RUMOÁRE, rumori, s. f. Zgomot confuz de voci care se aud în același timp, produs de o masă de oameni (exprimând protest, uimire etc.); p. gener. zgomot confuz. – Din fr. rummeur, lat. rumor, -oris.

RUMOÁRE, rumori, s. f. Zgomot confuz de voci care se aud în același timp (exprimând protest, uimire etc.); p. gener. zgomot confuz. – Din fr. rumeur, lat. rumor, -oris.

RUMOÁRE, rumori, s. f. Zgomot confuz de voci care se aud în același timp. Din grădină se ridicau rumoarea glasurilor, zăngănitul paharelor și al tacîmurilor, chemările clienților și răspunsul chelnerilor. C. PETRESCU, A. 375. Dansurile și balurile... umplu cu rumoare de carnaval castilian drumurile. RALEA, O. 100. ◊ Expr. A (se) produce (sau stîrni) rumoare = a (se) produce murmure, comentarii în surdină, proteste de mirare sau de nemulțumire. Doamna își alesese cel mai celebru avocat al timpului în penal. Îmi aduc aminte ce rumoare stîrnise vestea. SADOVEANU, E. 160.

rumoáre s. f., g.-d. art. rumórii; pl. rumóri

rumoáre s. f., g.-d. art. rumórii, pl. rumóri

RUMOÁRE s. zgomot, zvon. (~ de glasuri.)

RUMOÁRE s.f. Zgomot confuz de voci care se aud deodată. ♦ Murmur care exprimă o nemulțumire sau o surpriză generală. [Pl. -ori. / < lat. rumor, it. rumore, fr. rumeur].

RUMOÁRE s. f. zgomot confuz de voci care se aud în același timp, exprimând nemulțumire, surpriză etc. (< fr. rumeur, lat. rumor)

rumoáre (rumóri), s. f. – Zgomotul surd de voci. Fr. rumeur.

RUMOÁRE ~óri f. Zgomot surd și confuz de voci; murmur; freamăt. ◊ A produce (sau a stârni) ~ a produce nemulțumire generală. /<fr. rumeur, lat. rumor, ~oris

*rumoáre f. (lat. rumor). Murmur de nemulțumire într’o adunare.

RUMOARE s. zvon. (~ de glasuri.)

rumoáre s. f. Zvon ◊ „Construiești totul pe rumori, pe posibilități și pe probabilități, n-ai informații ci informatori.” ◊ „22” 14/93 p. 6. ◊ „S-a țesut un complex de rumori în jurul circuitului de înmulțire a banilor de la Cluj.” R.lit. 3/94 p. 2; v. și ◊ „22” 20/93 p. 16, 12/95 p. 14 (din fr. rumeur; DN, DEX, DN3 – alte sensuri)