RÚNIC, -Ă, runici, -ce, adj. Care folosește runele; relativ la rune, cu caractere de rune. Inscripție runică. – Din germ. runisch, fr. runique.

RÚNIC, -Ă, runici, -ce, adj. Care folosește runele; relativ la rune, cu caractere de rune. Inscripție runică. – Din germ. runisch, fr. runique.

RÚNIC, -Ă, runici, -e, adj. Cu caracter de rune. Inscripție runică.

rúnic adj. m., pl. rúnici; f. rúnică, pl. rúnice

rúnic adj. m., pl. rúnici; f. sg. rúnică, pl. rúnice

RÚNIC, -Ă adj. Cu caracter de rune; care se referă la rune. [< fr. runique, cf. germ. runisch].

RÚNIC, -Ă adj. cu caracter de rune. (< germ. runisch, fr. runique)

RÚNIC ~că (~ci, ~ce) Care ține de rune; propriu runelor. Caractere ~ce. /<germ. runisch, fr. runique

*rúnic, -ă adj. (d. rune). Al runelor: trăsăturĭ runice.

RÚNIC, -Ă adj. (< fr. runique, cf. germ. runisch): în sintagma scriere runică (v.).