rufă definitie

14 definiții pentru rufă

RÚFĂ, rufe, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte care se poartă direct pe corp; p. ext. (la pl.) cearceafuri, fețe de masă etc.; albituri, schimburi. ◊ Expr. Rufele (murdare) se spală în familie = certurile și neînțelegerile familiale sau dintr-un cerc intim trebuie rezolvate în cadrul familiei sau al cercului respectiv. 2. (Reg.) Zdreanță, cârpă. – Din sl. ruho.
RÚFĂ, rufe, s. f. 1. Obiect de îmbrăcăminte care se poartă direct pe corp; p. ext. (la pl.) cearceafuri, fețe de masă etc.; albituri, schimburi. ◊ Expr. Rufele (murdare) se spală în familie = certurile și neînțelegerile familiale sau dintr-un cerc intim trebuie rezolvate în cadrul familiei sau al cercului respectiv. 2. (Reg.) Zdreanță, cârpă. – Din sl. ruho.
RÚFĂ, rufe, s. f. 1. (Mai ales la pl.; uneori urmat de determinări introduse prin prep. «de») Obiect confecționat din pînză, mătase etc., servind ca îmbrăcăminte purtată direct pe corp său la înfățatul patului, la așternutul mesei sau la alte trebuințe casnice; albituri, schimburi. Rufe de corp. ▭ Familiilor noastre, de trei luni și jumătate, nu li s-a îngăduit să ne trimită barem rufe de schimb sau un pachet cu mîncare. GALAN, Z. R. 353. Mitrea s-a dus la moară să-și ia legătura de rufe. SADOVEANU, M. C. 62. Mărita-m-aș și eu, biata, Rufele de pat nu-s gata. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 442. ◊ Expr. Rufele murdare se spală în familie = neînțelegerile și certurile din familie sau dintr-un cerc intim nu trebuie purtate în public. 2. (Regional) Zdreanță. S-a dus la o vecină să facă din două rufe o cămeșă bună. SBIERA, la CADE.
rúfă s. f., g.-d. art. rúfei; pl. rúfe
rúfă s. f., g.-d. art. rúfei; pl. rúfe
RÚFĂ s. (mai ales la pl.) v. rufărie.
RÚFĂ s. v. buleandră, cârpă, fleandură, haină, îmbrăcăminte, otreapă, petică, strai, veșmânt, zdreanță.
rúfă (rúfe), s. f.1. Haine, țesături albe, lenjerie. – 2. (Mold.) Cîrpă, zdreanță. Sl. rucho (Miklosich, Slaw. Elem., 43; Cihac, II, 320; Conev 83), cf. bg., sb., cr. ruho „îmbrăcăminte”, slov. ruha „cearșaf”, ceh. roucha „cearșaf”, ngr. ροῦχον „îmbrăcăminte” (Meyer, Neugr. St., II, 55). – Der. rufărie, s. f. (lenjerie); rufos, adj. (Mold., zdrențăros); rufană, s. f. (Mold., cîrpă; Mold., curvă), pentru ultimul sens, cf. buleandră, hanță, tîrfă etc.; rufean, s. m. (Mold., rufián), care concordă din întîmplare cu rufián, cf. Dragoș, BF, IX, 113.
RÚFĂ ~e f. mai ales la pl. 1) Articol textil care se poartă direct pe corp; piesă de lenjerie. 2) Articol textil care se așterne pe pat; albitură. ◊ rufele (murdare) se spală în familie conflictele trebuie soluționate într-un cadru restrâns. [G.-D. rufei] /<sl. ruho
rufe f. pl. albituri. [Slav. RUHO, postav (serb. RUHO, haină)].
rúfă f., pl. e (vsl. ruho, postav; bg. sîrb. ruho, veșmînt, haĭne, rochiĭ; nsl. ruha, prostire, cearșaf; pol. rucho, coadă de rochie; ngr. rúha, bulendre, bagaje). Vest. Pl. Albiturĭ (cămășĭ, izmene ș. a.). Est. Bulendre, zdrențe (și la sing.).
ru s. v. BULEANDRĂ. CÎRPĂ. FLEANDURĂ. HAINĂ. ÎMBRĂCĂMINTE. OTREAPĂ. PETICĂ. STRAI. VEȘMÎNT. ZDREANȚĂ.
RU s. (mai ales la pl.) albitură, primeneală, rufărie, schimb, (reg.) premenituri (pl.).
rufă, rufe s. f. (peior.) prostituată.

rufă dex

Intrare: rufă
rufă substantiv feminin