RUJÁ, rujez, vb. I. Refl. A-și da cu ruj (1) pe buze. – Din ruj.
RÚJĂ1, ruje, s. f. 1. (Reg.) Măceș. ♦ Trandafir. ♦ Fig. (Pop.) Nume dat unei persoane frumoase. 2. Fig. (Reg.) Roșeață, rumeneală din obraz. 3. Plantă erbacee cu frunze cărnoase și flori galbene-purpurii, grupate într-un buchet, care crește pe stâncile din regiunea alpină (Sedum rosea). 4. Compus: rujă-galbenă = plantă având tulpina fără peri, cu frunze ovale și cu flori galbene; mărită-mă-mamă (Rudbeckia laciniata). [Pl. și: ruji] – Din bg., sb. ruža.
RÚJĂ2, ruje, s. f. (Fam.) Bandă de pânză, de stofă, de dantelă etc. plisată sau încrețită, care servește ca ornament la diferite obiecte de îmbrăcăminte. [Var.: ríjă s. f.] – Cf. fr. ruche.
RUJÁ, rujez, vb. I. Refl. A-și da cu ruj pe buze. – Din ruj.
RÚJĂ2, ruje, s. f. (Fam.) Bandă de pânză, de stofă, de dantelă etc. plisată sau încrețită, care servește ca ornament la diferite obiecte de îmbrăcăminte. [Var.: ríjă s. f.] – Cf. fr. ruche.
RÚJĂ1, ruje, s. f. 1. (Reg.) Măceș. ♦ Trandafir. ♦ Fig. (Pop.) Nume dat unei persoane frumoase. 2. Fig. (Reg.) Roșeață, rumeneală din obraz. 3. Plantă erbacee cu frunze cărnoase și flori galbene-purpurii, grupate într-un buchet, care crește pe stâncile din regiunea alpină (Sedum rosea). 4. Compus: ruji-galbene = plantă având tulpina fără peri, cu frunze ovale și cu flori galbene; mărită-mă-mamă (Rudbeckia laciniata). [Pl. și: ruji] – Din bg., scr. ruža.
RUJÁ, rujez, vb. I. Refl. A-și da cu ruj pe buze sau pe față.
RÚJĂ, ruje, s. f. 1. (Regional) Măceș. La doi pași de noi înnegrea un gărduț de spini; dincolo de el, ca într-o grădină din basme, luceau pline de rouă rujele uriașe, pe tulpini drepte și nalte. SADOVEANU, O. III 523. Roza la noi se numea rujă, pînă ce au venit grecii și i-au zis trandafir. NEGRUZZI, S. I 100. ♦ Fig. (Popular) Nume dat unei persoane frumoase. Și-o venit pînă la prag Și-o luat ce-am avut drag, Și-o venit pînă la ușă Și mi-o luat mîndră rujă. MARIAN, Î. 543. Pentru tine, mîndruliță, Mă rup cîinii pe uliță; Pentru tine, rujă-nvoaltă Mă rup cîinii și mă latră. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 370. ♦ (Adjectival) Roșu. Fînul uscat ca iasca începu să trosnească, încins de vîlvătăi, înălțînd o pară de lumină rujă, sub bolta cerului. DELAVRANCEA, S. 207. 2. Fig. Roșeața, rumeneala din față, din obraz. În ochi mijește-ntîi și zboară Pe ruja gurii și s-aprinde; Iar inima de ți-o cuprinde, Rămîne-n ea pîn’ te omoară. ANGHEL, P. 160. Plîng seara pîn’ dimineața, Văd cu ochii că-mi pierd fața, Plîng seara pînă-n amiazi Și pierd ruja în obraz. EMINESCU, L. P. 47. 3. Plantă erbacee cu frunze cărnoase și flori galbene-purpurii, grupate într-un buchet; crește pe stîncile din regiunea alpină (Rhodiola rosea).
rujá (a ~) vb., ind. prez. 3 rujeáză
!rúja-soárelui (plantă) s. f. art., g.-d. art. rújii-soárelui
!rújă (pop.) s. f., art. rúja, g.-d. art. rújei/rújii; pl. rúje/ruji
!rújă-de-toámnă (plantă) s. f., g.-d. art. rújii-de-toámnă; pl. rúji-de-toámnă
rújă-gálbenă (plantă) s. f., g.-d. art. rújii-gálbene; pl. rúji-gálbene
rujá vb., ind. prez. 1 sg. rujéz, 3 sg. și pl. rujeáză
rujá-soárelui s. f.
rújă s. f., art. rúja, g.-d. art. rújei; pl. rúje
rújă-de-toámnă s. f.
rújă-gálbenă s. f., pl. ruji-gálbene
RUJA-SOÁRELUI s. v. floarea-soarelui.
RÚJĂ s. (BOT.; Sedum rosea) (reg.) durzoaș, roșățică, urechelniță, verzișoară, viorea, barba-lupului, curechi-de-stâncă, iarba-ciutei, iarba-urechii, varză-de-stâncă.
RÚJĂ s. v. bujor, iarba-osului, îmbujorare, împurpurare, măceș, mălăoi, nalbă, roșeală, roșeață, roză, rumeneală, smirdar, trandafir, trandafir sălbatic.
RUJĂ-DE-DEÁL s. v. salvie-albă.
RUJĂ-DE-TOÁMNĂ s. v. crizantemă, dumitriță, steliță, tufănică.
RUJÁ vb. I. refl. A-și da cu ruj (pe buze, pe față). [< ruj].
