rușine definitie

18 definiții pentru rușine

RUȘÍNE s. f. 1. Sentiment penibil de sfială, de jenă provocat de un insucces sau de o greșeală. ◊ Loc. adj. și adv. Fără rușine = fără jenă, cu obrăznicie. ◊ Expr. A muri de rușine sau a-i plesni cuiva obrazul de rușine, se spune când cineva se simte foarte rușinat. N-ai (sau n-are) rușine sau nu-ți (sau nu-i, nu le etc.) e rușine (obrazului), se spune cuiva lipsit de bun-simț, obraznic, nesimțit, nerușinat. 2. Rezervă, modestie, reținere. ♦ Timiditate, sfiiciune. 3. Ocară, batjocură, ofensă. ◊ Expr. A fi (sau a rămâne, a se da, a se face sau a da pe cineva) de rușine sau a face cuiva rușine = a (se) face de râs, a ajunge (sau a pune pe cineva) într-o situație penibilă. 4. Motiv de a se simți rușinat; necinste, dezonoare, umilință. ◊ Expr. A păți (o sau vreo) rușine = a ajunge de ocară sau de batjocură, a suferi un lucru umilitor. (E) rușine sau (e) mai mare rușinea = (e) nepotrivit, necorespunzător, rușinos. A fi rușinea cuiva = a fi om de nimic, de ale cărui fapte cineva se rușinează, a fi cauza dezonoarei cuiva. 5. (Pop.) Denumire a organului genital la om și la animale. ◊ Compus: rușinea-fetei = numele a două plante erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina acoperită de peri rigizi, cu flori albe sau trandafirii, dispuse în mici umbele; morcov sălbatic (Daucus carota și silvestris). – Cf. lat. roseus.[1]
RUȘÍNE s. f. 1. Sentiment penibil de sfială, de jenă provocat de un insucces sau de o greșeală. ◊ Loc. adj. și adv. Fără rușine = fără jenă, cu obrăznicie. ◊ Expr. A muri de rușine sau a-i plesni cuiva obrazul de rușine, se spune când cineva se simte foarte rușinat. N-ai (sau n-are) rușine sau nu-ți (sau nu-i, nu le etc.) e rușine (obrazului), se spune cuiva lipsit de bun-simț, obraznic, nesimțit, nerușinat. 2. Rezervă, modestie, reținere. ♦ Timiditate, sfiiciune. 3. Ocară, batjocură, ofensă. ◊ Expr. A fi (sau a rămâne, a se da, a se face sau a da pe cineva) de rușine sau a face cuiva rușine = a (se) face de râs, a ajunge (sau a pune pe cineva) într-o situație penibilă. 4. Motiv de a se simți rușinat; necinste, dezonoare, umilință. ◊ Expr. A păți (o sau vreo) rușine = a ajunge de ocară sau de batjocură, a suferi un lucru umilitor. (E) rușine sau (e) mai mare rușinea = (e) nepotrivit, necorespunzător, rușinos. A fi rușinea cuiva = a fi om de nimic, de ale cărui fapte cineva se rușinează, a fi cauza dezonoarei cuiva. 5. (Pop.) Denumire a organului genital la om și la animale. ◊ Compus: rușinea-fetei = numele a două plante erbacee din familia umbeliferelor, cu tulpina acoperită de peri rigizi, cu flori albe sau trandafirii, dispuse în mici umbele; morcov sălbatic (Daucus carota și silvestris). – Cf. lat. roseus.
RUȘÍNE s. f. 1. Sentiment penibil de jenă, provocat de un eșec sau de o greșeală. Aș trebui să mă ascund în fundul pămîntului de rușine și să nu mă mai arăt printre ei. SBIERA, P. 180. Își mușca fata acum degețelele... de ciudă și de rușine, dar n-avea ce face. CREANGĂ, P. 294. ◊ Expr. A-i fi (rar, a avea) sau a muri (a-i plesni cuiva obrazul) de rușine, se zice cînd cineva se simte foarte rușinat, cînd încearcă un sentiment de jenă. Vasile nu îndrăznea nici să mai crîcnească. Îi era rușine să strige ajutor la vecini. BUJOR, S. 93. Și mai că-mi venea să-l cîrpesc, dar mi-era rușine de lume. CARAGIALE, O. I 45. Îmi plesnește obrazul de rușine, cînd gîndesc cum am să mă înfățoșez înaintea femeii celeia, cu vorbe de-acestea. CREANGĂ, P. 172. N-ai (n-are etc.) rușine sau nu-ți (nu-i etc.) e rușine (obrazului), se spune (uneori interogativ-retoric) în chip de dojană unui obraznic sau unui nesimțitor. Nu mai aveți nici rușine, nici bună-cuviință. REBREANU, R. I 145. Nu ți-e rușine obrazului!... te tîrguiești pentru o cartofă. ALECSANDRI, T. 750. 