rúpe (rúp, rúpt), vb. –
1. A despărți un obiect în mai multe părți, a face bucăți. –
2. A despica, a desface. –
3. A tăia, a smulge. –
4. A strica, a sfărîma. –
5. A suprima, a suspenda, a anula. –
6. A întrerupe, a curma. –
7. A da la o parte, a separa. –
8. A se despărți, a abandona. –
9. A vorbi stricat o limbă, a o stîlci. –
10. A cădea la învoială, a stabili prețul de vînzare. –
Var. înv. rumpe.
Mr. arup, arupșu, aruptă,
megl. rup, rupș, rupt,
istr. rupu, rupt.
Lat. rumpĕre (Pușcariu 1485; REW 7442),
cf. it. rompere,
prov.,
fr.,
cat. rompre,
sp.,
port. romper. –
Der. rupt,
adj. (despărțit; desfăcut;
s. n., rupere, întrerupere); ruptă,
s. f. (
înv., impozit global, contribuție personală stabilită pentru prima dată în
Mold. la începutul
sec. XIX și plătibilă în patru rate anuale); ruptaș,
s. m. (contribuabil care plătea impozitul după sistemul numit ruptă); raptoare (
var. înv. ruptoare),
s. f. (început, primul pas; învoială asupra prețului de vînzare-cumpărare; stabilire a contribuției individuale); ruptură (
mr. aruptură),
s. f. (rupere; distrugere; crăpătură, fisură; hernie; bucată ruptă, fragment; zdreanță, cîrpă), care ar putea proveni direct din
lat. ruptŭra (Pușcariu 1486; REW 7455),
cf. it. rottura,
prov.,
cat.,
sp.,
port. rotura,
fr. roture); ruptănos (
var. rupticos),
adj. (zdrențăros, rupt); rupturi,
vb. (a rupe în bucăți); prerupe,
vb. (
înv. și
Trans. de S., a întrerupe), care pare să provină direct din
lat. praerumpere.
Rus. ruptaš „contribuabil” provine din
rom. (Vasmer, II, 549).