbi sau a striga mult și tare, fără a fi ascultat. ~ în bătăi a bate foarte tare. 3) (stări de lucruri) A opri brusc; a curma. ~ relațiile.A (o) ~ cu cineva (sau cu ceva) a pune capăt legăturilor cu cineva sau a înceta de a se ocupa cu ceva. ~ prețul (sau târgul) a se învoi în privința prețului după o tocmeală îndelungată. A (o) ~ la (sau de) fugă a porni iute la fugă. 4) A strica forțând; a sparge. ◊ ~ frontul a străpunge linia de apărare a dușmanului. ~ rândurile a se împrăștia, stricând ordinea. 5) A supune unei fărâmițări, smulgând bucăți. Lupul a rupt o oaie. 6) (flori, frunze etc.) A desprinde de pe tulpină sau de pe creangă. ◊ A fi (ca) rupt din soare a fi foarte frumos. ~ (cuiva) urechile a pedepsi (pe cineva), trăgând de urechi. A-și ~ (ultima bucățică) de la gură a da altuia din puținul pe care îl are. 7) fig. (bunuri materiale) A lua aproape cu forța de la cineva; a smulge. ~ bani datorați. 8) (limbi străine) A vorbi slab. A o ~ franțuzește. /<lat. rumpere
RUPT ~tă (~ți, ~te) 1) și substantival v. A RUPE și A SE RUPE.~ de oboseală foarte ostenit. ~ de foame foarte flămând. Râde ~tul de cârpit se spune despre cel care își bate joc de defectele altuia, iar pe ale sale nu le vede. 2) Care este îndepărtat, înstrăinat. ~ de viață. /v. a rupe
rumpe v. Mold. V. rupe: rumpe coarde de aramă cu o mână amorțită EM.
rupe v. 1. a face bucăți: a rupe o hârtie; 2. a sfășia: a rupe cu dinții; fig. mi se rupe inima ISP.; 3. a anula: a rupe un contract; 4. a vorbi puțin și stricat: o rupe franțuzește; 5. a porni repede: o rupe d’a fuga; 6. a se sfărâma: podul s’a rupt. [Mold. rumpe = lat. RUMPERE].
rupt a. 1. făcut bucăți: haine rupte; 2. sfărâmat: lanțuri rupte; 3. fig. sdrobit: rupți de foame și obosiți de trude; 4. fixat în total: preț rupt. ║ n. ruptoare: cu ruptul; în ruptul capului, cu niciun preț.
rump, rumpt, rumséĭ, V. rup 2.
2) rup, rupt, a rúpe v. tr. (vechĭ rump, rumpsei și rumseĭ, rumpt, d. lat. rŭmpo, rŭmpere, rŭptum; it. rompere, sard. lat. rúpere, pv, fr. rompre, sp. pg. romper). Sfîșiĭ puțin orĭ de tot, fac bucățĭ pînză, hîrtia, pelea, ața ș. a.: a rupe un plic, a rupe o foaĭe dintr’o carte, cînele ĭ-a rupt haĭna. Frîng: bastonu, scîndura, picĭoru s’a rupt. Cad, mă stric, mă prăbușesc: podu s’a rupt. Rod, stric, uzez: mĭ-am rupt ghetele umblînd pentru el. Fig. Anulez, stric: a rupe învoĭala. Pornesc dintr’o mulțime: (rupețĭ) din dreapta cîte doĭ! comandă militară). Obțin ca preț după neguțare: am maĭ rupt un franc. (La Nec. 2, 225: aŭ rumpt prețul merțeĭ cîte un leŭ bătut). Ĭaŭ dintr’o sumă maĭ mare: n’am de unde să maĭ rup. Îndrug, pot vorbi puțin: a o rupe pe franțuzește. A o rupe de (saŭ la) fugă, a începe să fugĭ deodată. (V. tivesc). A fugi rupînd (orĭ mîncînd) pămîntu, a fugi grozav. A ți se rupe inima de milă, a-țĭ fi foarte milă. A rupe cuĭva mînicile, a te ține după el cerîndu-ĭ. A rupe o adunare (vechĭ), a rîdica ședința. A rupe drum, a-țĭ croi (a-țĭ face) drum. A rupe inima tîrguluĭ (rar), a cumpăra ce e maĭ bun. A rupe tîrgu (rar), a ajunge la înțelegere după neguțare. A rupe prețu (vechĭ), a fixa prețu. A rupe sfat (vechĭ), a hotărî, a ajunge la înțelegere după deliberare. A rupe legea (vechĭ), a decide, a pronunța sentența. Unde e ața maĭ supțire, acolo se rupe (Prov.) cînd eștĭ maĭ sărac, atuncĭ te lovește maĭ tare nevoĭa.
