roura definitie

14 definiții pentru roura

ROURÁ, pers. 3 rourează, vb. I. 1. Intranz. A cădea rouă. 2. Tranz. și refl. A (se) umezi, a (se) acoperi cu stropi ca de rouă. [Pr.: ro-u-] – Lat. rorare (după rouă).
ROURÁ, pers. 3 rourează, vb. I. 1. Intranz. A cădea rouă. 2. Tranz. și refl. A (se) umezi, a (se) acoperi cu stropi ca de rouă. [Pr.: ro-u-] – Lat. rorare (după rouă).
ROURÁ, pers. 3 rourează, vb. I. 1. Intranz. A cădea rouă. 2. Tranz. Fig. A stropi, a umezi, a acoperi cu stropi ca de rouă. [Cugetările] dulci și duioase... fac uneori ca o lacrimă de dor și de îndurare să-i roureze geana. ODOBESCU, S. III 51. Gălbinarea firească a lui Ipolit se făcuse mai grozavă la lumina făcliilor de ceară, și sudoarea roura melancolica lui frunte. NEGRUZZI, S. I 53. ◊ Refl. Este oare de milă sau de mîndrie lacrima cu care tot ochiul se rourează, urmînd cu gîndul în cale pe viteazul dorobanț romîn? ODOBESCU, S. II 530.
rourá (a ~) (ro-u-) vb., ind. prez. 3 roureáză
rourá vb. (sil. ro-u-), ind. prez. 3 sg. roureáză
ROURÁ vb. a se înroura. (Iarba s-a ~.)
ROURÁ vb. v. bura, burnița, pica, picura, țârcâi, țârâi, uda, umezi.
A ROURÁ ~eáză 1. intranz. A cădea rouă. 2. tranz. A face să se roureze. /<lat. rorare
A SE ROURÁ pers. 3 se ~eáză intranz. A se acoperi cu stropi ca de rouă. /<lat. rorare
rourà v. 1. a cădea rouă; 2. fig. a pica, a uda cu picături: din ochii ei rourează lacrimi. [Lat. RORARE].
roureáză v. impers. (d. roŭă, lat. rorare). Pică roŭă. Ploŭă puțin, burează: n’a ploŭat, ci numaĭ a rourat. Fig. Din ochiĭ eĭ rourează lacrămĭ. – Și înr-. Vechĭ a răura, răora, roora, ruora, ruăra (eŭ ruăr). Cp. cu bour, nour.
roura vb. v. BURA. BURNIȚA. PICA. PICURA. ȚÎRCÎI. ȚÎRÎI. UDA. UMEZI.
ROURA vb. a se înroura. (Iarba s-a ~.)
rourá, vb. intranz. – v. răora („a stropi cu apă tarlaua”).

roura dex

Intrare: roura
roura verb grupa I conjugarea a II-a
  • silabisire: ro-u-