rumenire definitie

2 intrări

23 definiții pentru rumenire

RUMENÍ, rumenesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină rumen2; a (se) colora în roșu. 2. Refl. (Pop.) A se farda, a se machia, a se sulimeni. – Din rumen2.
RUMENÍRE, rumeniri, s. f. Acțiunea de a (se) rumeni și rezultatul ei. – V. rumeni.
RUMENÍ, rumenesc, vb. IV. 1. Refl. și tranz. A deveni sau a face să devină rumen2; a (se) colora în roșu. 2. Refl. (Pop.) A se farda, a se machia, a se sulimeni. – Din rumen2.
RUMENÍRE, rumeniri, s. f. Acțiunea de a (se) rumeni și rezultatul ei. – V. rumeni.
RUMENÍ, rumenesc, vb. IV. Refl. 1. A deveni rumen, a se colora în roșu. Fata închise ochii și obrajii iar i se rumeniră. SADOVEANU, O. VII 35. Cînd soarele-o răsări, Flori de măr s-or vesteji, Fețele ne-or rumeni, Ca doi-trei trandafirei. TEODORESCU, P. P. 77. ◊ Intranz. (Rar) Ce nume s-a rostit De buzele acele ce-n somn au rumenit? MACEDONSKI, O. I 246. ◊ Tranz. fact. La răsărit, zorii rumeneau zarea. SADOVEANU, O. I 153. Avîntul jocului o rumenea, făcînd-o și mai atrăgătoare. BART, E. 113. Pe un deal răsare luna, ca o vatră de jăratic, Rumenind străvechii codri și castelul singuratic. EMINESCU, O. I 76. 2. (Popular) A se farda, a se vopsi; a se sulemeni. Vai, mîndră, frumoasă ești, Vara, cînd te rumenești, Dar cînd ești nerumenită, Ești ca via neplivită. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 439. 3. (Despre fructe și despre unele alimente) A căpăta o culoare rumenă (sub acțiunea soarelui sau a focului). Cădea în cuptor, unde se rumenea frumos. ȘEZ. II 26. ◊ (Prin metonimie) O frigare lungă și pilină de pui... se umenea sfîrîind. HOGAȘ, DR. II 103. ◊ Tranz. (Cu pronunțare regională) Să-i puie-n frigare... să mi-i ruminească frumos. ALECSANDRI, T. 989.
RUMENÍRE s. f. Acțiunea de a (se) rumeni și rezultatul ei; culoare roșie, roșeață. Te-ai însenina văzîndu-i rumenirea din obraji. EMINESCU, O. I 160.
rumení (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rumenésc, imperf. 3 sg. rumeneá; conj. prez. 3 să rumeneáscă
rumeníre s. f., g.-d. art. rumenírii
rumení vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rumenésc, imperf. 3 sg. rumeneá; conj. prez. 3 sg. și pl. rumeneáscă
rumeníre s. f., g.-d. art. rumenírii; pl. rumeníri
RUMENÍ vb. 1. v. îmbujora. 2. (reg.) a (se) prinde. (Pâinea s-a ~ frumos.) 3. (reg.) a pripi. (Frige și ~ găina.)
RUMENÍ vb. v. farda, machia, vopsi.
RUMENÍRE s. v. îmbujorare.
RUMENÍ, rumenésc, vb. IV. ~ (din rumen2, sl. rumĕniti, scr. rumeniti)
A RUMENÍ ~ésc tranz. A face să se rumenească. /Din rumen
A SE RUMENÍ mă ~ésc intranz. 1) A se înroși ușor; a deveni rumen; a se îmbujora. 2) (despre unele fructe sau legume) A intra în faza de maturitate, căpătând o culoare roșiatică. 3) (despre carne, copturi etc.) A căpăta o culoare roșie-închisă (sub acțiunea focului). 4) pop. A aplica un strat subțire de fard pe buze și pe obraji; a se da cu rumeneală; a se sulimeni. /Din rumen
rumenì v. 1. a face rumen; (luna) rumenind străvechii codri și castelul singuratic EM.; 2. fig. a roși (de emoțiune); 3. a da cu rumeneli.
rumenésc v. tr. (vsl. rumĭeniti, a înroși, rumĭenĭeti, a fi roș, a te înroși: sîrb. rumeniti se, a se înroși). Fac rumen: focu a rumenit friptura. V. refl. Trăind în aer liber s’a rumenit.
RUMENI vb. 1. a (se) îmbujora, a (se) împurpura, a (se) înroși, a (se) roși, (înv.) a (se) răsura, (fig.) a (se) aprinde. (S-a ~ la față.) 2. (reg.) a (se) prinde. (Pîinea s-a ~ frumos.) 3. (reg.) a pripi. (Frige și ~ găina.)
rumeni vb. v. FARDA. MACHIA. VOPSI.
RUMENIRE s. îmbujorare, împurpurare, înroșire, roșire, (fig.) aprindere. (Emoția determină ~ obrajilor ei.)
rumení, rumenesc, vb. refl. – 1. A se prăji. 2. A se vopsi pe față; a se ruja: „Ticlăzău și rumenele / Să să rumenea cu ele” (Memoria, 2001: 30). – Din rumen „de culoare care bate în roșu” (< sl. ruměnǔ) (Șăineanu, DEX, MDA).
rumení, rumenesc, vb. refl. – A se vopsi pe față; a se ruja: „Ticlăzău și rumenele / Să să rumenea cu ele” (Memoria 2001: 30). – Din rumen „de culoare care bate în roșu” (< sl. ruměnǔ).

rumenire dex

Intrare: rumeni
rumeni verb grupa a IV-a conjugarea a VI-a
Intrare: rumenire
rumenire substantiv feminin