rozător definitie

11 definiții pentru rozător

ROZĂTÓR, rozătoare, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere caracterizate prin lipsa caninilor și printr-o mare dezvoltare a dinților incisivi, cu ajutorul cărora aceste animale pot roade; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. ◊ (Adjectival) Animal rozător. – Roade + suf. -ător.
ROZĂTÓR, rozătoare, s. n. (La pl.) Ordin de mamifere caracterizate prin lipsa caninilor și printr-o mare dezvoltare a dinților incisivi, cu ajutorul cărora aceste animale pot roade; (și la sg.) animal care face parte din acest ordin. ◊ (Adjectival) Animal rozător. – Roade + suf. -ător.
ROZĂTÓR, -OÁRE, rozători, -oare, adj. Care roade. ♦ (Substantivat, n.; la pl.) Ordin de mamifere caracterizate prin lipsa caninilor și prin marea dezvoltare a dinților incisivi, cu ajutorul cărora aceste animale pot roade foarte ușor; (la sg.) animal care face parte din acest ordin. Iepurii, șoarecii, veverițele etc. sînt rozătoare.
rozătór s. n., pl. rozătoáre
rozătór s. n., pl. rozătoáre
ROZĂTÓR1 ~oáre (~óri, ~oáre) Care roade. Animal ~. /a roade + suf. ~ător
ROZĂTÓR2 ~oáre n. 1) la pl. Ordin de mamifere dăunătoare, cu dinții incisivi foarte viguroși, adaptați pentru roadere (reprezentanți: șoarecele, șobolanul, popândăul etc.). 2) Mamifer din acest ordin. /a roade + suf. ~ător
rozător a. care roade. ║ n. pl. rozătoarele, cuadrupede prevăzute cu incizivi spre a roade: chițcan, castor.
rozătór, -oáre adj. (d. rod). Care roade. S. n. Zool. Animal care roade, ca șoariciĭ, ĭepuriĭ, veverițele, castoriĭ ș. a. (V. mamifer). Fig. Om distrugător: rozătoarele bugetuluĭ. V. coroziv.
ANIMALE ROZĂTOARE. Subst. Rozătoare. Animal rozător, rozător. Bizam, șobolan-de-apă, castor, biber, breb, cățelul-pămîntului, orbeț, hîrciog, grivan; cobai, purcel-de-India; hîrciog; guz (reg.). Iepure, iepuraș (dim.), iepuroi (augm.), șoldan, urecheat (glumeț), iepuroaică; iepure-de-cîmp, iepure-de-vizuină; iepure-de-casă; hamster; marmotă; nutria; pîrș; pîrș-de-alun; popîndău, popindoc, popîndeț (reg.), șuiță (reg.), țîncul-pămîntului; șoarece, șoricel (dim.), șoricuț (dim.); hîrț (reg.), șomîc (reg.); șoricioaică, șoriceasă (reg.); șoarece-de-casă; șoarece-de-cîmp; șoarece-de-pădure; alunar; șoarece-scurmător; șoarece-de-zăpadă; șoarece-gulerat. Șoricime, șoricărime, șoricărie, șobolan, guzgan, chițcan, chițoran (reg.), țițcan (reg.), cloțan (reg.), șoacăț (reg.); șobolan-de-casă; șobolan-cenușiu; șinșilă; țiștar; veveriță. Adj. Rozător. Iepuresc; șoricesc. Vb. A roade, a ronțăi. Adv. Iepurește, șoricește. V. glasuri de animale.
ROZĂTÓR, -OÁRE (< roade) adj., s. n. 1. Adj. (Despre animale) Care are dentiția adaptată pentru roadere. 2. S. n. pl. Cel mai numeros ordin de mamifere, cunoscându-se circa 1.600 de specii. Sunt preponderent erbivore, de dimensiuni mici și mijlocii, cu dentiție puternic specializată pentru roadere (Rodentia). Caninii lipsesc, lăsând un spațiu larg între incisivi și măsele. Incisivii au smalț doar pe una din fețe, sunt puternic dezvoltați și cresc în tot cursul vieții, menținându-și astfel o lungime constantă: cei de pe maxilarul superior se freacă de cei pe maxilarul inferior în timp ce rod și astfel se ascut în formă de daltă. Printre cele mai cunoscute r. se numără sciuridele (veverițe, marmote, popândăi), pârșii, hârciogii, șoarecii, șobolanii, bizamul, castorul, porcul spinos și cobaiul. Cele mai mari dimensiuni le atinge capibara din America de Sud. Multe specii sunt dăunătoare, atât prin pagubele produse în culturi și depozite de alimente cât și prin faptul că pot transmite diverse boli; unele specii se vânează pentru blană. În unele clasificări sunt cuprinși în acest ordin iepurii, încă în prezent aceștia sunt de obicei incluși într-un alt ordin, lagomorfe.

rozător dex

Intrare: rozător
rozător