rușinat definitie

2 intrări

23 definiții pentru rușinat

RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a se jena. ♦ A se simți stingherit, a se sfii. 2. Tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (Înv. și pop.) A necinsti, a dezonora. – Din rușine.
RUȘINÁT, -Ă, rușinați, -te, adj. Cuprins de sfială, copleșit de rușine, jenat. – V. rușina.
RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a se jena. ♦ A se simți stingherit, a se sfii. 2. Tranz. A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. ♦ (Înv. și pop.) A necinsti, a dezonora. – Din rușine.
RUȘINÁT, -Ă, rușinați, -te, adj. Cuprins de sfială, copleșit de rușine, jenat. – V. rușina.
RUȘINÁ, rușinez, vb. I. 1. Refl. A-i fi cuiva rușine, a fi cuprins de rușine, a se jena. Ș-atîta mă laudă, că foarte mă rușinez și mă doare-n suflet că nu sînt așa cum spune mămuca. VLAHUȚĂ, O. A. 428. Se rușina să-și spună pățania. RETEGANUL, P. I 63. ◊ Fig. Satul Broștenii fiind împrăștiat mai ca toate satele de la munte, nu se rușina lupul și ursul a se arăta ziua mare prin el. CREANGĂ, A. 26. ♦ Tranz. fact. A face pe cineva să-i fie rușine. Eu trăgeam cu coada ochiului... fierbeam în mine, dar nu vream să spui cucoanelor. – Rezon! ca să nu le rușinezi. CARAGIALE, O. I 46. ♦ A se simți stingherit, încurcat; a se sfii (în fața cuiva). Se gătise cu hainele cele negre și totuși se cam rușină la început cu ele. REBREANU, R. I 264. Eu de-aș fi flăcău odată Nu m-aș rușina de-o fată Nicidecum. COȘBUC, P. I 239. 2. Tranz. (Învechit șl arhaizant) A face ca cineva să se simtă jenat, încurcat; a face de batjocură. Se aduseră toți vracii... rămaseră însă rușinați, care n-avură ce-i face. ISPIRESCU, L. 311. Na, c-a spart ghergheful! Ei, da m-ai rușinat urît, măi badeo. ALECSANDRI, T. I 46. ♦ A necinsti, a dezonora. A cunoscut... pe boierul care-i rușinase logodnica în tinereță. SADOVEANU, O. VII 367.
RUȘINÁT, -Ă, rușinați, -te, adj. Cuprins, copleșit de rușine; jenat. Miron se simțea rușinat și aproape umilit în fața țăranilor. REBREANU, R. II 87. Harap-Alb și ceilalți, nemaiavînd ce zice, pleacă capul rușinați, mulțămind lui Păsărilă și vestitului Ochilă. CREANGĂ, P. 269. Ea se sculă... rușinată de cele ce zisese... și ochii ei cei mari se plecară. EMINESCU, N. 9. ♦ Batjocorit, făcut de ocară. Cît a stat la închisoare tata, eu și mama am trăit rușinați, flămânzi, goi. SADOVEANU, P. M. 54.
rușiná (a ~) vb., ind. prez. 3 rușineáză
rușiná vb., ind. prez. 1 sg. rușinéz, 3 sg. și pl. rușineáză
rușinát adj. m., pl. rușináți; f. sg. rușinátă, pl. rușináte
RUȘINÁ vb. v. sfii.
RUȘINÁ vb. v. batjocori, înjosi, necinsti, silui, umili, viola.
RUȘINÁT adj. jenat. (Un om ~.)
