rumenele definitie

43 definiții pentru rumenele

RÚMEN1, rumene, s. n. Primul și cel mai mare compartiment al stomacului rumegătoarelor, de forma unui sac dublu, care ocupă întreaga cavitate abdominală stângă și o parte din cavitatea abdominală dreaptă și în care se înmagazinează alimentele și se macerează sub influența florei bacteriene, a fermenților și a mișcării pereților; ierbar2. – Din fr. rumen.
RÚMEN2, -Ă, rumeni, -e, adj. 1. (Despre obraz sau buze) De o culoare care bate în roșu. ♦ (Despre oameni) Cu fața îmbujorată, cu obrajii roșii. ♦ (Despre fructe și unele alimente) Care a căpătat o culoare roșiatică (sub acțiunea focului sau a soarelui); bine copt. 2. Care este roșu-aprins; trandafiriu. – Din sl. rumenă.
RUMENEÁLĂ, (2, 3) rumeneli, s. f. 1. Culoare rumenă, roșeață. 2. (Pop.) Fard, suliman, dresuri. 3. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori de culoare galbenă (Potentilla procumbens). [Pl. și: (2,3) rumenele] – Rumeni + suf. -eală.
RÚMEN1, rumene, s. n. Primul și cel mai mare compartiment al stomacului rumegătoarelor, de forma unui sac dublu, care ocupă întreaga cavitate abdominală stângă și o parte din cavitatea abdominală dreaptă și în care se înmagazinează alimentele și se macerează sub influența florei bacteriene, a fermenților și a mișcării pereților; ierbar2. – Din fr. rumen.
RÚMEN2, -Ă, rumeni, -e, adj. 1. (Despre obraz sau buze) De o culoare care bate în roșu. ♦ (Despre oameni) Cu fața îmbujorată, cu obrajii roșii. ♦ (Despre fructe și unele alimente) Care a căpătat o culoare roșiatică (sub acțiunea focului sau a soarelui); bine copt. 2. De culoare roșu-aprins; trandafiriu. – Din sl. rumĕnŭ.
RUMENEÁLĂ, (2, 3) rumenele, s. f. 1. Culoare rumenă, roșeață. 2. (Pop.) Fard, suliman, dresuri. 3. Plantă erbacee din familia rozaceelor, cu tulpina întinsă pe pământ și cu flori de culoare galbenă (Potentilla procumbens). – Rumeni + suf. -eală.
RÚMEN1, rumene, s. n. Primul și cel mai mare compartiment al stomacului rumegătoarelor.
RÚMEN2, -Ă, rumeni, -e, adj. 1. (Despre obraji sau buze) De o culoare care bate în roșu. Iată ochii negri și obrajii rumeni ca o floare de măr. SADOVEANU, O. I 230. Brațul stîng nălțîndu-l, ea-și aduse mîna Pînă peste-obrajii rumeni și învolți. COȘBUC, P. I 250. Copiii lor... cu obrajii rumeni, aprinși și cu ochii scînteietori. VLAHUȚĂ, O. A. 244. Spune-mi, dalbă copiliță, Cu rumena ta guriță. ALECSANDRI, P. P. 33. ♦ (Despre persoane) Cu fața îmbujorată (din cauza unui aflux de sînge). M-am abătut și eu cîteodată, cu vorbe și șăgi, la fetele rumene. SADOVEANU, E. 120. Rumen de timiditate, El se uită-n jos posac. TOPÎRCEANU, P. 242. Rumenă de bucurie se repede înaintea flăcăului. VLAHUȚĂ, O. A. 351. ◊ Fig. Iată vin pe rînd, păreche și pătrund cole-n poiană Bujorelul falnic, rumen, cu năltuța odoleană. ALECSANDRI, P. III 55. ♦ (Despre fructe și despre unele alimente) Care a căpătat o culoare roșiatică (sub acțiunea soarelui sau a focului); copt bine; rumenit. Un băiat cu șorț alb aleargă cu două franzele rumene și calde. C. PETRESCU, C. V. 119. Apoi colaci învîrtea... Și-n cuptor îi arunca... Rumeni îi scotea și gata. ALECSANDRI, P. P. 390. 2. (În contexte figurate) De un roșu-aprins; trandafiriu. În apus, se vedeau bucăți rumene de cer, ori nouri vineți în care soarele înflăcărat se cufunda. SADOVEANU, O. III 568. În aer rumene văpăi Se-ntind pe lumea-ntreagă. EMINESCU, O. I 171. Și-așa-mi vine, uneori, Să zic rumenelor zori Să mai steie ele-n loc. BELDICEANU, P. 108.
