ruina definitie

30 definiții pentru ruina

RUINÁ, ruinez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) preface în ruină, a (se) dărăpăna, a (se) degrada. 2. Fig. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci sau a face să sărăcească; a (se) distruge. ♦ A(-și) distruge sănătatea. [Pr.: ru-i-] – Din lat. ruinare, fr. ruiner.
RUÍNĂ, ruine, s. f. 1. (Adesea fig.) Ceea ce a rămas dintr-o construcție veche, dărâmată; dărâmătură. ◊ Loc. adj. În ruină (sau ruine) = ruinat, dărăpănat. ♦ Fig. Rămășiță a trecutului. 2. (Rar) Faptul de a (se) ruina. 3. Fig. Pierdere a averii sau a sănătății; distrugere; dezastru. ♦ Persoană distrusă din punct de vedere fizic și moral ca urmare a unei sănătăți precare sau a unor necazuri. – Din fr. ruine, lat. ruina.
RUINÁ, ruinez, vb. I. Refl. și tranz. 1. A (se) preface în ruină, a (se) dărăpăna, a (se) degrada. 2. Fig. A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci sau a face să sărăcească; a (se) distruge. ♦ A(-și) distruge sănătatea. [Pr.: ru-i-] – Din lat. ruinare, fr. ruiner.
RUÍNĂ, ruine, s. f. 1. (Adesea fig.) Ceea ce a rămas dintr-o construcție veche, dărâmată; dărâmătură. ◊ Loc. adj. În ruină (sau ruine) = ruinat, dărăpănat. ♦ Fig. Rămășiță a trecutului. 2. (Rar) Faptul de a (se) ruina. 3. Fig. Pierdere a averii sau a sănătății; distrugere; dezastru. ♦ Persoană distrusă din punct de vedere fizic și moral ca urmare a unei sănătăți precare sau a unor necazuri. – Din fr. ruine, lat. ruina.
RUINÁ, ruinez, vb. I. 1. Refl. (Despre o construcție, o localitate) A cădea sau a se preface în ruină, a se dărăpăna, a se nărui, a se surpa, a se degrada. Intri pe o poartă boltită, pe sub clopotnița care începe să se ruineze. SADOVEANU, O. VII 204. 2. Tranz. Fig. A face pe cineva să-și piardă averea, a sărăci; a distruge. Nu vede că omul acest fățarnic îl înșală, îl ruinează, îl trage la pieire. NEGRUZZI, S. III 151. ♦ A distruge sănătatea cuiva. I-a ruinat sănătatea. ▭ Începu să asculte... privind pe gînduri trupurile și fețele lor ruinate de vreme. SADOVEANU, O. VIII 224.
RUÍNĂ, ruine, s. f. 1. Ceea ce a rămas dintr-o construcție sau o localitate dărîmată; dârîmătură. Se zărește pe piscu-i sălbatic, departe, ruina cetății Neamțului. SADOVEANU, O. VII 216. De-amar de ani adăpostește Ruina casei părintești Pe care azi o cînt. IOSIF, PATR. 8. Aici sînt ruinile celui mai mare și mai însemnat oraș din perioada tracică. VLAHUȚĂ, R. P. 14. Natura toată doarme, ființa-mi priveghează Dasupra pe ruine, mormîntul strămoșesc. HELIADE, O. I 179. ◊ Fig. De-acum vreau sufletul să-mi port Printre ruinele gîndirii. D. BOTEZ, P. O. 115. La razele de sară se deslușește-n gînd: Ruina unui farmec, iubirea mea dintîi. PĂUN-PINCIO, P. 80. Firește, nici nu-mi trece prin minte să vorbesc despre această ruină a unei inteligenți. IONESCU-RION, C. 118. ◊ Loc. adj. În ruină (sau ruine) = ruinat, dărăpănat, stricat. Trist razele prin cetini curg Și luminează în amurg Castelul în ruină. IOSIF, PATR. 59. Să fumege nainte-mi orașe-n ruine. EMINESCU, O. I 92. ♦ Fig. Rămășiță a trecutului. Adio, cîntece vechi, adio ruine! Pe linia dreaptă a razei solare În zare Nou drum s-a deschis pentru mine. BENIUC, V. 144. Nu este vina voastră, știm, bunule romîne, Știm cît vă bateți capul cu cetele stăpîne, Aceste vechi ruine ce strică chiar căzînd: Fărîmă ce e tînăr, ce-i fraged și născînd. BOLINTINEANU, O. 153. 2. Faptul de a se ruina. De la o vreme, căsuța se bolnăvi greu de ruină și oamenii o părăsiră. BASSARABESCU, V. 50. 2. Fig. Pierdere a averii, a sănătății etc.; distrugere, dezastru. Vedea el bine că de cîțiva ani se pierde-n datorii... Și mintea lui parcă se temea mai mult de cuvîntul «ruină» decît de efectele lui. VLAHUȚĂ, O. A. III 42. – Pl. și: ruini.
ruiná (a ~) (ru-i-) vb., ind. prez. 3 sg. ruineáză
ruínă (dărâmătură) s. f., g.-d. art. ruínei; pl. ruíne
