RUGINITÚRĂ, ruginituri, s. f. Obiect ruginit; p. ext. lucru vechi, uzat, lipsit de valoare; rugină (I 2). – Rugini + suf. -tură.

RUGINITÚRĂ, ruginituri, s. f. Obiect ruginit; p. ext. lucru vechi, uzat, lipsit de valoare; rugină (I 2). – Rugini + suf. -tură.

RUGINITÚRĂ, ruginituri, s. f. Obiect ruginit; p. ext. lucru vechi, stricat, lipsit de valoare, nefolositor. O ruginitură de decorație. La TDRG. – Variantă: ruginătúră (C. PETRESCU, R. DR. 24) s. f.

ruginitúră s. f., g.-d. art. ruginitúrii; pl. ruginitúri

ruginitúră s. f., g.-d. art. ruginitúrii; pl. ruginitúri

RUGINITÚRĂ s. v. vechitură.

RUGINITURĂ s. rablă, rugină, vechitură, (reg.) răbăgie, roajbă. (O ~ de pușcă.)