2. Rezervă, modestie (impusă de respect, de decență, de pudoare). Văzîndu-ne... spălați curat și pieptănați, cu rușinea zugrăvită în față și cu frica lui dumnezeu în inimă, arunca o privire părintească spre noi. CREANGĂ, A. 75. ◊ Loc. adj. și adv. Fără rușine = fără jenă, cu obrăznicie, în mod nerușinat. Se legau de nevestele oamenilor, fără rușine, și mulți bărbați cu frica în oase nu ziceau nici pis. CAMIL PETRESCU, O. II 49. Așa sînteți, măi, fără rușine și fără obraz. REBREANU, R. II 82. ♦ Timiditate, sfiiciune. Creangă mărturisea a fi fost un băiat rușinos și fricos și de umbra lui. Dar totdeodată, rușinea fiind un semn al temperamentului nervos, era în stare de împotrivire și mînie. CĂLINESCU, I. C. 40. 3. Ocară, batjocură, ofensă. Rușinea ce i-o făcuse Vasile Baciu i se așezase pe inimă. REBREANU, I. 35. Dacă văzu, tăcu din gură și înghiți rușinea ce-i făcură frații înaintea tatălui său. ISPIRESCU, L. 36. ◊ Expr. A fi (a rămîne, a se da, a se face sau a da pe cineva, a face pe cineva) de rușine sau a face cuiva rușine = a (se) face de rîs, a ajunge (sau a pune pe cineva) într-o situație penibilă. Băiatul nu l-a făcut de rușine. REBREANU, R. I 95. Să-mi aleg de bărbat pe unul care să facă tatălui meu, împăratu, rușine în lume? ISPIRESCU, L. 173. Prea făcurăți neamul nostru de rușine și ocară. EMINESCU, O. I 151. 4. Motiv de a se simți rușinat; fapt, situație umilitoare, necinste, dezonoare, umilință. Mai ști păcatul, poate să-ți iasă înainte vrun iepure, ceva... și popîc! m-oi trezi cu tine acasă, ca și cu frate-tău, ș-apoi atunci rușinea ta n-a fi proastă. CREANGĂ, P. 187. [Hasan-pașa] merse de-și ascunse rușinea într-un crîng spinos, de unde de-abia a doua zi îndrăzni să iasă la ai săi. BĂLCESCU, O. I 201. Aoleo și vai de mine, Aș juca și nu știu bine; M-aș lăsa și iar nu-mi vine, Că mi-e frică de rușine. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 419. ◊ Expr. A păți (o sau vreo) rușine = a ajunge de ocară sau de batjocură. Să nu dai ochi cu mine Că-i păți, zău, o rușine. ALECSANDRI, T. I 191. Drag mi-i jocul romînesc, Dar nu știu cum să-l pornesc; Și de nu l-oi porni bine, Lesne voi păți rușine! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 359. (E) rușine sau (e) mai mare rușinea = (e) nepotrivit, necorespunzător, umilitor, rușinos. Ar fi mai mare rușinea să lipsesc eu, cînd știți doar bine ce-am pățit eu... REBREANU, R. II 112. O ține într-una că-i mai mare rușinea să pleci tu de-acasă, să-ți pierzi vremea pe ulițile Bucureștilor și să te faci de rîsul negustorilor. SP. POPESCU, M. G. 53. Băiat de nouă ani și nici măcar să citească nu știe?... Asta-i rușine. VLAHUȚĂ, O. A. 428. E rușine să nu știi limba ta. NEGRUZZI, S. I 4. A fi rușinea cuiva = a fi om de nimic, netrebnic, ticălos, de ale cărui fapte cineva se rușinează. Ah! el e rușinea și nenorocirea maicei sale! NEGRUZZI, S. I 28. A da cinstea pe rușine v. cinste.
rușíne s. f., g.-d. art. rușínii
!rușínea-fételor (plantă) s. f. art., g.-d. art. rușínii-fételor
rușíne s. f., g.-d. art. rușínii
rușínea-fételor (bot.) s. f.
BURUIANA-RUȘÍNII s. v. rușinea-fetei.
RUȘÍNE s. 1. v. jenă. 2. v. timiditate. 3. v. bună-cuviință. 4. v. jignire. 5. înjosire, umilință. (Ce ~ a suportat!) 6. v. dezonoare. 7. batjocură, ocară, (înv. și pop.) mascara, (înv.) necinste. (S-a făcut de ~.) 8. (BOT.) rușinea-fetei (Daucus carota și silvestris) = (reg.) buruiana-rușinii, cinstea-femeilor, cinstea-fetei, morcov-de-câmp, morcov-sălbatic, pătrunjel-sălbatic, (prin Mold.) rușinoasă.
