rușfet definitie

19 definiții pentru rușfet

RĂȘFÉT s. n. v. rușfet.
RUȘFÉRT s. n. v. rușfet.
RUȘFÉT, rușfeturi, s. n. (Înv.) 1. Mită. 2. Obligație suplimentară în muncă sau în natură, pe care țăranii erau obligați s-o presteze în trecut moșierilor. [Var.: rușfért s. n.] – Din tc. rüșvet.
RĂȘFÉT s. n. v. rușfet.
RUȘFÉRT s. n. v. rușfet.
RUȘFÉT, rușfeturi, s. n. 1. Mită. 2. Obligație suplimentară în muncă sau în natură, pe care țăranii erau obligați s-o presteze în trecut moșierilor. [Var.: rușfért s. n.] – Din tc. rüșvet.
RĂȘFÉT s. n. v. rușfet.
RUȘFÉRT s. n. v. rușfet.
RUȘFÉT, rușfeturi, s. n. (Turcism învechit) 1. Mită. Deși e un pumn de om, e mîndru, n-a vrut să plătească rușfet la oamenii agiei, care umblă după gheliruri. CAMIL PETRESCU, O. II 220. Într-a păpușilor țeară, La mulți cinstea-i chiar de ceară; Cît rușfetul se ivește, Cinstea-ndată se topește! ALECSANDRI, T. 1133. Am zis că isprăvniciile se dau cu rușfet, ai înțeles ori ba? FILIMON, C. 137. 2. Obligație suplimentară în muncă sau în natură, pe care țăranii trebuiau s-o facă în trecut moșierilor. Omul se îndoapă cu ciorbă de lobodă și corcoduși, cu urzici și cu ștevie, ca să aibă rușfetul pentru stăpîn. PAS, Z. II 26. – Variante: rușfért (SADOVEANU, P. M. 200, RUSSO, O. A. 47), rășfet (SANDU-ALDEA, D. N. 209) s. n.
rușfét (înv.) s. n., pl. rușféturi
rușfét s. n., pl. rușféturi
RUȘFÉT s. v. mită, șperț.
rușfét (rușféturi), s. n.1. Cadou făcut unui slujbaș pentru a-l mitui. – 2. Mită, șperț. – Mr. rușfete, megl. rușfet. Tc. (arab.) rüșvet (Șeineanu, II, 303; Lokotsch, 1722), cf. alb. rüšvet, bg. rušvet.
RUȘFÉT, rușféturi, s. n. ~ (din tc. (arab) rüșvet; cf. alb. rüšvet, bg. rušvet)
RUȘFÉT ~uri n. înv. 1) Sumă de bani sau dar adus unei persoane pentru a obține ceva în mod ilegal; mită. 2) Obligație suplimentară în muncă sau în natură, prestată de țărani pe moșia boierilor. /<turc. rüșvet
rușfét, rușféturi, s.n. (înv.) 1. suită. 2. obligație suplimentară a țăranului față de boier (în muncă sau în natură).
rușfet n. dar de mituire: cât rușfetul se ivește, cinstea îndată se topește AL. [Turc. KUȘFET].
rușfét n., pl. urĭ (turc. eüșfet, d. ar. rišvet, dar p. a mitui). Vechĭ. Dar făcut p. a mitui, mită. Munt. Învoĭală agricolă pin care țăranu ara boĭeruluĭ un pogon și doŭă luĭ. – În Mold. și rușfert. În Munt. est resfet și răsfet. V. analoghie.
rușfet s. v. MITĂ. ȘPERȚ.

rușfet dex

Intrare: rușfet
rușfet substantiv neutru
rășfet
rușfert