rumegătură definitie

10 definiții pentru rumegătură

RUMEGĂTÚRĂ, rumegături, s. f. 1. Ceea ce a fost rumegat (1), hrană rumegată. 2. Rumeguș. – Rumega + suf. -ătură.
RUMEGĂTÚRĂ, rumegături, s. f. 1. Ceea ce a fost rumegat (1), hrană rumegată. 2. Rumeguș. – Rumega + suf. -ătură.
RUMEGĂTÚRĂ, rumegături, s. f. 1. Hrană rumegată. 2. Rumeguș, Roțile călcară pe pămînt moale, cu rumegătură de lemn și așchii. C. PETRESCU, Î. II 201.
rumegătúră s. f., g.-d. art. rumegătúrii; pl. rumegătúri
rumegătúră s. f., g.-d. art. rumegătúrii; pl. rumegătúri
RUMEGĂTÚRĂ s. rumeguș, (reg.) rugumașcă, rumegătoare, tărâțar, tărâță, (prin Munt.) ranț, (prin Transilv.) scamă. (~ de lemn.)
RUMEGĂTÚRĂ s. v. stomac.
rumegătúră f., pl. ĭ. Lucru rumegat. Fărmăturile de lemn care cad cînd taĭ cu ferăstrău. – În nord și rugumătură.
rumegătu s. v. STOMAC.
RUMEGĂTU s. rumeguș, (reg.) rugumașcă, rumegătoare, tărîțar, tărîță, (prin Munt.) ranț, (prin Transilv.) scamă. (~ de lemn.)

rumegătură dex

Intrare: rumegătură
rumegătură substantiv feminin