Rușine ≠ cinste, nerușine
RUȘÍNE ~i f. 1) Senzație sau sentiment de neplăcere, amestecată cu jenă, cauzate de o situație penibilă. ◊ A-i fi (sau a avea) ~ a se rușina. A nu avea (nici un pic de) ~ se spune despre un om obraznic, lipsit de bun-simț. A muri (sau a intra în pământ, a-i plesni cuiva obrazul) de ~ a se simți foarte rușinat. Nu ți-e ~ (obrazului sau la obraz), să-ți fie ~ se spune pentru a mustra pe cel care a săvârșit o faptă reprobabilă. 2) Sentiment de decență în relațiile sociale; rezervă în comportare, determinată de bunăcuviință; pudoare. ◊ Fără ~ în mod obraznic. Cu ~ cu modestie; cu sfială. 3) Situație înjositoare, umilitoare; necinste; dezonoare. ◊ A se face (sau a se da) de ~ a se compromite. A face (sau a da) de ~ (pe cineva sau ceva) a submina cinstea (cuiva sau a ceva). Ce ~! se spune când se creează o situație care dezonorează în mod grav pe cineva. (E) mai mare ~ea este ceva (foarte) rușinos. A păți o ~ a) a ajunge într-o situație umilitoare, dezonorantă; b) a nu izbuti în ceva. A fi ~ea cuiva se spune despre un om netrebnic, care dezonorează pe altii. [G.-D. rușinii] /cf. lat. roseus
rușine f. 1. sentiment penibil excitat în suflet prin idea sau temerea de necinste; 2. dezonoare: ne face mare rușine; 3. pudoare: n’are nicio rușine; 4. Bot. rușinea fetei, floricică violetă, numită în Mold. morcov sălbatic (Daucus silvestris). [Lit. roșeață, roșirea feței, act care însoțește mai totdeauna acest sentiment sufletesc].
rușíne și (vechĭ) rușúne f. (lat. *rosio, -ónis, d. róseus, trandafiriŭ, rom, roș. Turburare a sufletuluĭ cauzată de frica de ridicul saŭ de dezonoare și caracterizată pin grămădirea sîngeluĭ în față: a se sinucide de rușine, om fără rușine. Persoană saŭ lucru care cauzează rușine: acest fiŭ e rușinea familiiĭ. A face rușine cuĭva, a-ĭ aduce dezonoare: fapta asta îțĭ face rușine. A da cinstea pe rușine, a te compromite, a perde cinstea. A face pe cineva de rușine, a-l face să-ĭ fie rușine, a-l lăsa rușinat. A rămînea de rușine, a rămînea rușinat. Maĭ mare rușinea saŭ rușinea mare (exclamativ), e lucru de rușine! V. pudoare, turpitudine.
buruiana-rușinii s. v. RUȘINEA-FETEI.
RUȘINE s. 1. jenă, sfială, sfiiciune, stinghereală, stînjeneală, stînjenire, (pop.) rușinare, (înv. și reg.) rușință, (înv.) stideală, stidință, stidire. (Un sentiment de ~.) 2. sfială, sfiiciune, timiditate, (rar) sfiire, sfioșenie, (înv.) sființă. (~ unui copil.) 3. decență, jenă, manieră, pudoare, sfială, bună-cuviință, (rar) pudicitate, (latinism rar) pudiciție. (Nu are nici un pic de ~.) 4. afront, injurie, insultă, jignire, ocară, ofensă, umilință, (livr.) ultraj, vexațiune, (pop.) hulă, sudalmă, suduitură, (înv.) băsău, dosadă, înfruntare, necinste, obidă, (fig.) atingere, (livr. fig.) lezare. (O ~ adusă cuiva.) 5. înjosire, umilință. (Ce ~ a suportat!) 6. dezonoare, necinste, (pop.) ocară, (înv. și reg.) ponos, ponoslu. (Nu poate îndura ~.) 7. batjocură, ocară, (înv. și pop.) mascara, (înv.) necinste. (E o adevărată ~ pentru el.) 8. (BOT.) rușinea-fetei (Daucus carota și silvestris) = (reg.) buruiana-rușinii, cinstea-femeilor, cinstea-fetei, morcov-de-cîmp, morcov-sălbatic, pătrunjel-sălbatic, (prin Mold.) rușinoasă.
HONNI SOIT QUI MAL Y PENSE (fr.) rușine cui gândește ceva rău în privința aceasta – Deviză a Ordinului jartierei, creat în 1384 de regele Eduard al III-lea al Angliei, în onoarea favoritei sale Joan de Salisbury. Cuvintele au fost rostite de rege ca replică la zâmbetele malițioase ale curtenilor, când aceasta, în timpul unui bal, și-a pierdut jartiera. Îndemn ironic de a nu comenta defavorabil o exprimare sau o situație ambiguă.
a da cinstea pe rușine expr. a comite o faptă reprobabilă.
a-i plesni (cuiva) obrazul de rușine expr. a-i fi (cuiva) foarte rușine.

rușine dex

Intrare: rușine
rușine substantiv feminin
Intrare: rușinea-fetelor
rușinea-fetelor substantiv feminin articulat (numai) singular
Intrare: buruiana-rușinii
buruiana-rușinii substantiv feminin articulat