RUMINÁȚIE, ruminații, s. f. (Rar) Rumegare. – Din fr. rumination, lat. ruminatio.

RUMINÁȚIE, ruminații, s. f. (Rar) Rumegare. – Din fr. rumination, lat. ruminatio.

rumináție (rar) (-ți-e) s. f., art. rumináția (-ți-a), g.-d. art. rumináției; pl. rumináții, art. rumináțiile (-ți-i-)

rumináție s. f. (sil. -ți-e), art. rumináția (sil. -ți-a), g.-d. art. rumináției; pl. rumináții, art. rumináțiile (sil. -ți-i-)

RUMINÁȚIE s. v. rumegare, rumegat.

RUMINÁȚIE s.f. 1. Rumegare. 2. (Fig.) Frământare a unor idei obsedante. [Gen. -iei, var. ruminațiune s.f. / < fr. rumination, lat. ruminatio].

RUMINÁȚIE s. f. 1. ruminare, rumegat. 2. impulsiune de meditare nesfârșită, obositoare, pe o singură temă; persistență a unor idei, planuri obsedante. (< fr. rumination, lat. ruminatio)

ruminație s. v. RUMEGARE. RUMEGAT.