RUJÁ vb. refl. a-și da cu ruj (pe buze). (< ruj)
RÚJĂ1 s. f. culoarea metalului incandescent. (< fr. rouge)
RÚJĂ2 s. n. bandă încrețită plisată de tul, de dantelă etc., obiect la obiecte de îmbrăcăminte. (< fr. rouche)[1]
A RUJÁ ~éz tranz. (buzele) A da cu ruj. /Din ruj
RÚJĂ ~e f. 1) Plantă erbacee cu tulpina dreaptă și înaltă, cu frunze alungite, cărnoase și cu flori galbene-purpurii, dispuse în inflorescențe. 2) pop. Trandafir sălbatic; măceș; rug; răsură. 3) fig. pop. Culoare roșie a feței; roșeață. /< bulg., sb. ruža
aster m. plantă cultivată ca podoabă în grădini, numită de popor rujă vânătă de toamnă.
rujă f. floarea roșie a măceșului: obrajii ca rujele. [Serb. RUJA (din slav. ROJA, roză)].
rújă f., pl. ĭ (sîrb. ruža, roză, trandafir, bg. „nalbă”; rut. róža, rúža, roză, rus. róža, nalbă sălbatică; vsl. roža, roza, d. lat. rosa, roză; ung. rózsa). Vechĭ. Azĭ Trans. Numele maĭ multor florĭ de cîmp numite în bot. rhodiola rósea, heliánthemum și rosa canina (măcieș). Fig. Rumeneala obrajilor.
ruja-soarelui s. v. FLOAREA-SOARELUI.
ru s. v. BUJOR. IARBA-OSULUI. ÎMBUJORARE. ÎMPURPURARE. MĂCEȘ. MĂLĂOI. NALBĂ. ROȘEALĂ. ROȘEAȚĂ. ROZĂ. RUMENEALĂ. SMIRDAR. TRANDAFIR. TRANDAFIR SĂLBATIC.
RUJĂ s. (BOT.; Sedum rosea) (reg.) durzoaș, roșățică, urechelniță, verzișoară, viorea, barba-lupului, curechi-de-stîncă, iarba-ciutei, iarba-urechii, varză-de-stîncă.
rujă-de-deal s. v. ȘALVIE-ALBĂ.
rujă-de-toamnă s. v. CRIZANTEMĂ. DUMITRIȚĂ. STELIȚĂ. TUFĂNICĂ.
rújă, ruje, s.f. – 1. Măceș; trandafir. 2. Floare, în general; cf. expr. ruja-soarelui (Ieud, Rozavlea, Hoteni). 3. (Fig.) Rumeneală în obraji. 4. Motiv ornamental (pe lăzile de lemn) sub formă de rozetă, în interiorul căreia sunt trasate 4, 6 sau 8 petale (Stoica, Pop, 1984: 48). ♦ (onom) Ruja, Rujă, Ruje, nume de familie (31 de persoane cu aceste nume, în Maramureș, in 2007). – Din bg., srb. ruža (Scriban, DEX, MDA).
rújă, ruje, s.f. – 1. Măceș; trandafir. 2. Floare, în general; cf. expr. ruja soarelui (Ieud, Rozavlea, Hoteni). 3. (Fig.) Rumeneală în obraji. 4. Motiv ornamental (pe lăzile de lemn) sub formă de rozetă, în interiorul căreia sunt trasate 4, 6 sau 8 petale (Stoica, Pop 1984: 48). – Scr. ruža (DEX); magh. rózsa „trandafir”.
RUJĂ subst. 1. Ruja pren. și fam., ard. (Paș); – f. (Drag; Ard; 16 A I 245, III 229; Sd XI 87); – fam. (Ard II; RI XIII 285) etc.; Rujă b. (16 B III 231). 2. Cf. Răja b. (Ard II 94). 3. Rujea (16 B I 84); – de Cotnar (17 A V 291). 4. Rujan (17 B II 58); – - Nițu, munt. (BCI VIII 35); -a (nume de vită). 5. Rujen (16 B I 43). 6. Rujici (Dm).
RUDBECKIA L., RUJI GALBENE, RUDBECHIA, fam. Compositae. Gen originar din America Centrală și America de N, cca 35 specii, erbacee, anuale, bienale sau, majoritatea, perene, cu creștere înaltă, pînă la 2 m, aspre, păroase. Frunze alterne, rar opuse, divizate, mari, cu 3-5 lobi. înflorește vara-toamna, abundent. Flori sesile pe un receptacul comun, paleaceu [foliolele involucrului imbricate, așezate în 3 (rar 4) rînduri, florile radiale ligulate, sterile, galbene sau roz-violacee, cele ale discului fertile, tubuloase, 5-dințate, purpurii], reunite în capitule mari sau mijlocii, lung- pedunculate, solitare sau cîteva la un loc. Papul cu 4 dinți format dintr-o coronulă scurtă.

ruja dex

Intrare: rujă (pl. -e)
rujă pl. -e substantiv feminin
Intrare: rujă (pl. -i)
rujă pl. -i
Intrare: ruja
ruja verb grupa I conjugarea a II-a
Intrare: Rujă
Rujă
Intrare: rujă vânătă de toamnă
rujă vânătă de toamnă substantiv feminin
Intrare: ruja-soarelui
ruja-soarelui substantiv feminin articulat (numai) singular
Intrare: rujă-de-toamnă
rujă-de-toamnă substantiv feminin
Intrare: rujă-galbenă
rujă-galbenă substantiv feminin