ruiná vb. (sil. ru-i-), ind. prez. 1 sg. ruinéz, 3 sg. ruineáză; conj. prez. 3 sg. și pl. ruinéze
ruínă s. f., g.-d. art. ruínei; pl. ruíne
RUINÁ vb. 1. a (se) dărăpăna, a (se) degrada, a (se) măcina, a (se) părăgini, a (se) strica, (reg. și fam.) a (se) părădui, (Transilv.) a (se) dorovăi. (Zidul de la grădină s-a ~.) 2. v. sărăci.
RUINÁ vb. v. distruge, nenoroci, prăpădi.
RUÍNĂ s. dărăpănătură, dărâmătură, năruitură, paragină, prăbușitură, surpătură, (reg.) ruinătură, (înv.) risipă, risipitură, surpare. (O ~ de casă.)
A (se) ruina ≠ a (se) îmbogăți, a (se) înavuți
RUINÁ vb. I. tr., refl. 1. A (se) dărăpăna, a (se) nărui, a (se) surpa. 2. (Fig.) A-și pierde sau a face pe cineva să-și piardă averea; a sărăci. ♦ (Fig.) A(-și) distruge sănătatea. [Pron. ru-i-. / cf. fr. ruiner].
RUÍNĂ s.f. 1. Dărăpănare, năruire; dărâmătură. 2. (Fig.) Pierdere a averii, a situației politice sau economice; sărăcire; istovire; distrugere. [Pl. -ne, -nuri. / cf. lat. ruina, fr. ruine].
RUINÁ vb. tr., refl. 1. a (se) dărăpăna, a (se) nărui, a (se) surpa. 2. (fig.) a-și pierde, a face pe cineva să-și piardă averea; a sărăci. ◊ (fig.) a(-și) distruge sănătatea. (< fr. ruiner, lat. ruinare)
RUÍNĂ s. f. 1. ceea ce a rămas dintr-o construcție dărăpănată. 2. (fig.) pierdere a averii; distrugere, dezastru. (< fr. ruine, lat. ruina)
ruínă (ruíne), s. f. – Surpătură. Fr. ruine. – Der. ruina, vb. (a surpa); ruinător, adj. (distrugător).
A RUINÁ ~éz tranz. A face să se ruineze. ◊ A-și ~ sănătatea a-și distruge sănătatea. /<lat. ruinare, fr. ruiner
A SE RUINÁ mă ~éz intranz. 1) (despre construcții) A se preface în ruine; a se dărâma; a se distruge. 2) fig. (despre persoane) A-și pierde averea; a deveni sărac; a sărăci; a se distruge. /<lat. ruinare, fr. ruiner
RUÍNĂ ~e f. 1) Rămășiță de clădire dărâmată; dărâmătură. O ~ de casă.În ~ (sau ~e) ruinat; dărâmat. 2) fig. Pierdere a averii sau a sănătății. [G.-D. ruinei] /<lat. ruina, fr. ruine
ruinà v. 1. a schimba în ruine, a dărâma; 2. a cauza ruina averii, a sănătății: jocul ruinează; 3. a cădea în ruine; 4. a-și pierde averea, sănătatea.
ruină f. 1. dărâmarea unei zidiri; 2. orice fel de distrucțiune: ruina imperiului roman; 3. pierderea averii, a puterii: ruina unui comerciant; 4. rămășițele unui oraș sau ale unui edificiu distrus: ruinele Ninivei.
*ruínă f., pl. e și ĭ (lat. ruina, d. rúere, a se prăbuși; fr. ruine, it. rovina). Dărămare, nimicire: ruina Troiĭ. Fig. Ruina unuĭ stat, uneĭ averĭ, uneĭ teoriĭ. Cauză de nimicire: Elena fu ruina Troiĭ. Dărămătură: vechĭu castel e azĭ o ruină. Pl. Dărămăturĭ, zidurĭ prăbușite: ruinele cetățiĭ Neamțuluĭ. A cădea în ruină, a se prăbuși.
*ruinéz v. tr. (fr. ruiner). Dărîm, prăbușesc: cutremuru din 1908 a ruinat Messina. Fig. Sărăcesc: jocu de cărțĭ l-a ruinat. Stric tare: beția ĭ-a ruinat sănătatea. V. refl. Cad în ruină: mînăstirea a’nceput a se ruina. Sărăcesc, perd averea: a te ruina la jocu de cărțĭ. V. vatăm.
ruina vb. v. DISTRUGE. NENOROCI. PRĂPĂDI.
RUINA vb. 1. a (se) dărăpăna, a (se) degrada, a (se) măcina, a (se) părăgini, a (se) strica, (reg. și fam.) a (se) părădui, (Transilv.) a (se) dorovăi. (Zidul de la grădină s-a ~.) 2. a calici, a sărăci, a scăpăta, (înv. și reg.) a sărmăni, (înv.) a meseri, a mișeli, a (se) mofluzi, a (se) stinge, (fam.) a (se) decava, (fig.) a (se) toca, a (se) usca. (S-a ~, nu mai are nimic.)
RUI s. dărăpănătură, dărîmătură, năruitură, paragină, prăbușitură, surpătură, (reg.) ruinătură, (înv.) risipă, risipitură, surpare. (O ~ de casă.)
din spate regină, din față ruină expr. v. din spate liceu, din față muzeu.

ruina dex

Intrare: ruină (pl. ruinuri)
ruină pl. ruinuri
Intrare: ruină (pl. ruine)
ruină pl. ruine substantiv feminin
Intrare: ruina
ruina verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: ru-i-
Intrare: ruină (pl. ruini)
ruină pl. ruini