ROTUNJÍME, rotunjimi, s. f. (Și în forma rotunzime) 1. Calitate a ceea ce este rotund; p. ext. linie, formă rotundă. Rotunjimea pămîntului. ▭ El privi din nou în rotunjimea senină a chipului și nu răspunse. D. ZAMFIRESCU, R. 133. Desagii mei se lecuiseră pe deplin de oftiga de care zăcuseră, și-și recăpătaseră din nou vechea și îmbelșugata lor rotunzime. HOGAȘ, M. N. 154. 2. (Mai ales la pl.) Formă rotundă, plină a trupului. Se mișca la dreapta și la stînga, și șorțul încheiat la spate ii strîngea talia, accentuîndu-i rotunzimile. IBRĂILEANU, A. 122. – Variantă: rotunzíme s. f.