RUMENEÁ, rumenele, s. f. (Popular) Fard; rumeneală. Dar frumusețea nu-i la ea, Că-i în tîrg la rumenea. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 441.
RUMENEÁLĂ, rumeneli, s. f. 1. Culoare rumenă, roșeață. Norod cu ghioage ghintuite și cu coase – furnicau prin rumeneala zorilor. SADOVEANU, P. 8. Văzu pe masa lui mîncări de-acele ce merg la inimă și aduc rumeneala-n față. DANE, N. III 26. Atunci rumeneala plăcutei fecioare Pe față-i luci Ca sîngele mierlei, ce p-alba ninsoare Voios ar stropi. BOLINTINEANU, O. 84. ◊ (Poetic) A rupt crinilor frăgezimea și albeața, iar trandafirilor rumeneala lor și le-a pus pe fața ei. HOGAȘ, DR. II 144. 2. (Popular, mai ales la pl.) Dresuri, suliman, fard. (Cu pronunțare regională) A Nastei frumuseță e-n șipuri și cutii, Albeața, rumineala o cumpără din tîrg. NEGRUZZI, S. II 208. Te cunoști, lele, pe frunte, C-ai pus rumenele multe. ȘEZ. XXIII 35. Albă ești, frumoasă ești; Dar ești albă de albele, Roșie de rumenele! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 439.
RUMENÉL, -EÁ, -ÍCĂ, rumenei, -ele, adj. Diminutiv al lui rumen2. A făcut un colăcel, rumenel și-mpleticel. TEODORESCU, P. P. 153.
RUMENEÁ, rumenele, s. f. (Pop.) Rumeneală (2). – Din rumen2 + suf. -ea.
RUMENÉL, -EÁ, -ÍCĂ, rumenei, -ele, adj. Rumeior. – Din rumen2 + suf. -el.
rúmen1 adj. m., pl. rúmeni; f. rúmenă, pl. rúmene
rúmen2 s. n., pl. rúmene
!rumeneálă s. f., g.-d. art. rumenélii/rumenélei; (farduri, plante) pl. rumenéli/rumenéle
rúmen adj. m., pl. rúmeni; f. sg. rúmenă, pl. rúmene
rúmen s. n., pl. rúmene
rumeneálă s. f., g.-d. art. rumenélei; pl. rumenéle
RÚMEN adj. 1. îmbujorat, împurpurat, înroșit, roșu, rumenit, (livr.) rubicond, (rar) roșit, (fig.) aprins, înflorit. (Cu obrajii ~.) 2. roz, trandafiriu. (Copil cu obrajii ~.)
RÚMEN s. (ANAT.) burduhan, ierbar. (~ al animalelor rumegătoare.)
RUMENEÁLĂ s. 1. v. roșeață. 2. (BOT.; Potentilla procumbens) (reg.) roibă.
RUMENÉL adj. rumeior, (reg.) rumenuț.
RUMENÉLE s. pl. v. garanță, otrățel, pațachină, roibă.
RÚMEN s.n. Primul compartiment al stomacului rumegătoarelor. [< fr. rumen, cf. lat. rumen].
RÚMEN s. n. primul compartiment al stomacului la rumegătoare. (< fr., lat. rumen)
rúmen (rúmenă), adj. – Trandafiriu, roșcat. – Mr. arumîn. Sl. rumĕnŭ „roșu” (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 491; Conev 97), cf. sb., cr., slov. rumen. – Der. rumeior, adj. (dim. al lui rumen); rumeni, vb. (a se înroși; a se face rumen, a se frige ușor), din sl. rumĕniti, sb., cr. rumeniti; rumeneală, s. f. (roșeață, îmbujorare; fard; căldură, dogoare), din sl. rumĕnilo, sb., cr., slov. rumenilo; rumeniu, adj. (trandafiriu); rumeniță, s. f. (fard).
