RUGINÍU, -ÍE, ruginii, adj., s. n. 1. Adj. De culoarea ruginii. 2. S. n. Culoare ruginie (1); arămiu. – Rugină + suf. -iu.

RUGINÍU, -ÍE, ruginii, adj. De culoarea ruginii. – Rugină + suf. -iu.

RUGINÍU, -ÍE, ruginii, adj. De culoarea galben-roșiatică a ruginii. Văzui o apă mare, și-mi năluciră subt undă crapi de zece ocale, cu solzi ruginii. SADOVEANU, P. M. 310. Face pînă la 25 și mai mulți struguri, cari, după ce se coc, capătă culoare ruginie și gust dulce. La HEM 1531. Jderii pădureți cu blana ruginie. ODOBESCU, S. III 185.

ruginíu1 adj. m., f. ruginíe; pl. m. și f. ruginíi

*ruginíu2 s. n., art. ruginíul

ruginíu adj. m., f. ruginíe; pl. m. și f. ruginíi

RUGINÍU ~e (~i) Care este de culoarea ruginii; brun-roșcat. /rugină + suf. ~iu

ruginiu a. roșiatic: grâu ruginiu.

ruginiŭ, -íe adj. (d. rugină). De coloarea ruginiĭ, cărămiziŭ deschis.