rupt, -ă adj. (d. rup 2). Sfîșiat, făcut bucățĭ: o cămașă ruptă. Frînt: un picĭor rupt. Desprins cu violență: un picĭor rupt. Căzut: un pod rupt. Ros, uzat: ghete rupte. Fig. Anulat: contract rupt. Rupt (în coș [coșu peptuluĭ]) de foame, foarte flămînd. Rupt de osteneală, foarte ostenit. Rupt din soare, foarte frumos: o fată ruptă din soare. Bucățică ruptă, foarte asemenea: acest copil e bucățica ruptă tată-su. S. n., pl. urĭ. Acțiunea de a rupe des. Închidere, disolvare, spargere: după ruptul seimuluĭ Leșilor (Cost.). Preț p. o bucată de moșie luată (ruptă) în arendă, preț în general. Nicĭ în ruptu capuluĭ, cu nicĭ un preț, categoric nu. (Totușĭ există și loc. a-țĭ rupe capu, a te duce draculuĭ, a muri, și decĭ nicĭ în ruptu capuluĭ s’ar putea explica și pin „nicĭ chear dac’aș muri”). Cu ruptu (sud și vest), cu hurta, cu toptanu. S. f., pl. e. Bir fix pe care negustoriĭ străinĭ de acelașĭ fel îl plăteaŭ vistieriiĭ (Ĭorga, Negoț, 128): ruptele vistieriiĭ. Ruptoare, învoĭală în care cîștigu saŭ perderea îl privește pe cel ce primește baniĭ: cu rupta (în Trans. cu ruptu).
rupe vb. v. CURMA. ÎNCEPE. ÎNTRERUPE. PORNI. TĂIA.
RUPE vb. 1. a frînge, (înv.) a înfrînge. (A ~ în două pîinea; a ~ o creangă.) 2. a ceda, a se frînge. (Materialul s-a ~ la presiune.) 3. a plesni. (S-au ~ două coarde la vioară.) 4. a (se) sparge. (Gheața s-a ~ sub el.) 5. a (se) ferfeniți, a (se) hărtăni, a (se) sfîșia, a (se) zdrențui, (fam.) a (se) vărzui. (Nu mai ~ caietul!) 6. a (se) găuri, a (se) sfîșia, a (se) uza, a (se) zdrențui, (pop. și fam.) a (se) flenduri. (Haina i s-a ~ de tot.) 7. a sfîșia, a spinteca, (înv.) a sparge. (Își ~ hainele și-și smulgea părul.) 8. (MED.) a(-și) fractura, a(-și) frînge. (Și-a ~ un os.) 9. a culege. (A ~ cîteva flori.) 10. a (se) despărți, a (se) desprinde, a (se) detașa, a (se) izola, a (se) separa. (S-a ~ de grup.) 11. a desface, a strica. (A ~ logodna.)
rupt adj. v. INTERMITENT. ÎNTRERUPT. ÎNTRETĂIAT. RITMIC. SACADAT.
RUPT adj. 1. frînt. (Creangă ~.) 2. plesnit. (Coardă ~.) 3. ferfenițit, hărtănit, sfîșiat, zdrențăros, zdențuit, (pop. și fam.) ferfenițos. (O carte ~.) 4. găurit, sfîșiat, uzat, zdrențăros, zdrențuit, (pop.) zdrențos. (Un cerșetor cu haine ~.) 5. jerpelit, peticit, zdrențăros, zdrențuit, (pop.) pirpiriu. (Purta haine cam ~.) 6. sfîșiat, spintecat, (înv.) spart. (După bătaie avea hainele ~.) 7. flenduros, zdrențăros, zdrențuit, (pop.) zdrențos, (reg.) cotrențos, (Mold., Bucov. și Transilv.) felegos, (prin Transilv.) rînticos. (Om ~.) 8. uzat, (înv.) spart. (Încălțăminte ~.) 9. (MED.) fracturat, frînt. (Os ~; mînă ~.) 10. epuizat, extenuat, frînt, istovit, prăpădit, secat, secătuit, sfîrșit, sleit, stors, trudit, vlăguit, zdrobit, (Mold.) batojit, (prin Munt.) tîhobit, (înv.) stătut. (S-a întors ~ de la lucru.)
a fi rupt în coș de foame expr. (reg.) a fi foarte flămând.
a i se rupe (în paișpe) de ceva expr. a nu-i păsa de ceva.
a i se rupe (cuiva) filmul expr. a-și pierde cunoștința.
a o rupe expr. (d. limbi străine) a vorbi puțin.
a o rupe în fericire expr. a avea parte de necazuri, a da de bucluc.
a o rupe în sentiment expr. a avea o pagubă mare.
a rupe (cuiva) noada expr. (adol.) a impresiona (pe cineva).
a rupe ața (cuiva) expr. (d. femei) a dezvirgina un flăcău.
a rupe baraca expr. (adol.) a se distra, a se simți bine.
a rupe calendarul expr. (prst.) a se îndrăgosti de un client.
a rupe fundul (cuiva) expr. a sodomiza.
a rupe gura lumii / târgului expr. a uimi un anturaj / pe cei care te cunosc printr-o realizare deosebită.
a rupe inima târgului expr. (iron.) 1. a cumpăra ce este mai prost, a face o afacere proastă. 2. v. a rupe gura lumii.
a se rupe în figuri expr. (adol.) a se grozăvi, a se fuduli.
în ruptul capului expr. (în propoziții negative) nicicum, în nici un fel, cu nici un preț, deloc.
mi se rupe! expr. nu-mi pasă!
nici în ruptul capului / mort expr. v. nici cu miliția.
rupe, rup v. t. 1. (er.) a istovi, a(-și) epuiza partenerul de sex. 2. a bate foarte rău (pe cineva).
rupt, -ă, rupți, -te adj. 1. bătut. 2. obosit, epuizat, istovit. 3. (tox.) drogat, năucit de o supradoză de narcotice.

rupt dex

Intrare: rupt (adj.)
rupt 1 adj. adjectiv
Intrare: rupe
rumpe verb grupa a III-a conjugarea a XI-a
rupe verb grupa a III-a conjugarea a XI-a
Intrare: rupt (s.n.)
rupt 2 s.n. (numai) singular substantiv neutru