rubrică definitie

2 intrări

16 definiții pentru rubrică

RÚBRICĂ, rubrici, s. f. 1. Despărțitură (verticală sau orizontală), cuprinzând una sau mai multe coloane, într-un registru, formular, grafic etc. 2. Spațiu rezervat (permanent) într-o publicație periodică pentru articole dintr-un anumit domeniu. 3. (Înv.) Titlu de pagină sau capitol care, în vechile manuscrise și cărți, se scria cu roșu. – Din fr. rubrique, lat. rubrica.
RÚBRICĂ, rubrici, s. f. 1. Despărțitură (verticală sau orizontală), cuprinzând una sau mai multe coloane, într-un registru, formular, grafic etc. 2. Spațiu rezervat (permanent) într-o publicație periodică pentru articole dintr-un anumit domeniu. 3. (Înv.) Titlu de pagină sau capitol care, în vechile manuscrise și cărți, se scria cu roșu. – Din fr. rubrique, lat. rubrica.
RÚBRICĂ, rubrici, s. f. 1. Despărțitură (verticală sau orizontală) cuprinzînd una sau mai multe coloane într-un registru, formular, grafic etc. Rubrica «debit». Rubrica «credit». 2. Spațiu rezervat într-o publicație periodică pentru articole, comunicări etc., dintr-dn anumit domeniu. Rubrica informațiilor. ▭ Materialul înregistrat subt această rubrică prezintă un interes deosebit și din punctul de vedere al istoriei sociale. IORDAN, N. L. 9. Nu omitea niciodată să o pomenească rubrica mondenă a ziarelor din capitală. C. PETRESCU, C. V. 235. 3. (Învechit) Titlu de pagină sau de capitol, care, în vechile manuscrise și cărți, se scria cu roșu.
rúbrică (ru-bri-) s. f., g.-d. art. rúbricii; pl. rúbrici
rubricá vb., ind. prez. 1 sg. rubrichéz, 3 sg. și pl. rubricheáză
rúbrică s. f. (sil. -bri-), g.-d. art. rúbricii; pl. rúbrici
RÚBRICĂ s. (înv.) riglă. (Împarte condica în patru ~.)
RÚBRICĂ s. v. capitol.
RUBRICÁ vb. I. tr. (Liv.) A împărți în rubrici, a clasifica. [Cf. fr. rubriquer, it. rubricare].
RÚBRICĂ s.f. 1. Titlu de carte sau de capitol scris cu roșu în vechile cărți sau manuscrise. 2. Despărțitură într-un registru, într-un formular, într-un grafic etc. 3. Spațiu rezervat permanent într-o publicație periodică articolelor, comunicărilor etc. dintr-un anumit domeniu. [Pl. -ci. / cf. germ. Rubrik, fr. rubrique < lat. rubrica – pământ roșu].
RÚBRICĂ s. f. 1. despărțitură într-un registru, formular, grafic etc. 2. spațiu rezervat într-o publicație periodică articolelor, comunicărilor etc. dintr-un anumit domeniu. (< fr. rubrique, germ. Rubrik, lat. rubrica)
RÚBRICĂ ~ci f. 1) Coloană dintr-un formular sau dintr-un registru, marcată prin două linii verticale sau orizontale, care urmează a fi completată. 2) Compartiment permanent al unei publicații periodice, rezervat materialelor dintr-un anumit domeniu. 3) (în cărți, manuscrise vechi) Titlu de capitol scris cu roșu. [G.-D. rubricii] /<lat. rubrica, germ. Rubrik, fr. rubrique
rubrică f. 1. un fel de cretă roșie întrebuințată de dulgheri; 2. titlu tipărit roșu în vechile cărți juridice sau bisericești; 3. în ziare, titlu ce indică origina unei știri: sub rubrica de...
*rubrícă f., pl. ĭ (lat. rubrica, subînț. terra, pămînt, adică „lut roș” saŭ „cretă roșie”, cu care se scriaŭ titlurile și se întrebuința și ca emostatic, d. ruber, roș). Titlu al uneĭ părțĭ dintr’un ziar orĭ dintr’altă lucrare mare: rubrica informațiunilor. – Fals rúbrică.
rubrică s. v. CAPITOL.
RUBRICĂ s. (înv.) riglă. (Împarte condica în patru ~.)

rubrică dex

Intrare: rubrică
rubrică substantiv feminin
  • silabisire: -bri-
Intrare: rubrica
rubrica verb grupa I conjugarea a II-a