RUDÍ, rudesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se înrudi. – Din rudă1.

RUDÍ, rudesc, vb. IV. Refl. (Înv.) A se înrudi. – Din rudă1.

ÎNRUDÍ, înrudesc, vb. IV. Refl. (Urmat de determinări introduse prin prep. «cu») 1. A fi rudă cu cineva. 2. Fig. A avea caractere esențiale comune cu cineva. – Variantă: (învechit) rudí (GHICA, S. 267, ȘEZ. I 150, PANN, P. V. I 80) vb. IV.

RUDÍ vb. IV v. înrudi.

!rudí (a se ~) (înv.) vb. refl., ind. prez. 3 sg. se rudéște, imperf. 3 sg. se rudeá; conj. prez. 3 să se rudeáscă

rudí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. rudésc, imperf. 3 sg. rudeá; conj. prez. 3 sg. și pl. rudeáscă

RUDÍ vb. v. înrudi.

rudì v. a se înrudi: se rudia cu maică-mi răposata AL.

înrudésc și rudésc v. tr. (d. rudă 1). Fac rudă. V. refl. Mă fac rudă, mă încuscresc. Îs rudă: familiile noastre se înrudesc. Fig. Aceste cuvinte se înrudesc. V. cumetresc.

rudésc, V. înrudesc.

rudi vb. v. ÎNRUDI.

rudí, rudesc, vb. tranz. – (reg.) A sprijini fasolea cu rude (Apșa de Jos). – Din rudă „par”.