ruinare definitie

2 intrări

26 definiții pentru ruinare

RUINÁ, ruinez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) preface în ruină, a (se) dărăpăna, a (se) degrada. 2. Fig. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci sau a face să sărăcească; a (se) distruge. ♦ A(-și) distruge sănătatea. [Pr.: ru-i-] – Din lat. ruinare, fr. ruiner.
RUINÁRE, ruinări, s. f. Acțiunea de a (se) ruina și rezultatul ei. [Pr.: ru-i-] – V. ruina.
RUINÁ, ruinez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) preface în ruină, a (se) dărăpăna, a (se) degrada. 2. Fig. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci sau a face să sărăcească; a (se) distruge. ♦ A(-și) distruge sănătatea. [Pr.: ru-i-] – Din lat. ruinare, fr. ruiner.
RUINÁRE, ruinări, s. f. Acțiunea de a (se) ruina și rezultatul ei. [Pr.: ru-i-] – V. ruina.
RUINÁ, ruinez, vb. I. 1. Refl. (Despre o construcție, o localitate) A cădea sau a se preface în ruină, a se dărăpăna, a se nărui, a se surpa, a se degrada. Intri pe o poartă boltită, pe sub clopotnița care începe să se ruineze. SADOVEANU, O. VII 204. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci; a distruge. Nu vede că omul acest fățarnic îl înșală, îl ruinează, îl trage la pieire. NEGRUZZI, S. III 151. ♦ A distruge sănătatea cuiva. I-a ruinat sănătatea. ▭ Începu să asculte... privind pe gînduri trupurile și fețele lor ruinate de vreme. SADOVEANU, O. VIII 224.
RUINÁRE, ruinări, s. f. 1. Acțiunea de a (se) ruina și rezultatul ei; dărăpănare, năruire. Pe toată ziua rupem cîte o foaie din frumoasa carte a vechiei; și curînd... vom mîntui ruinarea tuturor acestor sfinte ruine. NEGRUZZI, S. I 204. 2. Fig. Sărăcire, istovire; distrugere. Cutezările turcilor se înmulțiră și țara mergea cu grăbire spre o ruinare totală, cînd brațul de fier al lui Mihai o opri la marginea prăpastiei. BĂLCESCU, O. I 194.
ruiná (a ~) (ru-i-) vb., ind. prez. 3 sg. ruineáză
ruináre (ru-i-) s. f., g.-d. art. ruinắrii; pl. ruinắri
ruiná vb. (sil. ru-i-), ind. prez. 1 sg. ruinéz, 3 sg. ruineáză; conj. prez. 3 sg. și pl. ruinéze
ruináre s. f. (sil. ru-i-), g.-d. art. ruinării; pl. ruinări
RUINÁ vb. 1. a (se) dărăpăna, a (se) degrada, a (se) măcina, a (se) părăgini, a (se) strica, (reg. și fam.) a (se) părădui, (Transilv.) a (se) dorovăi. (Zidul de la grădină s-a ~.) 2. v. sărăci.
RUINÁ vb. v. distruge, nenoroci, prăpădi.
RUINÁRE s. 1. dărăpănare, degradare, măcinare, părăginire, stricare. (~ unui zid vechi.) 2. v. sărăcire, scăpătare, (înv.) mișelire, (fam.) decavare. (~ unui om bogat.)
RUINÁRE s. v. distrugere.
A (se) ruina ≠ a (se) îmbogăți, a (se) înavuți
RUINÁ vb. I. tr., refl. 1. A (se) dărăpăna, a (se) nărui, a (se) surpa. 2. (Fig.) A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea; a sărăci. ♦ (Fig.) A(-și) distruge sănătatea. [Pron. ru-i-. / cf. fr. ruiner].
RUINÁRE s.f. Acțiunea de a (se) ruina și rezultatul ei. [Pron. ru-i-. / < ruina].
RUINÁ vb. tr., refl. 1. a (se) dărăpăna, a (se) nărui, a (se) surpa. 2. (fig.) a-și pierde, a face pe cineva să-și piardă averea; a sărăci. ◊ (fig.) a(-și) distruge sănătatea. (< fr. ruiner, lat. ruinare)
A RUINÁ ~éz tranz. A face să se ruineze. ◊ A-și ~ sănătatea a-și distruge sănătatea. /<lat. ruinare, fr. ruiner
A SE RUINÁ mă ~éz intranz. 1) (despre construcții) A se preface în ruine; a se dărâma; a se distruge. 2) fig. (despre persoane) A-și pierde averea; a deveni sărac; a sărăci; a se distruge. /<lat. ruinare, fr. ruiner
ruinà v. 1. a schimba în ruine, a dărâma; 2. a cauza ruina averii, a sănătății: jocul ruinează; 3. a cădea în ruine; 4. a-și pierde averea, sănătatea.
*ruinéz v. tr. (fr. ruiner). Dărîm, prăbușesc: cutremuru din 1908 a ruinat Messina. Fig. Sărăcesc: jocu de cărțĭ l-a ruinat. Stric tare: beția ĭ-a ruinat sănătatea. V. refl. Cad în ruină: mînăstirea a’nceput a se ruina. Sărăcesc, perd averea: a te ruina la jocu de cărțĭ. V. vatăm.
ruina vb. v. DISTRUGE. NENOROCI. PRĂPĂDI.
RUINA vb. 1. a (se) dărăpăna, a (se) degrada, a (se) măcina, a (se) părăgini, a (se) strica, (reg. și fam.) a (se) părădui, (Transilv.) a (se) dorovăi. (Zidul de la grădină s-a ~.) 2. a calici, a sărăci, a scăpăta, (înv. și reg.) a sărmăni, (înv.) a meseri, a mișeli, a (se) mofluzi, a (se) stinge, (fam.) a (se) decava, (fig.) a (se) toca, a (se) usca. (S-a ~, nu mai are nimic.)
ruinare s. v. DISTRUGERE.
RUINARE s. 1. dărăpănare, degradare, măcinare, părăginire, stricare. (~ unui zid vechi.) 2. sărăcire, scăpătare, (înv.) mișelire, (fam.) decavare. (~ unui om bogat.)

ruinare dex

Intrare: ruina
ruina verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: ru-i-
Intrare: ruinare
ruinare substantiv feminin
  • silabisire: ru-i-