RÚMEN2, RÚMENĂ, rúmeni, rúmene, adj. ~ (din sl. rumĕnŭ = roșu; cf. scr., slovac. rumen)
RUMENEÁLĂ s. f. ~ (din rumeni + suf. -eală, sl. rumĕnilo)
RÚMEN1 ~e n. (la animalele rumegătoare) Diviziune a stomacului în care se înmagazinează alimentele înainte de a fi rumegate; ierbar. /<fr. rumen
RÚMEN2 ~ă (~i, ~e) 1) (despre față, buze etc.) Care are o culoare roșiatică, sănătoasă. 2) (despre persoane) Care este îmbujorat la față. 3) (despre fructe sau despre unele produse alimentare) Care a devenit roșiatic (sub acțiunea soarelui sau a focului). Măr ~. Colac ~. /<sl. rumĕnu
RUMENEÁLĂ ~éli f. 1) Culoare rumenă; roșeață. 2) mai ales la pl. pop. Produs cosmetic pentru rumenit; fard de culoare roșie. /a rumeni + suf. ~eală
rumen a. 1. roșu închis: obrajii rumeni ca doi bujori; 2. bine copt: bucate rumene. [Slav. RUMIENŬ].
rumeneală f. 1. coloarea roșie a obrajilor; 2. suliman; 3. pl. Tr. Bot. roibă.
róĭbă și (Trans.) și róbie f., pl. e (lat. rŭbia, poate și supt infl. luĭ roĭb). O plantă erbacee acățătoare care e tipu familiiĭ rubiaceelor (rúbia tinctórum). Din rădăcinile eĭ se scotea în ainte o văpsea roșie. Poamele eĭ îs niște boabe roșiĭ care devin pe urmă negre. – Se numește și brocĭ, pațachină și rumenele, ĭar ca neol. garanță.
rúmen, -ă adj. (vsl. rumĭenŭ, roș, rumen; bg. sîrb. rumen, rus. rumĭányĭ). Cu fața plină de sănătate: fețe rumene, copiĭ rumenĭ. Bine copt și prăjit: pîne rumenă, o găină rumenă. – În est rumăn, -ănă, pl. tot -enĭ, -ene.
rumeneálă f., pl. elĭ (d. rumenesc; sîrb. rumenilo, roșeață, suliman roș; pol. rumienidlo). Roșeața sănătoasă a obrazuluĭ. Coloarea uneĭ pînĭ saŭ fripturĭ bine prăjite. O plantă erbacee rozacee care are tulpina tîrîtoare și crește pin tufișurĭ și pădurĭ umede (potentilla procumbens orĭ tormentilla reptans). Suliman roș (pl. vechĭ rumenéle [cp. cu gălbenele], ca’n P. P. V. carmin). Pl. (rumenele). Roĭbă.
RUMEN s. (ANAT.) burduhan, ierbar. (~ al animalelor rumegătoare.)
RUMEN adj. 1. îmbujorat, împurpurat, înroșit, roșu, rumenit, (livr.) rubicond, (rar) roșit, (fig.) aprins, înflorit. (Cu obrajii ~.) 2. roz, trandafiriu. (Copil cu obrajii ~.)
RUMENEA s. 1. îmbujorare, împurpurare, roșeală, roșeață, (înv. și pop.) rumeneață, (reg.) rujă. (~ din obraji.) 2. (BOT.; Potentilla procumbens) (reg.) roibă.
RUMENEL adj. rumeior, (reg.) rumenuț.
rumenele s. pl. v. GARANȚĂ. OTRĂȚEL. PAȚACHINĂ. ROIBĂ.
rumenéa, rumenele, s.f. – Vopsea, fard. – Din rumen „roșu-aprins” (< sl. ruměnǔ) + suf. -ea (DLRM, MDA).

rumenele dex

Intrare: rumen
rumen adjectiv substantiv neutru
Intrare: rumeneală
rumeneală
rumeneală substantiv feminin
Intrare: rumenea
rumenea
Intrare: rumenel
rumenel
Intrare: rumenele
rumenele