RUȘINÁT adj. v. ademenit, amăgit, arogant, corupt, decăzut, degradat, depravat, desfrânat, destrăbălat, dezmățat, imoral, impertinent, insolent, ireverențios, îndrăzneț, înjosit, înșelat, momit, necuviincios, neobrăzat, nerespectuos, nerușinat, obraznic, pervertit, sedus, semeț, sfidător, sfruntat, stricat, trufaș, țanțos, umilit, vicios.
RUȘINÁ, rușinéz, vb. I. ~ (din roșí + suf. expresiv -ina, ca și la clătí > clătiná, tâmpí > (în)tâmpiná, hâțâí > hâțâná sau împopoțá > împopoțoná, pare cea mai bună explicație; celelalte ipoteze obișnuiesc să se bazeze pe rușine, reducându-se la un lat. *rosīnus = roz, lat. *russiōnem ori *rossiōnem sau la *rușiciune (< roșí))
rușiná (rușinéz, rușinát), vb.1. A se sfii, a se simți încurcat. – 2. A se umple de rușine, a-i fi rușine. – 3. A umili, a înjosi. – Mr. arușnedz. De la roși „a face pe cineva să devină roșu” cu suf. expresiv -ina, ca clăti › clătina, tîmpi › (în)tîmpina, hîțîi › hîțîna, împopoța › împopoțona etc. Această explicație a fost dată de Spitzer, BL, XIV, 49, și pare cea mai bună. Celelalte ipoteze se bazează de obicei pe rușine, care trimit la un lat. *rosῑnus „trandafiriu” (Pușcariu 1488; REW 7382); la lat. *russiōnem (Pascu, I, 43; Pascu, Beiträge, 12), sau *rosiōnem (Candrea); sau la *rușiciune, de la roși (Tiktin). Der. rușine (mr. ar(u)șine, megl. rușoni, istr. rușire), s. f. (sfială, timiditate; jenă; ocară, batjocură; dezonoare, umilință); rușinat, adj. (jenat; umilit); nerușinat, adj. (fără rușine); nerușinare, s. f. (impudoare, necuviință); rușinător, adj. (rușinos); rușinos, adj. (sfios); nerușinos, adj. (înv., obraznic).
A RUȘINÁ ~éz tranz. 1) A face să se rușineze. 2) înv. A face de rușine; a acoperi de rușine; a necinsti; a dezonora. /Din rușine
A SE RUȘINÁ mă ~éz intranz. A fi cuprins de rușine; a fi lipsit de îndrăzneală; a se jena; a se sfii; a se intimida; a se stingheri; a se stânjeni. /Din rușine
rușinà v. 1. a da de rușine; 2. a avea rușine.
rușinéz v. tr. (d. rușine). Daŭ de rușine, fac să se rușineze: eŭ vream să mă laud cu tine, dar tu m’aĭ rușinat! V. refl. Simt rușine: a te rușina de faptele tăle. – Vechĭ și înr-.
rușina vb. v. BATJOCORI. ÎNJOSI. NECINSTI. SILUI. UMILI. VIOLA.
RUȘINA vb. a se jena, a se sfii, (înv. și reg.) a se stînjeni, (înv.) a se scăndăli, a se stidi, (reg. fig.) a se teși. (Hai, nu te ~, spune!)
rușinat adj. v. ADEMENIT. AMĂGIT. AROGANT. CORUPT. DECĂZUT. DEGRADAT. DEPRAVAT. DESFRÎNAT. DESTRĂBĂLAT. DEZMĂȚAT. IMORAL. IMPERTINENT. INSOLENT. IREVERENȚIOS. ÎNDRĂZNEȚ. ÎNJOSIT. ÎNȘELAT. MOMIT. NECUVIINCIOS. NEOBRĂZAT. NERESPECTUOS. NERUȘINAT. OBRAZNIC. PERVERTIT. SEDUS. SEMEȚ. SFIDĂTOR. SFRUNTAT. STRICAT. TRUFAȘ. ȚANȚOȘ. UMILIT. VICIOS.
RUȘINAT adj. jenat. (Un om ~.)

rușinat dex

Intrare: rușinat
rușinat adjectiv
Intrare: rușina
rușina verb grupa I conjugarea a II-a